Şeful Patrimoniului din Primăria Timişoara, cercetat penal de DNA

Şeful Patrimoniului din Primăria Timişoara, cercetat penal de DNA

8
DISTRIBUIȚI

constantin miut patrimoniu primarie 1 pDirectorul Direcţiei Patrimoniu din Primăria Timişoara, Constantin Miuţ, este cercetat penal de DNA alături de alţi funcţionari printre care şi seful Biroului Spatii si Terenuri, Marius Voicu,   a anunţat site-ul Opiniatimisoarei.ro .


Aceştia sunt acuzaţi de faptul că prin acţiunile lor au prejudiciat Primăria Timişoara. Conform aceleiaşi surse ancheta procurorilor anticorupţie vizează baza sportivă pe care este ridicat clubul de fiţe Heaven Studio. Terenul i-a fost închiriat cu doar 2.500 lei pe luna, ulterior suma fiind majorată la 5.000. Mai mult, chiria plătită a fost pentru doar pe 3.200 de metri patrati, în condiţiile în care suprafaţa ocupată este de 15.000 de metri pătraţi. Contactat telefonic, Miuţ a declararat pentru PRESSALERT.ro că „nu am fost încă să dau declaraţii la DNA. Mi s-a adus la cunoştinţă că a fost începută urmărirea penală. Într-adevăr sunt mai mulţi funcţionari din primărie cercetaţi în acest dosar. Nu vreau să fac alte comentarii pe marginea acestui subiect”.

8 COMENTARII

  1. E acu inteleg io de ce dom Nicu si-a trimis fiul sa faca afaceri la Arad la Atrium Center. In Timisoara a inceput sa aiba dusmani si atunci trebe sa-si asigure traiul fameliei de undeva. Iar un birtut merge oricand, chiar si pe timp de criza.

  2. uraaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa !
    incep arestarile in serie!
    era cazul la cate porcarii s-au facut la primarie.
    suntem pe faza.sifonatzi tot ce shtitzi. acu’ este momentul !
    traiasca democratzia.

  3. mo rromani mo,
    pericolu mari!
    dulcea, visinel, scumpia, totz cari atz luvat case de la „mostenitori” (facuti de miut si cojocari ) atz pus-o . va liaga pe totz si agiungeti langa ionelas. va muna puskaria .
    sa va manca canceru !

  4. Ce mXXXX de tigan parvenit are ,parca-i frate cu Guta ,dar asat n-are put…Miut a cam inceput sa te dora gitul bbre ?! Nu cumva ehe di la coloana caha nu prea ai ??? Ti s-a ridicat sechestrul de pe casa sau inca il ai caci de-aia i-ai trecut una pe numele lui fiu-tu .Hunde mai servesti masa cu executorii si cu Tavy ,la Heven sau la Termal ,Hai bre ca se va ajunge si pe la sponsorizarile pentru chefurile de la Clasic ,Remetea ,de la Tavi si halte locuri !! Iti cam tremura chilotii -parasuta in care abia daca mai incapeai ca nici scula n-om mai vedeai de burta .nashpa …tu si baietii imburgheti in Primarie pe la DNA .Nu prea ti-a venit a crede cind ti-a spus Tamas de la Comunicare acum 3 saptamini ca te invita DNA -UL la un prinz la Heven ,hasha este bre ? si brusk ai inceput a te simti rau ! Ti-a sta Kivasul royal in git sau ai te-ngitita ,A meritat spaga pe care ai luat-o ca lui fraieru de Voicu nu i-ai dat nimic .Hai ca te scapa Oancea ca dehe …are si el casa de pe la Primarie si doar n-o msa-l lase pe cuscra-shu la racoare .Si chu scirba de Scutariu cum ramine ca ea e invatata cu DNA-UL CHIAR DACA S-A MUTAT LA Junie ,tinichelele tot ii atirna de coada .Parca trebiua sa fi si suspendat pe timpul anchetei penale ,ni drace Ciuhandrule mai aplica shi tu legea ma inainte de ati veni rindul !!

  5. Hotu’ hotilor…….

    ..chiar daca ala cu heavanu’ e plin de’bube’ macar produce un ban si plateste impozit ,cat o fi el…(restu’ se imparte..)
    …Tot orasul tre’ sa multumeasca acestui distins individ(etnie neclara)pentru sporirea concentratiei de bulibasi in zona de centru a orasului .
    Figura il tradeaza pe acest personaj..sigur traieste din venitul de la Primarie .Vine latzu’ acush acush…
    …suntem un oras occidental….hai cu maneaua frate ….RUSINE GUNOAIELOR DE LA PRIMARIE!!!!

Lasă un răspuns la aninim Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.