Arădenii chestorului Handra au ocupat funcţiile cheie din Poliţia de Frontieră Timiş....

Arădenii chestorului Handra au ocupat funcţiile cheie din Poliţia de Frontieră Timiş. Află până unde s-a mers cu mutările

19
DISTRIBUIȚI

După ce arădeanul Ioan Handra a fost numit şeful Poliţiei de Frontieră Timiş , la mijlocul lunii iunie, a început o amplă operaţiune de aducere a oamenilor de încredere din judeţul vecin şi de numire a lor în funcţiile cheie. Printre primii aduşi au fost şoferul chestorului  de când conducea IJPF  Arad,  şi agentul Mihaela Leş. Oficial, cei doi lucrează la sectorul Poliţiei de Frontieră Lunga, unul dintre cele mai grele de la graniţa cu Serbia din cauza numărului extrem de mare de migranţi care intră prin această zonă şi unde fiecare om contează.


Cei doi au fost nu au stat pe fâşie pentru că au fos detaşaţi la Timişoara, sediul inspectoratului,  unul ca şofer, iar Leş la biroul de presă. Astfel două posturi dein operativ sunt blocate. În urma unui concurs organizat la Poliţia de Frontieră Timiş, biroul cabinet are de câteva săptămâni un nou şef – pe comisarul şef Ioan Mareş, care înainte a lucrat, desigur, tot la Arad. La biroul supraveghere şi control trecere a frontierei a fost „uns” tot un arădean – comisarul Vasile Gonga. Şeful sectorului Moraviţa este un alt poliţist de frontieră mutat şi el din Arad – comisarul Gabriel Axinia. De la instalarea noii conduceri a Poliţiei de Frontieră Timiş nici o reţea de contrabandă cu ţigări nu a mai fost anihilată. Am încercat să-l contactăm pe chestorul Ioan Handra pentru a comenta această situaţie, dar a fost imposibil pentru că este plecat la un curs de perfecţionare la Bucureşti.

19 COMENTARII

  1. D-le BOTA! chiar crezi că ne mai poţi aburi cu articole”bombă” de doi lei? tranferaţii de care vorbeşti sunt aşa de importanţi? Ce ştii tu despre posturile „cheie” din IJPF TIMI?Îţi spun eu:nu ştii băiete mai nimica!! mai bine apucă-te de alte chestii:Succes!

  2. Aradenii sunt bratul de fier al crimei organizate. Secretul coruptiei perfecte consta in alegerea celei mai eficiente modalitati de a exploata oportunitatile oferite de traficul functiei publice. Vamile aradene au fost intoadeauna cunoscute ca o zona libera de moralitate, corectitudine, justitie etc. Prin acele locuri intrau in tara contra a sute sau mii de euro capsunarii sau salahorii romani care depasisera sederea legala in strainataturile in care isi rupssesera spinarea pentru un trai mai bun. Oricine cu orice putea intra sau iesi din tara daca achita spaga celor din vamile aradene. Acum, acesti corifei ai mizeriei umane ai imoralitatii vin si ne tin noua banatenilor lectii de morala cu un tupeu de interlop. Va mai trebuie 10000 de ani de civilizatie maimutelor aradene sa coborati din bananier. Pana atunci vom avea grija sa va amenajam o rezervatie de unde sa nu mai puneti in pericol specia umana. Timisoara este a timisorenilor!

  3. bai Banateni umflati si nesimtiti ca numa la mancare si beutura va umbla capu. iaca am venit icisha sa va invatam meserie ca voi in afara de tralala si borat scarile dupa chefuri nu stitz ninica . huoooooooooooooo, la munca puturosilor!

  4. sunt un banatean din timisoara si am umblat peste tot,nu ne putem compara cu aradeni,suntem zgarciti,egoisti ,invidiosi si cu paru in cur .lasati interesele personale deoparte si vedeti ca am dreptate.uscaturi sunt peste tot.

  5. Aradul este Sicilia Romaniei asa ca tot respectul pentru gulerele albe ce conduc la nivel de varf lumea interlopa din Timisoara. Prezenta interlopilor aradeni in structurile de varf ale statului dovedeste ca statul bunastarii, al echitatii, al cetatenilor este o iluzie. In realitate suntem slugile marilor familii mafiote aradene, formate din incompetenti, analfabeti, escroci, oportunisti.

  6. pt.banatean 24k-cand am venit sa lucrez in timis,am fost socat de comportamentul arogant,de slaba pregatire si suficienta unora dintre colegii mei banateni…in afara de sintagma „banatu-i fruncea”fara acoperire in fapte,totul lasa sa vezi prostia si mandria exacerbata a unor oameni care ar dori dar nu reusesc sa fie modele…din pacate modelele banatene la care se doresc a se raporta multi dintre contemporanii nostri banateni au trait in alte timpuri imemoriale…contemporanii sunt umbre vagi a ceea ce a fost banatul,printre care te numeri si tu ,draga sarmanule si fara minte banatean 24k…

  7. Intre interlopii aradeni si cei timiseni nu este nici o deosebiree indiferent cate stele vargate au pe umeri acestia. Dka ajungem sa vedem in fane celularul modelul de sef atunci mai bine ne conduc aradenii. Personal nu dau dreptate nici timisorenilor nici aradenilor intrucat nici unul din aceste personaje nu este inzestrat nativ cu vreun simt civic aparte. Atat bantzenii cat si aradenii au un singur zeu la care se inchina Zeul Caskaval in rest, aburelile de genul civilizatia, desendenta nobiliara, civismul, civilizatia, 5 stelele, mica viena, orasul florilor, primul oras al electricitatii, prima bere, primul…… etc sunt gogosi ieftine numa bune de vandut lui Ba Jaga alias Aditza Orza
    Recomandarea mea este sa se angajeze in vami in politiile de tot felul functionari nemti sau suedezi. Chiar daca le-am da cate 100 de mi de euro pe luna tot ar fi cu mult mai putin decat decat KASKAVALUL banatean sau aradean.

  8. Domnilor de geaba va sicanati,in Politia de Frontiera din jud Timis nu mai exista Timisoreni doar Aradeni si olteni mai ales in Puncte de Frontiere mai nou au inceput si la zona verde asa ca nu mai dati unii in altii.banatul este condus de niste …………………..da.

  9. e teroare ce se intampla
    cei doi nu sunt singurii mai sunt taietori de frunze prin inspectorat si tot adusi de prin frontiera, protejatii sistemului nu le stiu numele dar ii vad tot timpul pe acolo
    igas cu aradul ne mananca zilele, la frontiera suntem putini smecherii prin birouri
    cnp doarme, sindicatul a facut pact cu handra si popara si umbla cu fumigene
    ia sa vedeti cum ramane in sistem Velescu desi e vai mama lui si vor pleca politisti care au dat kilometrajul peste cap facand frontiera
    cei care au trecut pe la mititica si prin tribunale spagarii de la moravita ocupa functii in locul lor vor pleca oameni corecti
    au distrus tot promisiuni desarte, legea junglei
    vreau un reportaj corect cu ce se intampla, intrebati pe cei care peste 3 zile pleaca din sistem aia nu mai au ce pierde
    cati aradeni au venit odata cu handra cati a salvat generalu in felul asta si cati timisoreni le-a fost luata painea de la gura copilului

  10. vai si amar nu se stie cine sunt protejatii, sunt niste obsedati sexuali si hartuitori ar trebui sai testeze psihologic mai bine ca sufera zdravan cu mansarda aparentele insala, dar pana nu se intampla ceva grav pauza nimic.

  11. „observator” , ha,ha, recunosc stilul poponarului de Papara, the specialist number one in bla bla -uri ieftine si plecat urechea (bleaga) la toti frustratii din curtea frontierei.
    P.S. Dle doctorand scoate-ti ouale alea din gat sa te faci inteles pe acolo pe unde aberezi in continuare!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.