Şeful DNA nemulţumit de cum se judecă dosarele şpăgilor din vămi

Şeful DNA nemulţumit de cum se judecă dosarele şpăgilor din vămi

5
DISTRIBUIȚI

Şeful Direcţiei Naţionale Anticorupţiie, Daniel Morar, s-a declarat nemulţumit de modul în care se desfăşoară lucrurile în dosarele în care au fost trimişi în judecată vameşii şi poliţiştii de frontieră de la vămile din vestul ţării, chiar dacă nu ştie exact toate detaliile . Într-un interviu acordat astăzi Hotnews, Morar a comentat, referindu-se la aceste cazuri, că „din păcate nu merg bine deloc. În sensul că, în doua din aceste dosare sau trei, care au ajuns la Curtea de Apel Timişoara, pe motivul simplu că cel puţin unul dintre inculpaţi era ofiţer de poliţie si atunci competenţa de judecată aparţine în primă instanţă Curţii de Apel, deci în cel puţin două din aceste dosare Curtea de Apel a declinat competenţa Tribunalelor, şi a spus: nu, voi sunteţi competenţi. Şi am pierdut şase luni de zile prin rezolvarea conflictului negativ de competenţa şi mi se spune de către colegi că abia acum, la începutul acestui an, Curtea Supremă de Justiţie a dat regulator de competenţe şi a spus: se judecă de către Curtea de Apel.


Adica ce am spus noi la început. Si, uite, am pierdut şase luni de zile nejudecând o cauză. Nu avem în nici unul din aceste dosare nici măcar o soluţie. Au bătut pasul pe loc”. Şeful DNA a recunoscut că o soluţionare „foarte rapidă nu se poate că sunt foarte mulţi inculpaţi”.

Toate cele trei dosare penale legate corupţia din vămile de la graniţa cu Serbia – Moraviţa 1, Moraviţa 2 şi Naidăş – au fost trimise spre instanţele inferioare de către curtea de apel, în două dintre ele existând deja decizii ale Înaltei Curţi de reîntoarcere a dosarele la CAT. Singurul caz în care nu s-a dat încă soluţia privind conflictul de competenţă este dosarul Naidăş, în acest caz fiind pronunţate, în 2 decembrie 2011, primele condamnări în dosarele şpăgilor din vămi pentru doi inculpaţi care au recunoscut acuzaţiile procurorilor.

 

5 COMENTARII

  1. Se pare ca morarul asta nu stie ca nu-i treaba lui ce fac judecatorii, cum fac cercetarea judecatoreasca si ca procesele dureaza atata timp cat trebuie pentru a se afla adevarul. Nu cum fac ei la DNA si apoi se mira ca au achitari. Asta ar fi in stare sa interzica achitarile. Oare cand ne-om scapa de portocalii astia ?

  2. graba strica treaba…. sau altfel zis, cine sa faca treaba prost facuta a altora , in care pestele mare si imputit la cap …citeste si justitiabili.wordpress.com/

  3. bota se pare ca inca nu ai aflat ca la naidas s-a schimbat incadrarea
    si au ramas doar cu primire de foloase necuvenite!

    deci ai cam ramas in urma….

Răspunde-i lui anton Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.