De ce s-a semnat asocierea CJT la ACS Poli Timişoara fără acordul...

De ce s-a semnat asocierea CJT la ACS Poli Timişoara fără acordul consiliului

1
DISTRIBUIȚI

Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, a susţinut, astăzi, că a fost legală semnătura sa pe actul de asociere a instituţiei la ACS Poli Timişoara chiar dacă nu a existat o hotârâre a consilierilor judeţeni în acest sens, cum s-a întâmplat în cazul primăriei. „Trebuia ca una dintre cele două entităţi – consiliul judeţean sau primăria – să aibă o hotărâre şi să aloce fonduri pentru ca asocierea să poată funcţiona.


Noi o vom adopta luna viitoare. Există o diferenţă – primarul nu are drept de vot în consiliul local, pe când eu am la consiliul judeţean. Am semnat asocierea fără a implica, însă, Consiliul Judeţean Timiş din punct de vedere economic. În plenul din 2 august vom stabili cotizaţia. Probabil va fi jumătate din cât a alocat primăria (4 milioane lei anual, n.a.) pentru că la judeţ avem de trei ori mai mic bugetul decât municipiul”, a susţinut Bojin. Acesta a mai anunţat că de acum încolo toate lucrările de întreţinere a stadionului şi de exploatare vor fi făcute direct de consiliul judeţean, ca parte a contribuţiei la asociere, pentru ca „să nu dăm bani către club şi apoi clubul să nu mai plăteaască lucrările făcute, cum s-a întâmplat până acum”.

1 COMENTARIU

  1. nu sunt de acord ca banii comunitatii noastre sa fie aruncati la o echipa de orice sport ar fi ea.daca se crd valorosi sa o demonstrze publicului spectator si sa se sustina cu aceste venituri.Banii publici sa fie cheltuiti cu responsabilitate si in folosul tuturor cetatenilor nu numai unei anumite categorii de sustinatori

Dă-i un răspuns lui Vio D Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.