MRU susţine că Antonescu a rămas repetent doi ani la facultate

MRU susţine că Antonescu a rămas repetent doi ani la facultate

14
DISTRIBUIȚI

Fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, fondatorul Iniţiativei Civice de Centru – Dreapta, a fost prezent astăzi în capitala Banatului. În conferinţa de presă ţinută la sediul Societăţii Timişoara l-a atacat extrem de dur pe preşedintele interimar Crin Antonescu.  Faptul că ieri acesta a declarat în timpul mitingului USL că „Ichi bin ein Berliner”, comparându-se cu preşedintele J.F Kennedy, nu a rămas fără ecou. Astfel, Ungureanu l-a acuzat pe Antonescu cum că şi-ar fi terminat facultatea cu greu, ba chiar că ar fi rămas chiar repetent doi ani. „ Nu mă pot abţine să nu fac o comparaţie defavorabilă domniei sale (n.r.  Crin Antonescu) între oamenii care erau atunci în jurul domniei sale (n.r.


J.F Kennedy)  şi trupa de oameni politici cu aptitudini încă neconsacrate şi caracteristici  morale necunoscute care îl ănsoţeec peste tot Antonescu. Îl rog să nu insiste să ne arate zi de zi că a rămas repetent , ne ajunge episodul din facultate. Nu ne mai daţi emoţii estetice şi culturale”, i-a transmis Ungureanu preşedintelui interimar. Cât despre prezenţa în urbea de pe Bega, fostul premier a devenit membru al Societăţii Timişoara, motivând că între formaţiunea condusă de domnia sa şi societate există o legătură, care s-a format aproape fără cuvine, bazată pe principii precum democraţia. Totodată, Ungureanu, care a fost acuzat de revoluţionarii din Timişoara că şi-a însuşit sloganuri şi piese de la protestele împotriva lui Băsescu, sub conducerea căruia a fost prim-ministru, a explicat că  s-a folosit de aceste elemente pentru că ele reprezintă un simbol al luptei împotriva comunismului şi pro democraţie, de la Revoluţie şi „ nu ştiu să existe drept de proprietatea asupra lor sau asupra Mioriţei”.

14 COMENTARII

  1. Societatea Timisoara a devenit o mare mizerie prin inscrierea in randurile ei a multor fosti comunisti de frunte gen Razvan Ungureanu. Sau poate Societatea Timisoara a uitat faptul ca MRU a fost membru al CC al UTC???
    Sper ca ati facut-o membra si pe betiva Monica Macovei, procuroare pe timpul lui Ceausescu.

  2. Josnicia este fara margine. In ziua de azi multi copii printre care si al meu, ii este interzis dreptul la invatatura, ba mai mult condamnat la moarte prin infometare si bataie. Poate nu moare pana la examinarea plangerii de catre CEDO si statul roman va trebui sa-i dea posibilitatea sa-si termine cel putin 12 clase. Acest necaz , nu este de ras, ci de plans, fiindca maine poate sa se intample aceasta (banii de intretinere sa fie luati de catre directori de scoala,politisti,procurori, judecatori si batut din dispozitia tot a judecatorilor (brati, tomuș, jebelean), drepturile mele salariale luate de judecator monica badescu, incepand cu 01.06.2008 si utilizati pt. perversiuni sexuale, daca mai este presedinte dl.Basescu. Poate o asemenea situatie sa fi avut si Crin dar nu se stie. Cand sunt situatii de genul acesta, ucigasii imbrati in roba, nimeni nu are curajul sa scoata o vorba, ba se si bucura de necazul altuia.

  3. rusine pt societatea timisoara cum sa faci membru un comunist,cand voi cica luptati impotriva lor….cum se schimba unii in curve nici nu-ti vine sa crezi….rusine,v-a cumparat asta sau v-a promis ceva daca ajunge presedinte,saracia asta o sa ajunga doar pres,fara dinte :(,rusine timisoara,au murit oameni degeaba ca voi sa faceti comunistii membri in societate

  4. mai bine repetent decat lingaul lui ceausescu, basescu , a uitat ungureanu de cuvintarile de la cc al utc, da de faptul ca a luat mita dee la ungurii de la OMV ?

  5. Societatea ,,Timisoara” a ajuns pe mana unor profitori ai regimului Basescu, iar Tunsu’ MRU comite josnicii, ca orice securist: Antonescu n-a repetat anul la facultate pentru ca n-a invatat, ci pentru cu totul alte motive, intemeiate. Uitati-va la discursurile celor doi, Antonescu si MRU, si va puteti da seama ca primul ii da clasa utecistului de frunte la orice ora. Da’, nu-i bai, da-i inainte cu propaganda basista, MRU, si surprizele nu vor intarzia sa apara.

  6. Chiar si asa,Antonescu are mai mult caracter decat TRASEISTUL MRU.Ai fi intrat in istorie(ca tot esti de meserie)daca ramaneai un liberal, acum….esti un NIMENI.Pacat ca te-a pacalit BASE… cine se aseamana se aduna.Cu Neamtu infatuat cum este nu faci decat sa cobori si mai mult in ochii romanilor.

  7. Antonescu a repetat ani in facultate din motive personale…dar Ungureanu ramane repetent la democratie, cinste, onoare si iubire de neam si tara, oare repetentia caruia din cei doi ne afecteaza mai mult ?

  8. oare cu ce i-a incurcat BASESCU ? pe crin si pe ponta ,, niste pacalici,, care se iubesc doar pe ei este lupta lor si suferinta romanilor sa le fie rusine sant slugile lui voiculescu

  9. Pai de ce credeti ca lui Crin i se zice repetentu’? Asa, in gluma?
    Vad ca nu prea sunt informatii cei din Timisoara iar usLASII fac ceea ce stiu: repeta textele de la a3 🙂

  10. La facultate sa repeti anul nu-i ceva iesit din comun. Mai bine decit sa treci printr-o facultate, fara sa ai nimic in cap, decit bani dati examinatorilor. Jumatate, cel putin din toti ce si-au facut facultatile in ultimii ani ,habar nu au pe ce lume traiesc. Daca o comisie cinstita i-ar lua la purificat,nu ar fi rau.Si atunci ne mai miram de ce s-a ajuns aici?

Dă-i un răspuns lui lion Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.