Contrabandiştii de ţigări de la Toager vor în libertate pentru că au...

Contrabandiştii de ţigări de la Toager vor în libertate pentru că au respectat specificul zonei

21
DISTRIBUIȚI

Contrabandiștii de țigări din zona Banloc – Toager, arestaţi în dosarul DIICOT în care a fost împuşcat mortal un sârb în timpul flagrantului de la frontiera româno – sârbă – Adam Cosmin, zis  ”Bacia”, Ioţin Bogdan, zis “Didi”, Bukor Irina, Pop Adrian, Mocan Ioan, Viman Silviu şi Zaha Alexandru – au ajuns, astăzi, în faţa Curţii de Apel Timişoara. Aici s-a judecat recursul acestora împotriva deciziei tribunalului de a-i ţine după gratii în următoarele 29 de zile. Avocaţii acestora au susţinut că nu sunt probe care să justifice arestare şi că acţiunile lor au fost determinate şi de specificul zonei.


„Nu e nimeni indignat în zona Toager, Banloc, Moraviţa că oamenii aceştia au făcut contrabandă ca să fie acesta un motiv de arestare. Aici se face contrabandă dintotdeauna”. La rândul său, Ioţin a încercat să-i convingă pe judecători să-l elibereze din arest deoarece „am avut o atitudine sinceră. Am fost la cumpărături la sârbi şi am luat şi ţigări. Recunosc că am greşit, dar suntem în zonă de graniţă”. Acesta, ca şi ceilalţi inculpaţi, a susţinut că, dacă va fi eliberat, îşi va căuta un loc de muncă.  Preşedintele completului de judecată a comentat ” nu învăţaţi nimic. În ultimii ani, tot vin grupuri din această zonă arestate care spun că este singura cale de a face bani. Contrabanda nu este o soluţie. Trebuie să o ştiţi şi dumneavoastră şi cei din sală. Să vă gândiţi la altceva, legal, să faceţi pomicultură, cum se făcea înainte, de exemplu”. Procurorul DIICOT a solicitat menţinerea celor şapte în arest deoarece „activitatea de contrabandă la graniţa română-sârbă a devenit un fenomne şi considerăm că doar arestarea preventivă, în acest moment procesual, poate asigura bunul muers al anchetei”. Rămâi pe PRESSALERT.ro să afli decizia instanţei. 

21 COMENTARII

  1. pai ce sa mai vb de mimi asta facea trafic cu remorca,verificatil sus in pod langa cosu din spate la ciripa nr 3 deasupra de corn sa ii gasiti GLOCK-U 9mm,iar mai jos la gaura de aerisire,a cosului depozitu de gloante

  2. pe muistu asta de mimi l-am prins in pat dormind,tinaduse in brate cu austriacu,cat despre contrabanda cu tigari lider numaru 1,el da ora exacta pe fasie,in dimineata zilei arestari lor dupa ce a trecut masina lui mimi burdusita cu tigari inspre deta ia sunat,dandul pe didi si oamenii lui in gat si incplicit operatiunea toager!!!

  3. e un betivan notoriu venea la mine ii mirosea gura a alcohol,mai mereu era in coma alcolica,cat despre traficul de armament pot sa va spun ca in permanenta avea cate o arma letala la el,mai mereu se lauda ca face trafic de arme..nu de putine ori am fost si eu amenintata ca imi va zbura creieri daca voi ,,vomita,,

  4. Mimi! aveti dreptate Toti! n-aveti grija, ca de curand ai vine randul! iar ceea ve scriu fraierii de asa numitii arkan si mladic, defapt e MIMI IN PERSOANA! mafia sarba al urmareste, pt ca este un tepar notoriu, inafara de faptul ca e alcoolic notoriu! este pe lista ambelor tari! depinde acuma, care dintre servicii il ia mai repede! un smecher de nota 0 zero……se lafaie la muzicanti, dar e dator vandut!

  5. acest Mimi, care se crede vedeta vedetelor, pe banii altora, care se uita in urma lui, de frica, ca e urmarit de po.itie sau de cei la care datoreaza bani, este doar o laba trista, care urmeaza sa o ia pe la spate in puscarie……..in Romania sau, mai grav in Serbia, unde are pe constiinta un om mort! e putin de invidiat! 🙂 urmeaza, pt ca tradatorilor contrabandisti le vine randul, mai repede sau mai tarziu!

  6. ai dreptate Goran, acest Mimi va trebui sa dea socoata in Serbia, pt omul ce si-a pierdut viata din cauza lui! fiind praduitor! fratii mortului sunt vii, si au aflat deja, de unde a pornit actiunea Toager! asa ca el, sub numele de Arkan, si Ratko Mladic, vrea doar sa impresioneze dusmanii, care ai are in toata Romania, si mai grav, mai nou in Serbia! aceasta enigma va exploda de curand! iar noi, toti care suntem considerati de Mimi, niste fraieri, ai vom canta in locul lui Dokia, pe gratis! in fata la popa sapca, in cel mai fericit caz!

  7. bai simo,tu mai bine te-ai uita in oglinda cum arati iar referitor la ce ai scris mai sus nu o sa ai caracter ca acest „tepar” cum il numesti tu.Oamenii de teapa ta nu fac decat sa se ocupe de lucruri ieftine ca aceste comentarii de cacat pe care le faci.

  8. bai simo,tu mai bine te-ai uita in oglinda cum arati iar referitor la ce ai scris mai sus nu o sa ai caracter ca acest „tepar” cum il numesti tu niciodata.Oamenii de teapa ta nu fac decat sa se ocupe de lucruri ieftine ca aceste comentarii de cacat pe care le faci.

  9. frumoasa din padurea adormita! dokia si dokia b, care te admiri singura in oglinda, nu l-am numit eu pe Mimi, tepar, citeste mai bine! n-am putut face un astfel de compliment, unui gunoi! iar tu draga mea, ID-ul tau, il am deja, cu alte cuvinte, STIU CINE ESTI! VEI RASPUNDE LANGA PERSOANA PE CARE O SUSTII PROFUND! PA! pa!……

  10. tot pt dokia si dokia b; ieftin sau scump, in lumea asta, vorbeste pedigreeul pe care il ai! sau cum se spune la noi in BANAT : DOMN TE NASTI! NU POTI DEVENI! iar tu, care provii de la Savarsin, poti fii doar neagra in cerul gurii! si niciodata scumpa! 🙂 pa! pa!

Dă-i un răspuns lui ramo Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.