Proprietarii din Timișoara pot cumpăra terenurile de sub case sau blocuri

Proprietarii din Timișoara pot cumpăra terenurile de sub case sau blocuri

3
DISTRIBUIȚI

Consiliul Local Timişoara a adoptat astăzi, după o serie de contre între aleșii locali,  proiectul privind dreptul proprietarilor de clădiri, blocuri sau hale industriale aflate pe terenuri în proprietatea municipiului Timişoara de a cumpăra aceste terenuri. Consilierii PD-L şi PNŢCD s-au legat de faptul că decizia nu a fost fundamentată invocând suficiente articole de lege, astfel existând posibilitatea ca anumiţi funcţionari din Primărie să le facă zile negre cumpărătorilor.  Hotărârea a trecut până la urmă, cu un amendament propus de viceprimarul Sorin Grindeanu prin care se stipula să se respecte legislaţia în vigoare.


Cât despre terenuri, „ preţul de vânzare va fi stabilit de un evaluator ANEVAR adăugându-se şi costurile trecerii terenurilor din domeniul public în domeniul privat al municipiului Timişoara”, se arată în  hotărâre. Banii obţinuţi din vânzarea acestor terenuri vor fi utilizaţi pentru reabilitatea termică a şcolilor, grădiniţelor, spitalelor şi spaţiilor administrative aflate în proprietatea municipialităţii.

3 COMENTARII

  1. Vand terenul de sub bloc! Partea mea,desigur. Rog oferte serioase! Accept schimburi cu locuri de veci,la umbra. Astepr sa cumpar si petecul de cer de deasupra blocului! Adio spatiu aerian si retele gsm. Pun taxa!!!! Astia au toate tiglele pe templu? BANZAI !

  2. Nu găsesc corect proiectul C.L.T. cel puţin în privinţa caselor naţionalizate şi vândute conf. Legii 112. Se ştie că naţionalizarea s-a petrecut în perioada comunismului, fiind echivalată cu furtul. Statul a ajuns proprietar prin furt conf. unor sentinţe „judecătoreşti” iar acum bunul furat se poate vinde(?!). De fapt casele s-au vândut cam toate sau chiar toate, mai puţin terenurile aferente. Acum se doreşte vânzarea şi a terenurilor în loc să fie atribuite celor care au plătit deja un preţ pe case. Cum se numeşte acel articol din codul penal care pedepseşte vânzarea bunului furat ???

Dă-i un răspuns lui Nu-i corect... Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.