Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş a anunţat că a fost finalizată ancheta în cazul lui Dan Pârvan, antrenorul de karate pedofil.Anchetatorii susţin că „prin constrângere morală şi profitând de vârsta părţilor vătămate (în vârstă de 9 ani, respectiv 10 ani), în perioada februarie 2012- septembrie 2012, în mod repetat, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale orale cu minorele, respectiv a săvârşit acte cu caracter obscen asupra sau în prezenţa acestora.
Cu ocaziile susmenţionate, inculpatul a efectuat fotografii care au fost scoase de acesta la imprimantă după care au fost arătate minorelor; de asemenea, inculpatul le-a arătat celor două minore şi alte fotografii cu caracter obscen”. Pârvan a fost trimis în judecată pentru viol asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani şi corupţie sexuală.
Pedeapsa pe viata,limba taiata,in camera cu homosexualii!!!