Ciuhandu: „Participarea PNŢCD într-o alianţă dirijată de Traian Băsescu alături de PDL...

Ciuhandu: „Participarea PNŢCD într-o alianţă dirijată de Traian Băsescu alături de PDL este anormală”

3
DISTRIBUIȚI

Intrat într-un con de umbră după schimbarea de la şefia PNŢCD Timiş şi instalarea lui NicolaeRobu  în funcţia de primar al urbei pe Bega, Gheorghe Ciuhandu a reacţionat astăzi, printr-un comunicat de presă, vizavi de Alianţa România Dreaptă constituită din Forţa Civică, PD-L şi PNŢCD.  Ciuhandu acuză că „cei care au negociat cu PDL această alianţă nu reprezintă PNŢCD, ci doar au uzurpat, prin tertipuri juridice, conducerea acestui partid, participarea PNŢCD într-o alianţă dirijată de Traian Băsescu alături de PDL este anormală, atât timp cât acest partid şi Băsescu au contribuit decisiv la distrugerea PNŢCD, acordarea de locuri, în numele PNŢCD – singurul partid declarat monarhist din România, reprezentanţilor partidului Noua Republică este imorală”.


Rămas singur în lupta împotriva ARD, după ce protejatul său, Adrian Orza, a îmbrăţişat noua alianţă şi implicit a acceptat să candideze pentru un post de deputat în Colegiul 3, motivând că face orice pentru a-şi ajuta partidul să intre în Parlament,  Ciuhandu nu renunţă. Ba mai mult, anunţă că „am semnat şi susţin protestul PNŢCD înaintat Partidului Popular European prin care se cere nerecunoaşterea lui Aurelian Pavelescu ca preşedinte al partidului, încetarea influenţelor şi presiunilor asupra instanţelor judecătoreşti din partea PDL şi a lui Traian Băsescu, precum şi judecarea cu celeritate a litigiilor care privesc Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat”. Încă de la instalarea lui Valentin Moldovan în funcţia de preşedinte al PNŢCD Timiş, Ciuhandu nu a mai mers pe la partid, cu toate că noua conducere spune că ar merita măcar un post de preşedinte onorific.

3 COMENTARII

  1. Poate ca dl Ciuhandu ar fi avut dreptate daca nu el l-ar fi adus pe Pavelescu in PNTCD. Poate ca dl Milut ar fi avut dreptate daca nu ar fi vandut PNTCD lui Milut. Poate ca dl Ciuhandu ar fi avut dreptate daca nu ar fi girat mazilirea taranistilor din PNTCD (sefi de organizatii judetene si sefi de la centru), in favoarea gorilelor lui Milut de PREFAB. Poate dl Ciuhandu ar fi fost credibil, daca ar fi fost taranist, insa domnia sa a mers pe mana baietilor cu ochii albastri si este un invins. Ar fi bine pentru dansul sa se4 odihneasca linistit cu pensia pe care a dobandit-o datorita PNTCD, altfel ar fi fost un anonim in Timis.
    Nu este corect pentru PNTCD sa fie alaturi de ucigasul sau-PDL, dar nici moral sa mearga alaturi de PSD.

  2. iuda infiltratã – Ciuhandu este cea care a reusit, în ultimii 12 ani, vlãguirea PNTCD, prin diversiuni care de care mai securistice. A mintit si, în ultima vreme, a fost tratat la fel de cei din bandã… El a coborât partidul spre cel pânã’n 1% în preferinte… Este cel care, în 2005, a voit ca PNTCD sã disparã definitiv prin sublimarea acestuia în ppcd-ul agreat de maestrii magiei negre: Bubenek, Opris, Petrescu, Simion, Grigoriu, Ghitã etc.
    El i-a implantat pe Milut&Pavelescu, la vârful partidului, printr-o tranzactie odioasã, atunci, în ianuarie 2007…
    La cazanu’ cu smoalã cu iuda-Ciuhandu si banda lui de mafioti gen: Sasca, Orza, Boncea etc…!! Cã Banatu’i fruncea…

Dă-i un răspuns lui Ioan Furtuna Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.