FMI: România nu a avut creştere economică în 2012

FMI: România nu a avut creştere economică în 2012

0
DISTRIBUIȚI

Fondul Monetar Internaţional estimează că România a avut creştere economică zero în 2012, după un avans al PIB de 2,2% în bani pp2011, iar pentru acest an se aşteaptă la o creştere relativ modestă, de aproximativ 1,5%, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Erik de Vrijer, citat de Mediafax.


„După cum ştiţi, creşterea economică din 2012 a fost zero, după 2,2% în 2011. Credem că în 2013 creşterea va fi în jur de 1,5%. Creşterea este relativ slabă, parte din cauză că după criză financiară recuperea ia timp, parte din cauza mediului extern, apoi din cauza vremii din 2012, dar, de asemenea, pentru că implementarea reformelor şi absobţia fondurilor nu a fost atât de rapidă cum am planificat”, a spus de Vrijer la conferinţa de presă de la finalul misiunii de evaluare începută în 15 ianuarie, potrivit Mediafax. Guvernul estimează că România a avut în 2012 o creştere economică de 0,2%, iar bugetul pentru acest an este fundamentat pe un PIB mai mare cu 1,6% în termeni reali faţă de anul trecut.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.