„Ne mănâncă şobolanii copiii dacă stăm pe întuneric”

„Ne mănâncă şobolanii copiii dacă stăm pe întuneric”

3
DISTRIBUIȚI

Alarmă de gradu zero, în această dimineaţă, în casele de la marginea Cernăteazului. S-a tăiat curentul. Tras „pe neveu de la stâlp că n-curent 2avem bani”, după cum a încercat o ţigancă să le explice celor de la Enel şi jandarmilor.


„Ne mânăncă şobolanii copiii dacă stăm pe întuneric” , a supralicitat femeia fără succes. Întrebată de ce-i mizerie, femeia a venit cu un răspuns halucinant „să vină să ne facă primarul curat. El a promis că ne aduce şi curent”. Puţin mai încolo pe strada desfundată , unul dintre hoţii de curent a încercat vigilenţa jandarmilor. Le-a dat buletinul, dar a vrut să plece repede cu maşina pe motiv că trebuie să ajungă la serviciu. A fost luat pe sus şi dus pentru  verificări suplimentare. Sub supravegherea mascaţilor Jandarmeriei, cei de la Enel au tăiat cablurile branşate ilegal la reţeaua  de electricitate, iar proprietarii locuinţelor se vor alege cu dosare penale pentru furt.

3 COMENTARII

  1. dupa cum arata colibele alea par facute fara AC, nu sint intabulate iar proprietarii nu ar putea sa treaca de „filtrul” birocratic de la enel pt a putea sa faca contract.

  2. – Mîncale-aș… la jandari și eneliști, las’că scăpăm noi de janghinele astea de colibe, că ne-a promis bulibașa că ne face Baștanu bloc social în locu casei Mule din oraș vizavi de canceru lu Vișinel !

  3. Bine ca tiganii bogati sint scutiti de toate, iar prapaditii astia trebuie sa stea in intuneric! De, n-au bani sa mituiasca „respectabilii” Timisoarei! Unde-i bulibasa acum? Sa-si vinda niste cocosei si sa le plateasca curentul!

Dă-i un răspuns lui Corcodel Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.