Trăim vremuri ciudate, în care „valorile“ îşi pierd tot mai mult din „substanţă“. Dacă faci sacrificiul să-ţi umpli timpul liber cu emisiunile televizate de pe plaiurile noastre şi urmăreşti mega – concursurile gen Vocea României ai putea crede că românul s-a născut nu numai poet, ci şi muzician. Mai exact, cântător de cover-uri. O sumedenie de puştoaice bine îmbrăcate şi cu atitudine studiată în laboratoarele de hituri sau indivizi care reuşesc să nu falseze prea flagrant apar te miri unde şi pozează în „star“-uri, iar lumea pare să se bucure la maxim cu imitatorii ăştia. Care au existat de când lumea, doar că pe vremuri îi vedeai pe la restaurante cântând Modern Talking sau Richi e Poveri. Şi nimeni nu avea curajul să îi socotească vedete.
Spiritul ăsta de turmă care a ridicat cântătorii de cover-uri la rangul de artişti e cât se poate de aiurea, fiindcă în mod normal conceptul de „la modă“ a fost nimicit de Internet. Se spune că nu mai există canoane iar dacă astea au dispărut, se presupune că tot aceeaşi soartă o are şi kitsch-ul.
Carevasăzică, în era Facebook şi alte cele, casele de discuri au cam sucombat iar artiştii au la îndemână o sumedenie de opţiuni pentru a ajunge la un public targetat. Poţi deveni „star“ lejer, fără să ştii că pe a doua linie a portativului se pune cheia de mezzosopran. Poţi cânta cât se poate de prost, dar ideea e să vii cu ceva nou. Dacă arunci o privire pe programul de weekend al cluburilor, pe moment poţi să ai impresia că în Timişoara se întâmplă multe lucruri. Adevărul e puţin altfel, vorba celor de la Radio Erevan.
Oraşul nostru duce lipsă de muzicieni. Să avem pardon, cântătorii de cover-uri nu intră în categoria asta. „Afară“, într-un cartier gen Circumvalaţiunii găseşti zece trupe de rockabilly dornice de afirmare şi 15 solişti care îşi încearcă norocul în business, cu piese proprii. La noi, mai greu. Puţinii muzicieni care se aventurează să vină cu compoziţii proprii n-au loc de imitatori. În 1977, un fanzin britanic numit Sideburns publica o copertă incendiară: „Asta e o coardă…asta e alta…asta e a treia…acum fă o trupă!“. Adaptat vremurilor noastre, îndemnul ăsta ar suna aşa: „Ăsta e un crack pentru Acid….asta e o demonstraţie de Youtube despre cum se face hip – hop, acum fă ceva util, ieşi din categoria imitatorilor!“
website de căcat, articol de căcat, de la oameni de căcat pentru oameni de căcat.
Am zis căcat?
Vroiam să zic valoare,
the shit. nu shit.
sa traiesti Romica!
Este foarte probabil ca majoritatea artistuților să se simtă ofensați de acest articol, fără să stea măcar un minut pe gânduri și să rumege rândurile citite. Am văzut unicul comentariu scris ca răspuns si este emblematic pentru o gândire măruntă si ușor meschină, ca să nu fiu mai acidă.
Din păcate, imitația ne este mult mai la îndemână și implică mult mai puțin efort; de aceea cei mai mulți aleg acest drum bătătorit bine. Să creezi înseamnă să gândești, să-ți bați capul, să găsești cărări neumblate, să transpiri neuroni lichizi și materie cenușie, nu să redai cu fidelitate ceea ce altcineva deja a gândit, simțit, trăit.
Din păcate -din nou- afonii si semiafonii (fără a da o notă jignitoare acestor termeni, fiindcă e ca și cum aș spune „cei înalți”, sau „cei pragmatici”, ca și observație obiectivă) nu fac diferența între original și copie. Ca și în cazul unei picturi: un ignorant nu are cum să știe dacă ceea ce vede e un original, sau o imitație.
Acestea fiind spuse, te salut domnule Varga și îți urez o săptămână bună!
In timp ce scriam comentariul, au aparut si altele asa ca rectific: primul comentariu este emblematic. Nu-l inteleg, insa,pe al doilea. Este o corectura? „Website the shit, articol the shit, de la oameni the shit, pt oameni the shit? Am zis the shit?” Cam ăsta era sensul? L-as ruga pe Romica sa ne edifice, dar cu un limbaj usor mai evoluat. Oh, shit, sigur imi iau vreo replica acida si nervoasa :))
D’acord!
Romica – lasa-ne!
Bati campii draga Domnule, confunzi merel cu perele sau mai exact imitatorii cu interpretii. pot exista cover band-uri cat se poate de artistice la fel cum pot exista „compozitori” cat se poate de neartistici.
asta venind de la omul care acum ceva timp, scria un articol despre festivalul de la garana, in care cerea pareri exact de la oamenii pe care ii blameaza: cantatori de coveruri, „producatori muzicali”, etc. si, adevarul e ca in timisoara chiar nu se prea intampla nimic, insa deseori articolele tale sunt exact despre asta.
Către Loredanta şi tizul meu, este o diferenţă colosală între un ‘Sweet Home Alabama’ cîntat într-o speluncă şi un ‘Voodoo Chile’ cîntat de Stevie Ray. În jazz şi blues se face ‘cover’ la tema melodiei iar solourile sunt tot timpul altele (şi ale aceluiaşi interpret, de la un concert la altul), de regulă reflectînd starea de spirit a artistului în momentul improvizării. În pop-rock, piesa cîntată în bar de către un pseudoartist ar vrea să fie identică cu cea originală cîntată pe stadion. Mi se pare trist să nu vedeţi diferenţa între cele două aspecte.
impusca-te domnule Zoltan, ca nu stii ce vorbesti.
Poate ca domnul Varga asculta mai mult originalii Salam sau Gutza. Poate ca domnul Varga a dat un search cu Google si a scris chestia aia meseriasa cu cheia la mezzosoprana… pfff … fara sa stie in realitate ce inseamna asta, pentru ca nu trebuie sa ai ureche muzicala si nici studii muzicale ca sa scrii tampenii. Asa cum exista interpreti de coveruri mai talentati sau mai putin talentati, asa exista si pseudojurnalisti mai mult sau mai putin talentati. Care in loc sa scrie o carte „originala” o ard penibil pe blogul vietii imaginandu-si ca valoarea pe care le-o reclama interpretilor de coveruri, ii impovareaza pe sine in asemenea masura incat pana si gestul de a apasa o tasta e rupta din Adevarul Universal Incomensurabil si de Netagaduit… Probabil e si genul care la nunta si-ar pune singur melodiile mezelurilor mai sus amintite, in winamp, doamne fereste sa angajeze vreo trupa, chiar daca suna bine, doar pentru ca e prea zgarcit sau amarastean. Ca sa nu consum prea multa energie cu un „articol” care nu merita nici macar molecula de rahat cu care l-am onorat, o sa inchei cu o concluzie: ca sa scrii lucruri de cacat pe net nu iti trebuie mult studiu, eu de exemplu nu am studiat jurnalistica si nu am nici un alt fel de studii „beletristice” si ti-am umplut deja pagina cu muuult maro. Ca sa cant un cacat de cover insa, a trebuit sa studiez vreo cativa ani de zile. Ca il cant bine sau rau, asta decid cei care cumpara produsul meu, cei care ma aplauda, muzicienii „originali” ale caror aprecieri le-am primit in cursul anilor si cu care am impartit scena deseori, muzicieni titrati cu Conservator terminat cu care am fost coleg ani de zile. Domnu’ Varga, nu toti muzicienii sunt compozitori, dupa cum nu toti blogerii sunt scriitori. Sa canti coveruri nu are aproape niciodata legatura cu imitatia. Inseamna a te bucura de muzica, a exprima in maniera ta o bucata muzicala, a darui o farama din tine celor care te asculta. Pe dumneata nu te obliga nimeni sa iti scoti nasul din abecedarul de manelistica (scuze, am vrut sa scriu belletristica) si sa asculti trupe de coveruri. Iti mai spun un ultim lucru, chiar daca ma repet, nu toti muzicienii sunt si compozitori, insa fac muzica cu toata fiinta si se sacrifica si muncesc cateodata cu disperare… daca inspiratia ar fi pe toate drumurile, ar manca-o si porcii. Si probabil si dumneata ai scrie mult mai bine…
Cand vezi respunsurile, realizezi ca turma pe care de fapt vrei sa o ajuti isi merita soarta, ce spune articolul si ce inteleg marlanii…
au mai putin iq decat e necesar realizarii unuii gard in jurul lor.
Domnule Zoltan Varga, pari elementul definitoriu a ceea ce se cheamă „ignoranță”. Arunci cu noroi într-o tagmă pe care nu o cunoști, enunțând niște generalizări total aberante. Eu fac parte dintr-o trupă de coveruri și am dat de acest articol din cauza share-uuirii sale pe facebook. Dacă îți dorești vreodată să vezi o trupă de coveruri (probabil că ai avut nenorocul să vezi doar o parte mai puțin onorabilă a acestei lumi) care cântă Pink Floyd sau Hendrix de îți saltă inima, dă un semn! Sunt dispus să trec peste aroganța postării tale și să te ajut să înțelegi… Sau poate preferi o „Veta” de la Bănică Jr, nu de alta dar este o piesă „originală”. E o chestiune de gust și de alegeri…
Emilian, după cele scrise mai sus reiese cum că ai fi un mare ignorant şi puţin frustrat.
Într-adevăr există atît cîntăreţi buni cît şi cîntăreţi proşti de coveruri, nu are nimeni nimic cu ei. Dacă nu te-ai prins, îţi explic io care e problema: cîntăreţii de coveruri care au harfe de artişti. Dacă vrei exemple, uite-l pe Silviu Paşca. Dpdv muzical e praf. Are un registru de 3 note pe care le falsează şi e certat serios cu vibrato-ul. Dar el se crede Michael Jackson.
Într-adevăr, nu toţi cîntăreţii sunt compozitori. Să îl dăm exemplu pe Frank Sinatra. Numai că el nu cînta coveruri în sensul în care cîntă „artiştii” noştri. Existau compozitori care veneau cu piesele.
Acum referitor la Salam şi Guţă, pe care i-ai amintit. Dpdv vocal, ei sunt peste cam tot ce înseamnă muzica pop-rock românească. Că melodiile pe care le cîntă îs jalnice, e altă problemă, dar nu ştiu cîţi de-ai noştri pot cînta un concert întreg pe acute, fără să falseze şi să intre de fiecare dată cu vibrato-ul perfect de la începutul notei. Mi se pare cea mai mare porcărie să asculţi vome de FM gen Antonia, Inna sau DJ Project şi să le consideri de bon ton şi în acelaşi timp să denigrezi maneliştii (care şi ei, ca în orice alt domeniu, pot fi buni sau pot fi praf). Astea e culmea ignoranţei muzicale autohtone (ca să ştii, cred că toţi muzicienii de la filarmonică şi de la operă cu care am vorbit despre subiect apreciază calităţile vocale ale „mezelurilor”).
PS: Tu consieri scrierile jurnalisticie ca fiind „beletristice”?
Au devenit vedete de cand ai devenit si tu critic muzical, cam acelasi rahat daca e sa aprofundam mai mult subiectul.
Intenția dvs e absolut lăduabilă. Categoric avem o problemă cuvalorile în țara asta. Categoric orice actor și-ar fi dorit să-l scrie el pe Hamlet. Orice violonist ar fi vrut să scrie el Paganini. Și probabil mulți fotografi ar vrea să inventeze… natura. Nu au făcut-o așa că, fără echivoc, nu sunt creatori și prin urmare sunt mai prejos decât aceștia. Printre prietenii dvs de pe Facebook se numără însă câțiva dintre cei mai buni muzicieni din România – chitaristul Nicu Patoi, cântărețul și percuționistul Berti Barbera, chitaristul și basistul (de altfel timișorean cred) Mirel Cumpănaș, ba chiar și Claudiu Mirea, de la Vocea României.
Toți activează (și) în trupe de coveruri și o fac cu pricepere, dăruire și har.
Cred că pricep ce vreți să ziceți și culmea, poate că undeva cumva aveți dreptate numai că știți, articolul e prost scris:
1. Nu prea e clar împotriva cui e îndreptat: a celor care cântă fals? a pițipoancelor? starurilor de carton? a… imitatorilor?
2. Sunteți prost informat a propos de scenele cluburilor de live de ”afară”. Nu știu prin ce afară ați stat și cât timp.
3. Nu știți să vă ”acoperiți” cu argumente. Cum au arătat și alți cititori, nu faceți distincția (sau nu o menționați) între imitator și interpret. Comiteți notoria și grava eroare că muzica înseamnă să știi notație muzicală (Anton Pann? Tommy Emmanuel?).
Dacă vreți vă pot rescrie articolul. Așa cum ați vrut de fapt să iasă. Gratuit.
Domnilor, poate adevarul e undeva la mijloc. Pina la urma publicul decide cine este bun sau nu. In orice gen de muzica. Problema cu trupele care canta cover-uri este insa destul de sensibila. Bineinteles, e f important si cum le canta, dar trebuie tinut cont si de faptul ca unii dintre ei pot fi chiar buni, dar nu au mijloace (financiare, impresari etc) sa se afirme sau sa produca la randul lor piese proprii, sau sa-si permita o colaborare cu un compozitor / textier / casa de discuri. Si atunci imi vin in minte urmatoarele „vorbe populare”: In lumea asta prost facuta, cacatzii f*t in loc sa puta, iar f*tangii adevaratzi, nu pot sa f*ta de cacatzi !!! Ma scuzati !! :-))))
nu pot sa cred in ce jeg de articol plin de clisee ieftine se regasesc unii, mai ales ca articolu vine de la asta:
Anda Adam, concert cu noile silicoane la Timişoara GALERIE FOTO
Zoltan Varga 03/02/2013
vai de capu vostru!
1.
Inconştientul are nişte reguli asupra cărora e greu de umblat. Un a ar fi că nu-ţi vine s crezi, să iei în serios un autor cu fizionomia, atitudinea de mai sus…
2.
„Trăim vremuri ciudate, în care „valorile“ îşi pierd tot mai mult din „substanţă“.”
Stai liniştit, valorile nu au avut niciodată substanţă, aici ori aiurea. A existat doar o angoasă care a trimis la a reclama diminuarea lor.
Nu mai puneti totul la suflet mai copii, domnul Varga nu are dreptate. Atmosfera de nunta si circ trebuie promovata in toate cluburile din tara. Domnul Paul Sol poate sa mai organizeze premiul trupelor de cover:)))))) la care sa tineti discursuri (nu imi vine sa cred, chiar atatia imbecili sunt in orasul asta?)
Am citit de unul care a fost la conservator si acum canta cover, dute si cere banii inapoi:)))).
Daca canti in trupa de cover trebuie sa accepti eticheta de wedding singer (musician), si deci renunti la partea de ego artistic, ai ales cascavalul taci si mesteca))))).
sanatace (si asta nu e cover)
Cover canta incepatorii ca sa invete cate ceva si sa arate ca si ei ar putea deveni odata in viitor interpreti .Adica o faza de studiu de scoala.
In Blues ,Jazz, Muzica Simfonica se ” canta cover-uri ” din diferite motive culturale necomerciale !
La birt la nunta in spectacole se canta cover-uri ptr a fi siguri ca fac un ban .Altfel nu ar avea ce sa cante .Unii pot fi i interpreti buni si daca cineva le-ar compune muzica buna poate ar ajunge vedete .
Bineinteles nu este cazul copiilor care stiu sa cante cinci sase piese dar poate peste zece ani ajung interpreti experimentati care daca dau de o ocazie ajung si vedete .
Cat de artistica este o vedeta ? Depinde ,de la kitch la super/ uber arta ptr arta este loc …
De fapt Zoli are dreptate doar ca a luat in discutie doar o „nisa” ingusta a problemei .
Problema oricum este una mondiala la noi doar se imita ca de obicei .
De cand ai devenit tu fotograf ? :)))))