Omer Radovancovici și ceilalți condamnați au ajuns după gratii după ce s-au...

Omer Radovancovici și ceilalți condamnați au ajuns după gratii după ce s-au predat la Poliția Timiș

11
DISTRIBUIȚI

radovancovici omer cu maki1

Primarul PD-L de Pojejena, Omer Radovancovici, supranumit „Prinţul Clisurii”, și ceilalți patru condamnați, vineri, de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul contrabandei din portul Moldova Veche – Sorin Corcoman, Vasile Szocz, Daniel Istudor şi Zlatco Costici – au ajuns astăzi după gratii.


Aceștia au fost acuzați de procurorii DIICOT de constituirea unui grup infracțional organizat  și contrabandă și condamnați la cinci ani de închisoare cu executare. Aceștia au ales să nu mai aștepte să vină polițiștii să-i ridice de acasă și s-au prezentat, astăzi, în jurul orei 15 la sediul Poliției Timiș unde s-au predat. Conform oficialilor instituției, cei cinci au fost încarcerați și, în scurt timp, urmează să fie transferați la Penitenciarul Timișoara, unde-şi vor ispăşi pedepsele.

11 COMENTARII

  1. Din ”Printul Clisurii”,peste noapte va devenii”Printesa de la popa Sapca”. Restul din familia radovancovici omer,aveti cu ce sa va mindriti.Un traficant de toate tipurile,contrabandist si hot dovedit prin lege. BRAVOOOOO JUSTITIA,in sfirsit cine trebuie merge la racoare,acuma concetrativa si confiscatii tot ce o furat si distribuit prin familie toti anii astia din 90 si pina in prezent si incepeti cercetarile si la proiectele din com.Pojejena din care hotu asta a sifonat o avere din fonduri europene ,banu public si taiereailegala a padurii din Pjejena.

  2. Primarul infractor inainte de a se preda a prezidat o sedinta de consiliu la primaria pojejena srl si le-a cerut marionetelor, a se citi „consilierilor”, sa o sprijine pe nevasta-sa sa fie aleasa primar(ita), ca „dupa un an si cateva luni ies si ma intorc la primarie ca angajat si tot eu o sa conduc primaria”… Tupeu?! O, nu! Ceva normal in Romania lui chioru! Vezi cazul Socol, unde cumnatul lui Omer, dupa ce a fost arestat cu surle si trambite pentru coruptie, nevasta primarului corupt si arestat a fost ajutata de omer si tatucul lui, eternul frunzaverde, sa preia primaria, iar cei trei taie si spanzura in zona…

  3. Incredibil ! Si totusi s-a intamplat, cu toate zbaterile mai marilor politicieni ai zonei, in frunte cu eternul frunzaverde! Omer mireasa la Popa Sapca! Iata ca dupa ce a nenorocit o comunitate intreaga, spalandu-le parca creierii, cativa pierzandu-si chiar viata, vezi cazul unui tanar fost student la teologie, primarul infractor a ajuns acolo unde-i este locul. Numai ca inainte de a se duce sa-si probeze noua tinuta a tinut mortis sa mai prezideze o ultima sedinta de consiliu la primaria pojejena s.r.l., unde le-a cerut marionetelor, a se citi consilierilor, sa o sprijine pe nevasta-sa sa preia primaria, „ca dupa un an si cateva luni ies si vin angajat la primarie si tot eu o sa conduc”. Tupeu? Nici vorba! Ceva normal in tara lu` chioru. Vezi ce au facut nemernicii la Socol! Cum, ajutati de acest nemuritor frunzaverde, tatal infractorilor din Caras, au instalat-o la primarie pe nevasta altui primar infractor… Asadar, frumoasa zona, pacat ca-i locuita…

  4. Scuze, dar in fotografia articolului, care-i Omer? Cel cu barba alba??? Ca in tricou rosu, e evident, e o maimuta!
    Foarte greu cu asemanarile astea! O ,Darwin! Veriga lipsa e in fotografie!

  5. In trecut ,nobilul avea un cai frumosi si foarte ingrijiti. In zilele noastre,parvenitii si infractorii astia jegosi ,isi cumpara cate o maimuta, deh,se poarta maimutele….Adica, ca sa nu le lipseasca Guta, isi duc maimuta cu ei! Scuze maimutelor pentru comparatia cu Guta!
    Ave chicken!
    Over and out!

  6. Intai de toate cred ca nu e frumos sa jignim oamenii. Fiecare are dreptul la opinia sa. Respect familia fostului primar si nu numai. Nu doresc sa vorbesc de rau pe nimeni, dar ma doare de ceea ce se intampla. Urmaresc cu interes ceea ce se petrece in ultimele zile in comuna, nu ma bucur si nu doresc rau nimanui. Orice om cred ca merita sa fie apreciat pentru binele pe care il face si pedepsit daca greseste. Cat despre fostul primar, e problema dinsului daca a gresit, el plateste. Ma ingrozeste de ceea ce va urma in comuna. Personal nu am nimic cu fostul primar nici cu familia dinsului. Daca a castigat alegerile in comuna, iar datorita imprejurarilor care s-au petrecut si-a incetat mandatul, nu cred ca e normal ca urmatorul la functia de primar in comuna sa fie impusa sotia dansului. Mi-e groaza de oamenii cu care a fost inconjurat pana acum fostul primar. Si acum, aceeasi oameni care au avut numai beneficii colosale in urma colaborarii cu fostul primar vor incerca cu aceleasi metode bine cunoscute sa fie impusa si sotia acestuia. E normal sa iti doresti sa continui cu acele „beneficii” in mod neortodox. Aceasta primarie nu este inchiriata asa cum a spus candva actualul mare conducator al comunei (a se citi viceprimar).Cred ca este momentul ca macar de la aceste alegeri locale sa dam dovada de maturitate, sa nu mai fim o comuna cu oameni handicapati mentali, fizic si locomotor. Mi-e rusine cand vad ca sunt consatean cu tineri absolventi de scoala generala, liceu sau chiar facultate si care au „nevoie” de insotitori la alegeri in cabina de vot. Domnilor slugarnici vreti sa convingeti cu cine va vota „prostul” pe care il insotiti? Sa-mi fie iertat limbajul, dar asa ii socotiti pe acei oameni. Credeti-ma mi-e rusine. Acest comentariu e un fel de a protesta pentru ceea ce se va intampla la alegerile care vor avea loc. Oameni din comuna Pojejena, cred ca e timpul sa ne trezim. Daca va fi sa iese primar sotia d-lui Omer, sa fie dar printr-o lupta cinstita, dar dupa cum se intrevede…… . Cred ca a venit momentul ca si alti oameni culti din comuna sa facem front comun impotriva a ceea ce se vrea sa se intample. Va rog nu stam nepasatori fata de comuna noastra. Cred ca sunt oameni mult mai capabili care sa tina fraiele comunei mai departe. Ce comuna suntem, chiar asa josnic am ajuns, de cine suntem condusi (chiar si daca interimar)?????. RUSINE. Suntem profesori, ingineri, medici, economisti, maistrii si poate alte categorii de oameni mult mai capabile in comuna noastra. Aceasta functie de primar nu cred ca este o mostenire de familie. Pentru ce trebuie sa ni se impuna de „sus”(a se intelege judet), candidatul la primarie. Oameni ai comunei Pojejena cred ca a venit timpul in care sa hotaram singuri pe cine vrem sa votam. Nu se merita sa ne vindem dreptul acesta de a vota pentru o ciorba de vanat, mici sau bere. Oameni culti din Pojejena va rog sa ne unim fortele si sa demonstram judetului si nu numai ca suntem capabili sa ne hotaram singuri destinul. VA ROG nu stati nepasatori .

  7. Intai de toate cred ca nu e frumos sa jignim oamenii. Fiecare are dreptul la opinia sa. Respect familia fostului primar si nu numai. Nu doresc sa vorbesc de rau pe nimeni, dar ma doare de ceea ce se intampla. Urmaresc cu interes ceea ce se petrece in ultimele zile in comuna, nu ma bucur si nu doresc rau nimanui. Orice om cred ca merita sa fie apreciat pentru binele pe care il face si pedepsit daca greseste. Cat despre fostul primar, e problema dinsului daca a gresit, el plateste. Ma ingrozeste de ceea ce va urma in comuna. Personal nu am nimic cu fostul primar nici cu familia dinsului. Daca a castigat alegerile in comuna, iar datorita imprejurarilor care s-au petrecut si-a incetat mandatul, nu cred ca e normal ca urmatorul la functia de primar in comuna sa fie impusa sotia dansului. Mi-e groaza de oamenii cu care a fost inconjurat pana acum fostul primar. Si acum, aceeasi oameni care au avut numai beneficii colosale in urma colaborarii cu fostul primar vor incerca cu aceleasi metode bine cunoscute sa fie impusa si sotia acestuia. E normal sa iti doresti sa continui cu acele „beneficii” in mod neortodox. Aceasta primarie nu este inchiriata asa cum a spus candva actualul mare conducator al comunei (a se citi viceprimar).Cred ca este momentul ca macar de la aceste alegeri locale sa dam dovada de maturitate, sa nu mai fim o comuna cu oameni handicapati mentali, fizic si locomotor. Mi-e rusine cand vad ca sunt consatean cu tineri absolventi de scoala generala, liceu sau chiar facultate si care au „nevoie” de insotitori la alegeri in cabina de vot. Domnilor slugarnici vreti sa convingeti cu cine va vota „prostul” pe care il insotiti? Sa-mi fie iertat limbajul, dar asa ii socotiti pe acei oameni. Credeti-ma mi-e rusine. Acest comentariu e un fel de a protesta pentru ceea ce se va intampla la alegerile care vor avea loc. Oameni din comuna Pojejena, cred ca e timpul sa ne trezim. Daca va fi sa iese primar sotia d-lui Omer, sa fie dar printr-o lupta cinstita, dar dupa cum se intrevede…… . Cred ca a venit momentul ca si alti oameni culti din comuna sa facem front comun impotriva a ceea ce se vrea sa se intample. Va rog nu stam nepasatori fata de comuna noastra. Cred ca sunt oameni mult mai capabili care sa tina fraiele comunei mai departe. Ce comuna suntem, chiar asa josnic am ajuns, de cine suntem condusi (chiar si daca interimar)?????. RUSINE. Suntem profesori, ingineri, medici, economisti, maistrii si poate alte categorii de oameni mult mai capabile in comuna noastra. Aceasta functie de primar nu cred ca este o mostenire de familie. Pentru ce trebuie sa ni se impuna de „sus”(a se intelege judet), candidatul la primarie. Oameni ai comunei Pojejena cred ca a venit timpul in care sa hotaram singuri pe cine vrem sa votam. Nu se merita sa ne vindem dreptul acesta de a vota pentru o ciorba de vanat, mici sau bere. Oameni culti din Pojejena va rog sa ne unim fortele si sa demonstram judetului si nu numai ca suntem capabili sa ne hotaram singuri destinul. VA ROG nu stati nepasatori.

  8. Mie chiar imi pare foarte bine de ceea ce i s-a intamplat fostului mare „Print al Clisurii” , devenit acum Printul „Mortilor de dupa Gratii”. Este evident , ca in tara asta mai exista prin alte colturi ale tarii alti „Printi” si „Regi” ai p…lelor , ai mortilor , ai dracilor , etc. N-am nimic cu Omer si cu trupa lui de „clowni” , dar intr-un fel fac caca pe ei! Dar nu orice de caca , ci „CACA CU DIAREE ACUTA”

Lasă un răspuns la Goody Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.