„Filtru” pentru studenți de top la Universitatea de Vest: probe de admitere...

„Filtru” pentru studenți de top la Universitatea de Vest: probe de admitere la toate facultățile. Cât va mai conta media de la Bac

0
DISTRIBUIȚI
BACALAUREAT2012 14
FOTO: ADRIAN PÎCLIȘAN

Absolvenţii de liceu care doresc să urmeze cursurile unei facultăţi din cadrul Universităţii de Vest nu mai pot să se prezinte la admitere doar cu dosarul de înscriere. Din anul universitar 2013-2014, se vor introduce probe de admitere la toate facultăţile, iar media obţinută la examenul de Bacalaureat nu va mai conta în proporţie de 100 %, ci va avea o pondere mult mai mică.

Marilen Pirtea, rectorul UVT, a afirmat, astăzi, că măsura va fi introdusă cu scopul de a atrage cei mai buni dintre absolvenţii de liceu. „La unele facultăţi proba de admitere constă într-un eseu motivațional, la altele candidaţii trebuie să susţină un interviu sau să dea un test de verificare a abilităţilor. Nicio facultate nu mai organizează admitere doar pe bază de dosar.


Spre exemplu, cei care doresc să urmeze cursurile Facultăţii de Drept trebuie să stăpânească destul de bine limba română, nu avem nevoie de studenţi care nu ne onorează. Vrem să avem propriul filtru de selecţie al studenţilor, nu vrem să fim ca restul universităţilor, ci vrem să fim o universitate de elită”, a declarat Marilen Pirtea.

Rectorul UVT este conştient că este o idee destul de îndrăzneaţă , dar prin această măsură nu doreşte să sperie potenţialii studenţi, ci speră ca aceştia să aibă un sentiment de mândrie în momentul în care vor fi admişi pentru că pot face faţă unui astfel de examen. Studenţii nu trebuie să înveţe nimic în plus faţă de informaţiile de care au nevoie pentru obţinerea unei note de trecere la examenul de Bacalaureat. „Cineva care a luat Bacalaureatul are cunoştinţele necesare să treacă şi proba de admitere, absolvenţii de liceu nu trebuie să se pregătească suplimentar pentru aceste probe. De exemplu, la Facultatea de Matematică şi Informatică introducem proba scrisă la cele două materii, dar candidaţii nu sunt obligaţi să participe, însă dacă obţin note mai mari, se ia în considerare nota obţinută la examenul de admitere, şi nu cea de la Bac”, a adăugat Marilen Pirtea. Această măsură a fost introdusă şi pentru că de foarte multe ori, studenţii se înscriu la o anumită facultate pentru că au auzit că este mai uşor, dar după un an de studiu realizează că nu le place şi renunţă, iar acest abandon înseamnă costuri suplimentare pentru universitate. 30 % dintre studenţii de la UVT nu reuşesc să promoveze anul universitar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.