Povestea lui Emil Biebel, patriotul local maniac care a deschis primul magazin de muzică din România după ’89

Numele lui Emil Biebel este unul cât se poate de cunoscut pentru melomanii cu state vechi din Timişoara. Fondatorul primului magazin de muzică din România (Rocka Rolla) a fost unul din cei trei timişoreni care pe vremea dinaintea Revoluţiei din 1989 vindea viniluri în Timişoara, iar pasiunea sa pentru muzică s-a materializat mai apoi şi ca manager de trupe. Deşi de câţiva ani a preferat să „iasă“ din lumina reflectoarelor, Emil se gândeşte serios să-şi înceapă o mică afacere bazată tot pe muzică în viitor.

Emil Biebel s-a născut în Timişoara în data de 18 ianuarie 1961 şi a copilărit „pe o stradă celebră“ la vremea aceea, plină de muzică. „Am crescut pe strada Mangalia, unde pe vremea aia erau ăia care mutau mobila cu căruţele. Sunt timişorean de trei generaţii, un soi de metiş, o combinaţie de ungur, român, german şi slovac. Era la modă ca oamenii să-şi dea copiii la muzică: la pian, chitară, acordeon, din astea. În curtea unde stăteam locuia cineva care avea pe vinil la vremea aceea tot ce ieşise pe vinil de la Rolling Stones. Şi acasă eram înconjurat de viniluri, dar adevărata mea pasiune pentru muzică a apărut pe la 12 ani când am început să fac bişniţăreli“, îşi aminteşte Emil, ale cărui prime discuri cumpărate au fost Led Zeppelin – III, Jean Michell Jarre – Echinox şi Led Zeppelin – IV. Fiindcă discurile erau destul de scumpe, primele discuri din colecţia sa au fost cumpărate cu ajutorul unui prieten, astfel încât posesia lor era împărţită la doi: „Când venea o gagică la mine acasă, era al meu vinilul, când venea la el, era al lui“, îşi aminteşte el. Încet – încet, colecţia sa de viniluri a ajuns la aproximativ 300 de bucăţi, pe care le-a vândut – cu o mare strângere de inimă – pentru a-şi cumpăra mobilă. „După ce m-am căsătorit şi comuniştii ne-au dat apartament, fiindcă singura mea avere erau vinilurile, a trebuit să le vând pentru a mobila apartamentul. N-am stat nicio zi acasă, toate discurile le-au vândut nişte prieteni şi nevasta mea. Mi-am păstrat doar colecţiile Pink Floyd şi Led Zeppelin şi am rămas şi cu bani şi cu mobilă“, spune Emil.

Politicianul liberal care-i făcea concurență 

După ce a cunoscut un sârb care aducea viniluri de vânzare în Timişoara, a pus bazele unei „afaceri“ care a durat vreo opt ani, din 1982 până prin 1990. Evident, business-ul era legat de viniluri, mai exact de vânzarea acestora. În Piaţa din Iosefin, în piaţa de discuri din Parcul Botanic şi pe alte căi. A fost o afacere înfloritoare, fiindcă în acele vremuri când un salariu mediu era de aproximativ 2500 de lei, câştigul lui era undeva la 4.000 de lei pe lună. În ceea ce priveşte preţul discurilor din perioada aceea, la început acestea erau cumpărate de el cu 200 de lei şi erau vândute mai apoi cu 250 lei, iar înainte de Revoluţie vinilurile au ajuns să coste 750 de lei, cu tot cu cei 50 de lei care reprezentau câştigul lui. În plus, mai exista şi posibilitatea închirierii acestora, cu suma de 25 de lei pe zi. Activitatea aceasta de bişniţari de viniluri era efectuată de trei persoane, ceilalţi concurenţi ai lui fiind Radu Dimeca (cunoscutul politician liberal) şi „Gabi de la Power Play“. Având în vedere că şi miliţienii din vremurile acelea erau mai mult sau mai puţin melomani, Emil a reuşit să-I îmblânzească. „Aveam adversari care vindeau discuri second hand şi care m-au dat in gât la Miliţie. Au venit la mine în Piaţă şi m-au luat, le-am zis că e colecţie. Au venit acasă la mine şi au văzut vreo 15 discuri Bon Jovi cu New Jersey şi cam tot atâtea din Metalica – Justice for all. Au zâmbit, au spus frumoasă colecţie, m-am împrietenit cu ei şi le-am tras muzică“, îşi aminteşte el.

Primul magazin de muzică din România

Ideea deschiderii unui magazin de muzică a venit cât se poate de firesc după Revoluţie.

Rocka Rolla fiind nu numai primul magazin particular de muzică din România, dar şi unul din primele magazine de orice fel din Timişoara, pe vremea când au răsărit buticurile. Deşi primele două zile, pe uşă n-a intrat niciun client iar după aceea au intrat doi muşterii, care au fost dezamăgiţi că nu se găseşte Coca Cola la Rocka Rolla, încet – încet ideea a prins. Faima magazinului a prins cheag cu diverse sponsorizări cu casete ale unor rubrici din presa acelor vremuri. „Prima sponsorizare de concert a fost la primul recital al celor de la Cargo la Casa Tineretului, după Revoluţie. După aia am colaborat cu Anarhia. Noi am inventat însă excursiile la concerte în Ungaria, ne-am dus la primul Monsters of Rock de la Budapesta, cu trei autobuze pline“, spune el. Uşurel, Emil a intrat şi pe făgaşul impresariatului de trupe, fiind managerul celor de la Damnat, după care a urmat Implant pentru Refuz. „A venit Pupilu să îşi cumpere ceva de la noi şi mi-a dat să ascult o piesă, Să curgă bere pe Bega. Suna îngrozitor, dar Vita mi-a povestit de texte şi m-a convins fiindcă întotdeauna mi-au plăcut oamenii care au ceva de spus. Primul lor disc a fost scos la East and Arts, care m-au plătit nu cash ci în produse. Am ştiut să fac o afacere din muzică“, spune Emil Biebel, care deocamdată a revenit la statutul de colecţionar de discuri.

De ce nu suportă trupa Şuie Paparude

În ceea ce priveşte scena locală actuală, el crede că lucrurile stau cât se poate de bine şi Timişoara se poate mândri cu nişte evenimente cu ştaif.. „Sunt bucuros că a apărut Kamifuzzy Events. Daos ca loc, l-am visat toată viaţa mea, exact aşa l-aş fi făcut şi eu, e exact pe target. Setup Venue e iarăşi un loc sfinţit, UFO din tot ce a făcut mie mi-a transmis ceva, a avut o idee, un film. Am fost plecat mult afară în ultimii ani şi pot face comparaţii, stăm bine“, spune el, care mai adaugă faptul că Timişoara a fost întotdeauna deasupra Bucureştiului, datorită unor trupe ca Phoenix, Pro Musica, Cargo, Progresiv TM, Implant pentru Refuz, Blazzaj,  Bio, Dor de Duh, Methadone Skies sau The Egocentrics. Referitor la muzica electronică actuală, timişoreanul are o problemă cu unii DJ şi nu îi suportă pe cei de la Şuie Paparude. „Sunt artişti adevăraţi de muzică electronică şi făcături. Nu-mi plac Şuie Paparude, efectiv îi urăsc, profită de naivitatea publicului, vin cu laptopul la concert, mi se pare o dovadă de lipsă de respect. Poate să fie genială muzica, dar adă-ţi domnule platane, fă ceva. Ei nici măcar nu mixează, dau doar din cap pe lângă laptop“, spune el.

„Am fost trist să îl aud pe Horea Crişovan cântând Lady Gaga”

Spinoasa problemă a formaţiilor care cântă cover-uri în zilele noastre e nuanţată cât se poate de interesant de cunoscutul meloman timişorean. „Le mulţumesc celor care cântă coveruri, că au distrus DJ-eii.  Ca-n orice situaţie sunt trupe care cânta prost şi altele care cântă bine. Am fost trist să îl aud pe Horea Crişovan cântând Lady Gaga, am fost mulţumit că a cântat-o rock totuşi. Cred că Horea e unul din exemplele bune. N-a fost el niciodată compozitor, a fost un foarte bun chitarist. E bine să-l iei în trupa ta şi să-I dai culoare. Multe localuri au renunţat la DJ-ei pentru trupele de cover-uri. Dacă îţi pui amprenta asupra piesei pe care o cânţi e OK, dacă cânţi mot-a-mot e altă poveste. Sunt de acord şi cu concursurile de talente, cu Vocea României şi inclusiv cu ăia de la Lala Band cu serialul Pariu cu viaţa. E bine, întorci publicul, îl iei de la manea şi îl muţi în altă zonă“, spune el.

Fiindcă se consideră un patriot local „maniac“, Emil crede că spiritul Timişoarei a fost distrus în ultimii ani din mai multe motive. „Şi-au dorit mereu ce aveam noi şi nu ne-au înţeles niciodată. Au venit aici, au încercat să ne imite, au incercat să se umple de spiritul acestui loc. Lor le e ciudă că noi suntem corcituri, fiindcă aici nu e o singură energie, sunt mai multe cumulate, ale ungurilor, ale nemţilor ş.a.m.d. Noi avem nu ştiu de ce un complex că la Bucureşti se întâmplă tot. Eu cred că noi putem forţa nota, avem know how apropos de rock, putem exporta la greu ţării în aşa fel încât valoarea lui să se întoarcă. Suntem inteligenţi, avem background inclusiv în gena noastră, nu ne trebuie altceva“, susţine timişoreanul care în viitorul apropiat intenţionează să revină în „music – business“.