Povești despre teatru, în teatru, la Festivalul Regional TESZT. Ce spectacole sunt...

Povești despre teatru, în teatru, la Festivalul Regional TESZT. Ce spectacole sunt programate în opt zile

0
DISTRIBUIȚI

teszt

Teatrul Maghiar de Stat îi aşteaptă pe iubitorii de teatru la un festival euroregional care a devenit deja tradiţie pntru Mica Viena. Începând din 24 mai, timp de opt zile, spectatorii vor putea viziona cele mai bune spectacole ale companiilor de teatru regionale. Ediţia din 2013 este festivă deoarece instituţia sărbătoreşte 60 de ani de la înfiinţare. Cu acest prilej vor avea loc întâlniri ale personalităţilor artistice şi ale oamenilor de teatru care au pus umărul la formarea comunităţii culturale a Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara.

Invitaţii de anul acesta ai TESZT sunt teatrele timişorene Teatrul Naţional şi Teatru German de Stat din Timişoara, alături de Compania de Teatru ”Aradi Kamaraszínház” din Arad, Teatrul ”Kosztolányi Dezső”, precum şi Teatrul Popular din Subotica şi Teatrului Naţional Sârbesc din Novi Sad. Pentru prima dată în oraşul de pe Bega, la festivalul eurogional TESZT au fost invitate Teatrul Naţional din Szeged și cel din Zenta, Serbia. Piesele de teatru programate pentru festival poartă semnătura regizorală a celor mai „gustaţi” autori, ca Pintér Béla, Hajdu Szabolcs, Horváth Csaba, Mihai Măniuţiu, Tomi Janežič, Boris Liješević. Pentru acest proiect cultural, gazdele timişorene au pregătit trei spectacole: Hajdu Szabolcs – „Vremuri de pace”, Elżbieta Chowaniec –  „Gardenia”, Pintér Béla-Darvas Benedek –  „Operă ţărănească” al Teatrului Maghiar de Stat,  Calderón – ”Viaţa e vis” al TNT, Teatrul German de Stat cu al său „ CUPLUtoniu – Furiile & Marele război”, iar arădenii au ales: „Am omorât-o pe mama” în regia lui Visky András, dramaturgul care a scris piesa.

Invitaţii din Serbia au ales să prezinte publicului timişorean „Cartea lui Lit și Mix” , „Opera ultima ”, „Pescărşul” de Cehov, „Oraşul demonilor PASS-PORT Subotica/Szabadka ”, „Moartea nu e bicicletă (ca să ţi se fure)” de Biljana Srbljanović  şi „Şapte zile din viaţa lui Simon” de Carole Fréchette.


Teatrele maghiare din Szeged şi Budapesta vor oferi publicului timişorean „Kaisers TV, Ungarn ” de Pintér Béla, care semnează şi regia, „Sufleu de bivol (Gangsteri)” de Parti Nagy Lajos şi „Marele caiet” a Agotei Kristof. Toate spectacole se desfăşoară în incinta Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely”.

TESZT se desfășoară în perioada 24-31 mai, iar pe lângă spectacole de teatru, instituţia aşteaptă publicul la o expoziţie de anvergură, concerte în Piaţa Unirii unde îi vor putea auzi pe Lajkó Félix și orchestra sa, Boris Kovač și La Campanella şi  Harry Tavitian & Cserey Csaba. La sfârşitul festivalului va avea loc o gală festivă la care sunt invitaţi foști actori, colegi, prieteni, parteneri. La festivitatea de închidere va fi organizat un spectacol special în cadrul căruia vor urca pe scenă mai mulți foşti componenţi ai trupei Teatrului Maghiar „Csiky Gergely” din Timişoara. Conducerea instituţiei îşi propune editarea unei cărți-document cu ocazia sărbătoririi celor 60 de ani de la înfiinţare. „Ne dorim ca TESZT-ul să fie o întâlnire împlinită de experiențe frumoase”, au declarat organizatorii.

TESZT se definește ca un festival regional cu un profil puternic definit. Anul trecut a dominat teatrul de mişcare, iar precendele ediţii s-au axat pe reinterpretarea pieselor clasice. Ediţia a şasea propune un focus pe spectacole care abordează sensibil diferite realităţi ale societăţii actuale sau cele care aduc în discuție rolul teatrului. Uneori autorul este și regizor, alteori el face parte și din distribuţie.

Începând de joi, 2 mai, se pot achiziționa biletele de 20 de lei, respectiv 10 lei (cu preț redus), precum și abonamentele de 60 de lei pentru șase sau șapte (pentru studenți și pensionari) spectacole. În ambele cazuri iubitorii de teatru pot alege dintr-o listă ce cuprinde 13 spectacole.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.