Ce sumă fabuloasă au reușit să fure doi copii

Ce sumă fabuloasă au reușit să fure doi copii

0
DISTRIBUIȚI

bani pp

Doi copii, unul în vârstă de 12 ani și celălalt, de 13 ani, au reușit o “ispravă” pentru care hoții cu experiență i-ar invidia. Au furat o poșetă dintr-un magazin, în care se afla o sumă fabuloasă și au reușit să dispară.

Astfel,  polițiștii de la Investigații Criminale i-au găsit pe cei doi și au constatat că provin din localitatea Sâmpetru German.


În 9 mai, minorii au furat o poșetă, în care se aflau 12.420 de euro dintr-un magazin din Arad. Poșeta era într-un cuier, iar cei doi au profitat că angajații magazinului nu s-au aflat prin preajmă pentru scurt timp, așa că au înșfăcat geanta și s-au făcut nevăzuți. Polițiștii au reușit să recupereze 10.000 de euro, contibuând cercetările pentru a găsi și restul sumei.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.