Dreptate până la mafie

Dreptate până la mafie

6
DISTRIBUIȚI

dragos bota

Să pui soţia mafiotului pedelist să candideze din partea USL pentru funcţia lăsată liberă de soţul condamnat pentru crimă organizată şi contrabandă este culmea cinismului politic. Încă o dovadă că singurul lucru care-i interesează pe cei care populează partidele este puterea sau mai exact banul. Alb sau negru. Ani de zile, Omer Radovancovici, „prinţul Clisurii”, a fost susţinut de Ayatollah-ul Sorin Frunzăverde, amândpoi purtându-şi cu mândrie cravatele portocalii în afişele electorale.


Acum, pesedistul Mocioalcă, de la înălţimea funcţiei de vicepreşedinte al PSD, scuipă-n capul electoratului prostit în campania care l-a adus la putere cu „Dreptate până la capăt” cu explicaţii docte despre politică şi putere. Dreptate până la mafie dacă o transferăm în curtea noastră şi produce pentru noi. Un sistem de crimă organizată care nu face decât să-şi întărească poziţiile, rămând la butoanele puterii indiferent de regim. Esenţială nu erau cele câteva mii de voturi, ci forţa reţelelor de contrabandă care din perioada embargo-ului continuă să facă legea pe Clisura Dunării. Iar cazul acesta se multiplică la nivelul întregii ţări. Când tablou este completat cu numirea în fruntea Poliţiei de inşi care fac din preş diminutivul noţiunii de slugărnicie şi care nu au nici o legătură cu profesionalismul, ai dimensiunea hidoasă a realităţii româneşti.

6 COMENTARII

  1. Asa se se intimpla daca na-u fost ”lichidati” toti ,”dar totzi”, ”SECURISTO-COMUNISTII SI NOMENCLATURISTII” din dictatura Ceausista ,in timpul asa numitei ”REVOLUTIE” . De organizat ,erau deja organizati si au furat cit de mult au putut , cu acei bani au influentat si au corrupt tot din calea lor , pina au ajuns sa se instaureze tot ei la functiile cheie din aceasta ROMANIE , care da senzatzia ca este o tara a nimanui .Asta se intimpla deoarece aproape nimeni din cei cinstiti nu mai au spirit revolutionar ramas in ei , deci de atitia anii grei prin care a trecut acest popor chiar si spiritul lor a fost nimicit si accepta sa fie tradat din nou de acesti microbi inmultiti .

  2. PS……. Nici nu ne puteam astepta la o decizie mai buna ,de la niste ”PORCI” comunisti , precum sint ”Cap de Bizon si Cap de Porc” . (Frunzaverde si Mociolca )

  3. Prea le stii pe toate.Daca vorbeai mai rar te si credeam,dar nu se poate sa vorbesti si de vama,si de interlopi,si de politica,si de coruptie.Inca odata,ne spui noua ce auzi pe scariile unor institutii.Esti in aer Dragos…

  4. Esti MIC si rau.Iesi mai rar,si ma inclin.Stiu ca din asta traiesti,si daca nu ai subiecte le fabrici.Documenteaza-te totusi inainte.Ne vorbesti noua ce auzi tu pe terasa banateana,sau la nora.Esti aiurea….

  5. Dragos Botza,…. esti scula pe bascula , cel mai tare din parcare ,sa stii, #1 ”(Number one)” ne-ai bagat clisura si la antene ,foarte bine ,salutariiii din New York ! (Y)

Dă-i un răspuns lui Mircovi Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.