Trupa Pragu de Sus lansează noul album “Blocaj în verde”

Trupa Pragu de Sus lansează noul album “Blocaj în verde”

0
DISTRIBUIȚI

pragudesus

Formaţia timişoreană Pragu De Sus lansează cel de-al treilea material discografic „Blocaj în verde“ printr-un concert extraordinar ce va avea loc vineri, 7 iunie, de la ora 22.00, la Porto Arte, evenimentul urmând să beneficieze şi de câteva surprize.

„De la precedentul nostru album, «Ultimul poet», scos în 2009 a fost nevoie de trei ani pentru creaţie şi încă un an pentru editare. Compoziţiile sunt toate ale mele, iar punctele forte ale discului le vor decide ascultătorii. Pot spune doar că, tehnic, albumul e bine realizat. Am lucrat cu profesionişti, am tras tobele acustic, iar la celelalte instrumente s-a lucrat cu mare grijă. E un produs timişorean, doar masterul s-a făcut la Bucureşti. M-am bucurat să am sprijinul muzicienilor locali! A durat mai mult editarea deoarece noi am suportat toate costurile. E şi primul album la care colaborăm cu o casă de discuri, respectiv A&A Records. Asta înseamnă că vom avea şi o distribuţie naţională. Oricum, eforturile unei trupe de a realiza un disc pe cont propriu sunt foarte mari, bineînţeles, totul raportat la standardul pe care ţi-l impui“, ne-a declarat Călin Bârcean, solistul trupei. Printre cele 11 piese care se regăsesc pe acest nou material discografic se numără şi piesa care dă titlul albumului, al cărei videoclip a fost lansat la sfârşitul anului trecut printr-un concert extraordinar care a beneficiat de prezentări făcute de realizatorii de emisiuni radio Bogdan Puriş şi Mimo Obradov.

Solistul Pragu De Sus crede că stilul lor este unul de nişă, iar un minus pregnant al industriei autohtone este faptul că  lipsesc „vizionarii“.


„Starea actuala a muzicii depinde, ca orice industrie, de bani. Trebuie să privim pragmatic ce se întâmplă. Regula e simplă, câştigă mai mult cel care vinde mai mult. «Grozăviile» care rulează în spaţiu public sunt acolo pentru că se vând la scară mare. La noi, tot mai mulţi artişti din zona pop-rock fuzionează cu zona electro-rap. Mai exact, aplică reţeta succesului momentan. La unii le iese, la alţii, mai puţin. M-am gândit şi eu cum ar fi să scriu astfel de refrene dar, cum spunea un coleg, nu ne prinde! Noi suntem o trupă de nişă şi trebuie să ne evaluăm foarte realist poziţia. E limpede că nu orice melodie care se vinde bine are şi valoare. Multe se sting odată cu sezonul, dar tot ce ajunge acolo e foarte profesionist realizat. Pentru genurile folk-rock lipsesc acei producători, acei vizionari care să miroasă o trupă şi să o facă mare. Suntem departe de o industrie muzicală funcţională şi bazată pe repere clare. La noi încă se dau ţepe, apar tot felul de şmecheri, sunt artişti care acţionează haotic, organizatori care te păcălesc, public care încearcă să fenteze la biletul de intrare. Ca să te menţii, trebuie să fii diplomat şi să stăpâneşti foarte bine zona în care te desfăşori“, a precizat solistul formaţiei.

Trupa Pragu De Sus a luat naştere în anul 2003 la Timişoara şi a editat albumele Decupaj sonor (2004) şi Ultimul poet (2009). Înregistrările pentru noul album au fost realizate în studioul Uţu Pascu Timişoara, în perioada august – octombrie 2012, mixajul a fost realizat de Uţu Pascu, iar masterizarea, de Dan Griober. Biletele pentru concertul de lansare a noului album Pragu De Sus costă 15 lei.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.