Între noi, fetele. Discuție de coafor

Uneori îmi permit clipe de relaxare în care sunt superficială și vanitoasă și îmi cumpăr pantofi cu toc. Vă spun un secret: sunt timișoreancă dintotdeauna și am devenit, de nevoie, expertă în alegerea tocurilor. În orașul meu, cu oamenii mei la putere – vorba unui respectabil coleg, nu poți purta orice fel de tocuri.

Evident că bărbații cu titluri nu se vor gândi niciodată la asta. Și e evident – dramatic că nici nu le ascultă pe amante, consiliere, fiice, iubite, neveste, prietene sau secretare (ca să păstrăm o ordine alfabetică a reprezentantelor feminine din viața lor, considerând că toate au fix aceeași mare și definitorie importanță).

Dacă știi să ții trupul ferm pe tocuri de 12 sau platforme, atunci știi la fel de bine că ar fi interesant dacă s-ar inventa un material care să imite orice (de la lemn la piele sau fildeș) și să fie indestructibil. Căci numai așa ar rezista tocurile noastre cele de toate zilele trotuarelor Timișoarei.

În epoca dinainte îmi amintesc de o doamnă care a trântit cizmele de gumă în fața aleșilor și le-a cerut explicații pentru faptul că nu poate ieși elegant din casă, deși locuia într-o zonă rezidențială considerată de lux și taxată la impozit ca atare. Eu am învățat să aleg tocuri care NU sunt îmbrăcate în piele pentru că risc să mă uit la ele după prima purtare și să plâng de nervi în rarele momente, cum spuneam, de superficialitate. Căci, de bună seamă, nu poate fi numită decât superficialitate preocuparea pentru niște trotuare drepte și fără gropi în Timișoara.