Mentalități schimbate: copiii mai mari își găsesc tot mai des un loc...

Mentalități schimbate: copiii mai mari își găsesc tot mai des un loc în familii adoptive

0
DISTRIBUIȚI

Mother-and-Child-Holding-Hands-photo8.com-free-pics

Părinţii din România care doresc să adopte un copil au început să îşi schimbe mentalitatea. De câţiva ani încoace, oamenii au început să adopte din ce în ce mai mulţi copii care au chiar şi şapte ani, nu doar prichindei cu vârsta de cel mult doi ani. Simona Czudar, preşedintele Asociaţiei Ador Copiii, ne-a spus că numărul copiilor adoptaţi au crescut în ultima perioadă, iar pentru ca şi cei mai mari să poată avea o familie, reprezentanţii asociaţiei oferă asistenţă familiilor care sunt indecise.


„Ne bucură faptul că sunt adoptaţi şi copii de şase – şapte ani. În general, oamenii refuză pentru că sunt de concepţie că cei mai mici sunt mai uşor de format, se poate lucra altfel cu ei. De asemenea, sunt tot mai multe familii care au copii naturali, dar adoptă şi alţii”, a adăugat Simona Czudar.

Ieri, 70 de familii şi 20 de copii adoptaţi au participat la evenimentul „Toţi oamenii mari au fost o dată copii”, dedicat familiilor adoptive şi celor care susţin principiul adopţiei. În cadrul acţiunii care a avut loc la Timişoara s-a vorbit şi despre necesitatea respectării termenilor în care copiii pot fi declaraţi adoptabili. Potrivit noii legi a adopţiei, care a intrat în vigoare anul trecut, copiii sunt mai greu de adoptat pentru că trebuie căutate rudele acestora până la gradul patru, iar procesul de adopţie se desfăşoară pe o perioadă mai lungă de timp.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.