Trei trupe din Timișoara cântă pentru susținerea Festivalului FânFest

Trei trupe din Timișoara cântă pentru susținerea Festivalului FânFest

5
DISTRIBUIȚI

implantpentrurefuz

Trei trupe timişorene vor susţine recitaluri în cadrul pre-event-ului  FânFest, o manifestare care este organizată pentru a promova festivalul cu acelaşi nume de la Roşia Montană şi pentru a completa resursele financiare destul de modeste ale festivalului.

Evenimentul va avea loc în data de 5 iulie la clubul Daos, de la ora 19.00, şi îi va reuni pe aceeaşi scenă pe Implant pentru Refuz, Faceplant şi Methadone Skies. „FânFest a fost şi este posibil prin munca unei întregi echipe de voluntari: oameni care îşi sacrifică timpul liber şi îşi pun la bătaie nervii, creativitatea şi puterea de muncă în sprijinul Roşiei Montane. Cu bugete infime, care n-au ajuns, niciodată, nici măcar la a zecea parte din bugetul unui festival al berii, voluntarii FânFest au reuşit, an de an, să pună pe picioare un festival prin care să facă României – şi nu numai – cunoştinţă cu Roşia Montană.


În urma eforturilor lor, Roşia Montană şi problemele ei sunt cunoscute de tot mai mulţi români şi europeni, iar la FânFest oamenii se îndrăgostesc definitiv de acest loc, ce va trăi veşnic. Anul acesta TU faci FânFest-ul. Ajută-ne cu ce poţi! FânFest are nevoie de: corturi mari de spectacol, corturi mici pentru invitaţi, saci de dormit, generatoare de mare putere, motorină, alimente, apă, pânză, lemn, cabluri electrice, unelte, hârtie, echipament pentru internet, scaune pliante, pahare reciclabile, tipărituri (afişe, pliante, fluturaşi), tricouri, vopsele acrilice şi pentru textile, transport marfă şi persoane. Solidaritatea umană nu e un talent, nici un cadou. Solidaritatea se învaţă, împreună. Haideţi să învăţăm, împreună, să ne pese de Roşia Montană, de oameni, de natură şi de patrimonial nostru!“, este apelul organizatorilor festivalului către toţi cei interesaţi de a se integra în această campanie.

Ediţia a 8-a a festivalului Fânfest va avea loc în perioada 15 – 18 august, la Roşia Montană, judeţul Alba. Festivalul a fost pentru prima oară organizat în 2004, când mai multe ONG-uri şi activişti din cadrul campaniei Salvaţi Roşia Montană au avut iniţiativa unui mare eveniment în aer liber prin care să se promoveze potenţialul de dezvoltare alternativă şi peisajul cultural şi natural al Roşiei Montane, dar şi să informeze publicul tânăr din România privind opoziţia împotriva proiectului de extragere a aurului în carieră deschisă şi folosind tehnologia cianurilor.
 

5 COMENTARII

  1. Daca banii sunt mai presus decat natura atunci sa va mutati toti care sustineti proiectul RMGC, in Rosia Montana si sa beti voi apa cu cianura si sa vedeti cu ochii vostrii cum dispare natura si pamantul devine arid. Dar sa nu va prind ca va plangeti sau vreti sa va mutati departe de locul care pentru voi inseamna doar bani. Voi, sustinatorii RMGC-lui, sunteti instare sa va vindeti tara doar pentru niste amarati de bani?

Dă-i un răspuns lui Ionut Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.