Picnic sub stele la Observatorul Astronomic pentru timişoreni

Picnic sub stele la Observatorul Astronomic pentru timişoreni

0
DISTRIBUIȚI

luna timisoara 01

Proiecţia a două filme documentare europene despre exploatarea universului şi o sesiune de observaţii astronomice sunt cele două evenimente la care timişorenii sunt invitaţi miercuri, 14 august, de la ora 20:00, la Observatorul Astronomic. Acţiunile sunt organizate cu scopul de a readuce în atenţia oamenilor unul dintre cele mai interesante obiective din oraş. Tocmai de aceea proiecţia va avea loc în curtea plină de vegetaţie a observatorului, iar despre istoria şi activităţile acestuia va vorbi Laszlo Farkas, cercetător şi directorul centrului ştiinţific.

Cele două filme despre explorarea universului care vor fi proiectate se numesc „Europa către stele” şi „Cu ochii pe cer”, participanţii fiind rugaţi să vină echipaţi cu paturi ca să le poată viziona.


„Peliculele prezintă povestea curiozităţii cosmice, a curajului şi perseverenţei de a descoperi cele mai profunde mistere ale Universului, purtându-ne într-o călătorie în spatele scenei, la cel mai productiv observator terestru din lume”, transmite Pelicula Culturală, organizatorii evenimentului.

După proiecţia de film, instrumentele astronomice din dotarea Observatorului Astronomic vor sta la dispoziţia publicului pentru a observa câteva din frumuseţile cerului nocturn de vară. Iar cu puţin noroc, participanţii vor avea parte şi de spectacolul oferit de curentul meteoric al Perseidelor. Biletele de intrare la eveniment sunt unele mai speciale, accesul se va face pe bază de rechizite şcolare, care vor fi donate către 60 de copii din familii defavorizate din cartierul Iosefin, beneficiari ai Asociaţiei For Help. Evenimentul este organizat în colaborare cu Observatorul European de Sud (ESO), Academia Română – Filiala Timişoara – Observatorul Astronomic, Astroclubul “Antares” şi Astroclubul “Altair” din Timişoara, şi se va desfăşura la Observatorul Astronomic din Timişoara (str. Axente Sever, nr. 1, aflat în zona Piaţa Bălcescu – str. Feldioara).

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.