TIMIŞOARA UITATĂ Lupta dură pentru a impune spălatul în satele din jurul...

TIMIŞOARA UITATĂ Lupta dură pentru a impune spălatul în satele din jurul cetăţii în 1934

0
DISTRIBUIȚI

sat banat

În primăvara anului 1932 lua fiinţă, la Timişoara, prestigiosul Institut Social Banat-Crişana, cu o filială la Arad. Instituţia, coordonată de Institutul Social Român condus de savantul Dimitrie Gusti, a întreprins anchete monografice în două comune timişene (Sârbova, Belinţ), realizate de echipe de cercetări complexe, alcătuite din ingineri, medici, avocaţi, preoţi, învăţători şi membri ai institutului, în maniera polivalentă iniţiată de eminentul sociolog. Mai bine de un deceniu, institutul a scos şi o revistă, care a avut o influenţă remarcabilă în atmosfera ştiinţifică şi culturală a Banatului. Institutul şi-a propus ca, în conformitate cu principiile sociologice ale lui Dimitrie Gusti, să întreprindă o „examinare ştiinţifică şi obiectivă a realităţilor sociale, economice, culturale şi politice” în zona de vest. Ancheta monografică din comuna Belinţ, unde fenomenul depopulării ajunsese la cote îngrijorătoare, a fost întreprinsă în vara anului 1934. Preocupările monografiştilor au fost din cele mai diverse: medicale, biologice, religioase, culturale, economice şi sociale iar rezultatele obţinute într-o lună de zile, pe baza a numeroase chestionare şi fişe, le-au permis să realizeze un tablou general al vieţii rurale din zona de vest a ţării. Ancheta monografică a comunei Belinţ, publicată în anul 1938, este un raport general asupra constatărilor făcute, care propunea şi soluţii de îndreptare a unor fenomene.

Comunităţile rurale de odinioară nu constituiau nici pe departe o lume idilică, anchetele făcute după criterii ştiinţifice, dezvăluind o altă realitate, cu multe neajunsuri. Una din cauzele unei „civilizaţiuni în declin” era socotită depopularea comunelor rurale, pe de o parte sub influenţa şvabilor care au impus modelul familiilor cu un singur copil pentru a nu împărţi averea, dar pe de alta şi din cauza excesivei mortalităţi infantile, considerată un adevărat flagel social. Acesta a fost şi motivul pentru care institutul timişorean şi-a inaugurat activitatea la Belinţ, unde fenomenul depopulării era foarte accentuat. S-a constatat, de asemenea, că interesul pentru sănătate şi igienă era extrem de deficitar. Rapoartele cuprinse în monografie, pe baza constatărilor făcute de secţia medico-socială, consemnează o subnutriţie aproape generalizată a copiilor care, dacă nu provoca moartea, era cauza a numeroase afecţiuni cronice şi acute, ducând, în multe cazuri, la degenerarea fizică, deşi coeficientul de inteligenţă al copiilor era mai ridicat decât în alte comune.


Cele mai multe familii erau lipsite de cunoştinţe elementare în îngrijirea copiilor, s-au întâlnit destule cazuri de tuberculoză, boli venerice sau alcoolism. Suma cheltuită într-un an pe băuturi spirtoase şi tutun era chiar mai mare decât impozitul. Lipsa de igienă şi educaţie sanitară era un fenomen aproape general.

Ţăranii nu aveau noţiuni elementare de igienă, atât în privinţa casei cât şi a propriei persoane. Periuţa de dinţi era necunoscută iar dantura locuitorilor, în cele mai multe cazuri, era cât se poate de rea. Potrivit anchetei monografice, copiii făceau în acei ani baie săptămânal, în nişte troci mari în lipsa căzilor, puţini fiind cei care erau îmbăiaţi doar o dată la două săptămâni. Printre măsurile recomandate pentru îndreptarea lucrurilor s-a numărat şi înfiinţarea, de urgenţă, a unei băi comunale, a unui dispensar medical şi o îmbunătăţire a stării culturale a locuitorilor comunei. Informaţiile oferite de un locuitor la un chestionar care se referea la influenţa milităriei asupra tinerilor e relevant pentru mentalitatea oamenilor în privinţa igienei corporale: „Din armată tinerii se întorc mai desgheţaţi, mai îndrăsneţi, mai disciplinaţi, mai cuviincioşi şi mai ordonaţi” – se consemnează în raportul întocmit. „Vorbesc mai frumos limba românească, aproape limba literară, sunt mai muncitori ca înainte şi cântă cântece patriotice învăţate la cazarmă. Dau un caz care ilustrează puterea de adaptare la practicile occidentale şi capacitatea belinţenilor de perfecţionare şi progres: tânărul P.I. reîntors de la regiment, unde avusese norocul să aibă un comandant care-şi ducea soldaţii în fiecare săptămână la baie de aburi şi de apă caldă, obişnuit timp de trei ani de zile cu igiena corporală, cu apă caldă şi săpun, s’a hotărât să-şi facă şi el acasă o putină. Înfrângând cu greu rezistenţa familiei, şi-a obişnuit copiii mai întâi, apoi mai cu greu – femeia, să se spele în fiecare Sâmbătă seara în baia de putină, încălzind apa într’un cazan din curte. Casa însă tot mirosea urât şi atunci a încercat să spele şi pe cei bătrâni cari după multe proteste l-au denunţat la jandarmi că vrea să-i opărească. Norocul lui a fost că a dat peste nişte jandarmi înţelegători şi plângerea n’a luat drumul care-i putea fi fatal. Aşa încet-încet, cu persuaziune, a reuşit să convingă şi pe bătrâni despre efectele sanitare ale băilor de putină, săptămânale. <<Astăzi Domnule Doctor – îmi spune informatorul – nu mai pot eu câştiga atâtea lemne pentru câtă baie vor să facă bătrânii şi muierea>>. Funcţia creiază organul”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.