Povestea tristă a școlăriței vesele că ghiozdanul primit în dar nu are...

Povestea tristă a școlăriței vesele că ghiozdanul primit în dar nu are fermoarul rupt

15
DISTRIBUIȚI

adelina ghiozdan

Cu un ghiozdănel albastru şi jerpelit, pe care l-a primit în dar de la o fetiţă care s-a săturat de el, Adelina merge la şcoală în clasa a II-a fericită că are în ce să-şi bage caietele şi stiloul. „Uite cu ce ghiozdan frumos o să merg eu la şcoală! Ghiozanul meu e frumos, dar al surorii mele are fermoarul rupt”, se laudă Adelina, o fetiţă de opt ani, care locuieşte alături de cei trei fraţi ai ei şi părinţii într-o mică locuinţă închiriată din cartierul Iosefin. Nu a avut niciodată un ghiozdan, o hăinuţă sau o pereche de pantofi noi în prima zi de şcoală, ci doar s-a bucurat de lucrurile pe care le-a primit în dar, purtate de alţi copii. Însă Adelina este bucuroasă că le are şi abia aşteaptă să înceapă şcoala ca să facă, din nou, exerciţii la matematică, materia ei preferată. Și să se joace cu colegul ei de bancă, singurul de altfel cu care se înţelege din clasă pentru că restul colegiul „sunt răi”.

Fericirea de pe chipul Adelinei se şterge în momentul în care îşi aduce aminte că va urma încă un an în care o zi de şcoală poate să însemne şi câteva ore în care nu va avea ce să mănânce. „Mami nu ne bagă tot timpul mâncare la noi, dar mai primim sandwich-uri la şcoală. Sunt bune”, ne spune Adelina.

Mirela Dinică, mama Adelinei, a încercat să facă tot posibilul ca cele trei fete care merg la şcoală astăzi să aibă măcar strictul necesar: un ghiozdan, câteva rechizite şi să le îmbrace cu nişte haine curate, care să nu fie rupte. Nici vorbă să cheltuie bani ca să le cumpere ceva nou, mai ales că femeia de abia reuşeşte să-i întreţină pe membrii familiei cu cei 200 de lei cu care rămâne după ce plăteşte chiria şi cheltuielile. Femeia îşi laudă copiii, trei fete şi un băiat, pentru care munceşte ca să termine şcoala în speranţa că „nu vor avea o viaţa chinuită”.

Băiatul Mirelei este în clasa a XII-a, Alina are 16 ani şi este înscrisă în clasa a VIII-a la o şcoală pentru copii cu nevoi speciale pentru că are probleme în vorbire, Mădălina trece în clasa a V-a, după ce timp de patru ani a fost premiantă, iar Adelina este în clasa a II-a la Liceul Penticostal Logos.


Mirela este realistă şi ştie, însă, că o aşteaptă un an în care-i va fi foarte greu pentru că are patru copii la şcoală. „E groaznic în timpul şcolii, profesorii cer bani pentru fondul clasei, fondul şcolii, eu nu am de unde să le dau, am încercat să le explic. Plus că Mădălina şi Adelina au nevoie de caiete speciale, studenţeşti, de culegeri şi trebuie să fac cumva să le cumpăr”, povesteşte Mirela Dinică.

„Mâncăm carne o dată pe lună”

Familia Dinică se află într-o situaţie critică. Soţul Mirelei nu lucrează de aproape doi ani, iar femeia trebuie să întreţină toată familia cu salariul pe care îl câştigă muncind la fabrică . Locuiesc în chirie de 18 ani, iar de aproape trei ani, cei şase membrii trăiesc într-o sărăcie lucie. Împart o singură cameră, iar micul hol de la intrarea în încăpere l-au transformat în bucătărie. Cei patru şcolari ai familiei nu au nici măcar o măsuţă pe care să îţi pună cărţile ca să înveţe, ci doar una în bucătărie, pe care mănâncă cu rândul. Totuşi, cu sprijinul unei asociaţii, copiii merg la un centru ca să aibă unde să-şi facă temele.

Copiii nici nu visează să aibă un telefon mobil sau un laptop, pentru ei, fiecare zi e o luptă pentru supravieţuire. Mirela ne spune cu tristeţe că micuții ar avea nevoie de un calculator, „toţi copiii au, şi la şcoală fac ore de informatică”, însă vechiul calculator, pe care l-au primit în urmă cu câţiva ani, s-a stricat. Dar copiii sunt realişti, niciodată nu i-au cerut mamei lor să le cumpere ceva pentru că ştiu că nu are posibilitatea. Mirela povesteşte că de abia reuşeşte ca din banii care îi rămân din salariu, după ce plăteşte chiria şi cheltuielile, să cumpere alimente de strictă necesitate. „Ne descurcăm greu cu mâncarea, noroc că mai primim din când în când de la oameni cu inimă bună făină sau zahăr. Carne cumpăr mai rar, salam nu cumpăr niciodată. Mâncăm carne o dată pe lună, atunci când primesc salariul, însă doar ca să gătesc, ca să avem de mâncare mai mult timp”, spune femeia.

Iarna reprezintă un alt coşmar pentru familia Dinică pentru că locuinţa din cartierul Iosefin în care stau în chirie este încălzită de o sobă, asta în cazul în care vor avea lemne să bage pe foc. Anul trecut au avut noroc pentru că au primit lemne, însă au fost ani în care cei şase membrii ai familiei au adunat crengi ca să nu îngheţe de frig.

 

15 COMENTARII

  1. Foarte trista povestea, dar articolul este incomplet, trebuie sa ne mobilizam si sa-i ajutam cu ce putem, avem nevoie de un numar de contact, o adresa, ceva prin care sa le putem sari in ajutor.
    Felicitari pentru articol, jurnalism nu inseamna toata ziua sa tuni impotriva autoritatilor locale si impotriva unor lucruri care nu primeaza in fata unor astfel de cazuri.
    Astept un update sau un raspuns prin care sa putem lua legatura cu acesti sarmani.

  2. Subscriu celor spuse de Adrian. o adresa ne-ar fi de ajutor. Poate mai suntem persoane care putem si vrem sa ajutam. Nu toti copiii sunt norocosi. Ar avea ceva de invatat si cei care la 5 ani au tableta. Copilasii astia s-ar multumi cu un calculator normal si sandwisuri la scoala. E foarte trist.

  3. Amo intrebare…la toti va pare rau, si mie, dar nu v-ati intrebat oare de ce nu munceste tatal fetitei? Ca nu vad sa scrie undeva ca e bolnav…pur si simplu nu munceste…

  4. Bode, este foarte usor sa dai din taste, cand ajungi la o varsta de 50 de ani si ai pierdut valul CV-urilor si internetul este una din singurele porti prin care iti poti gasi un loc de munca, este cam greu sa-ti gasesti un job.
    Noua, tinerilor, ne este foarte usor sa gasim ceva ce ni se potriveste, pentru ca putem tine pasul cu lumea, acesti sarmani trebuie indrumati, trebuie sa ii ajutam sa-si faca un CV, sa le cautam noi un job, pentru ca sunt sigur ca acest tata ar munci cu drag daca ar avea unde.
    Ganditi inainte sa scrieti ceva.

  5. de unde putem sa aflam adresa familiei respective?? vad ca sunt mai multi doritori sa ajute familia, dar nimeni nu stie unde sa mearga sau pe cine sa contacteze . daca tot vreti sa faceti o fapta buna macar faceti-o pana la capat .

  6. Pai nu stiu de ce s-a oprit la 4 copii, mai trebuia sa faca inca vreo doi trei si dupa aia sa se planga ca nu are ce le da sa manance. Nu intreb de ce tatal nu munceste ca mai mult ca sigur raspunsul e ca nu e apt de munca, e doar apt de facut copii, ca aia e simplu. Penticostalii lor nu sar sa-i ajute in numele domnului? Ca de aia se aciuiesc astia pe langa tot felul de culte si biserici, ca mai pica cate ceva in schimbul pocaintei si propovaduirii cuvantului bisericii mai departe pe la alta prostime.

  7. Aproape ca sunt deacord cu mai sus-numitul f…k…
    Totusi, copii nu au nici o vina ca parintii au fost inconstienti cand i-au facut sau lancezesc si acum in inconstienta..
    Cunosc multe cazuri, zona Iosefin este impanzita de familii de acest gen…
    Tatal nu munceste…s-a imbatat intr-o seara si a 2-a zi a uitat sa mearga la servici… si cand se mai enerveaza poate ii da si 2 capace sotiei, fara de care ar muri la propriu de foame…ca nici asa nu-i departe…
    Dar cand pun mana pe 20lei de undeva chefuiesc 3 zile cu 2 peturi de bere ieftina…
    Ce mai conteaza ca fetita nu are sandwich la scoala…
    M-am umplut de nervi scriind randurile astea si cred ca as putea scrie inca 2 ore fara oprire…
    Am sunat, am vorbit cu tatal…nici o valoare…nu conteaza…
    Ma duc sa le duc 2 saci de hainutze bune, sa le tina de cald iarna asta…
    Pas!

Dă-i un răspuns lui mihai Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.