Ce au stabilit inspectorii de la ITM în urma controlului fulger de...

Ce au stabilit inspectorii de la ITM în urma controlului fulger de la Colterm

23
DISTRIBUIȚI

sediul colterm 02

Două zile – este perioada record de care au avut nevoie angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş pentru a face verificări la Colterm. Vă reamintim că societatea locală de termoficare a ajuns subiect de scandal după ce doi sindicaliti au ieşit în faţa presei acuzând conducerea de nepotisme, nedreptăţi, concedieri incorecte şi neplata drepturilor salariale aferente celor disponibilizaţi. Scandalul dintre sindicalişti şi directorul Petrică Pampu a luat sfârşit, ca urmare a faptului că Pampu a dezvăluit că aceştia încasaseră salarii comensatorii, după care au revenit în cadrul societăţii, dar şi a faptului că edilul şef Nicolae Robu a suplimentat banii de subvenţii către Colterm şi a decis ca actuala conducere să fie sancţionată abia la finalul mandatului dacă are pentru ce.

Totuşi, în cadrul unei şedinţe a comisiei de dialog social, prefectul judeţului Timiş, Eugen Dogariu a solicitat ca ITM să facă un control la Colterm.


Şeful inspectoratului, Pavel Kasai, a declarat, pentru PRESSALERT.ro, că oamenii săi au verificat situaţia salariilor de la Colterm şi că nu există restanţe sau situaţii în care plăţile compensatorii nu au fost acordate. În schimb, Kasai a remarcat faptul că salariul mediu al unui muncitor de la Colterm este de 3.200 de lei în vreme ce directorii au şi 12.000 de lei pe lună. Desigur, nimeni nu poate interveni pentru micşorarea lefurilor , care au fost aprobate de Consiliul Local, principalul acţionar al societăţii locale de termoficare, despre care şeful ITM spune că funcţionezaă ca o societate comercială. Kassai a precizat că o copie a raportului de verificare va fi predată chiar luni către prefectul judeţul Timiş Eugen Dogariu.

23 COMENTARII

  1. gata Kasai a incheiat controlul de ochii lumii, ca asa a cerut partidul, stii voi oare ca anumite persoane care au facut prostii cind au auzit de control au devenit nervosi, tensiunea arteriala a crescut, altii nu prea voiau sa vina la munca, dar oare credeti ca pina la urma nu se va afla adevarul, oare de ce inspectorii nu se uita la declaratia lui pampu de la tv cind a spus ca a primit lista cu persoanele care trebuie angajate de la Toanca dar acrezut ca este de la usl??? vorba lui pampu” stiti voi oare ca datorita acestor angajari strategice, pe parcursul controalelor nu avem probleme?” asta a spus si viner in sedinta de sindicat pe care a prezidat-o la sediul de cristal, si in care a incercat sa bage vrajba in rindul membrilor de sindicat ai lui ghenea. dar nu cred ca a reusit, poate mai rau! era normal doar nepoata lui kasai este angajata la colterm de curind, face parte din cele strategice. se aude ca a intrat si diicotul la colterm? directore mai ai putin timp mai bine pleaca, sau cum ai spus vineri” pampu nu pleaca din colterm decit in SICRIU” asa se numesc mai nou directore „bratarile”, ai grija ca mirciulica si marcelus ti-au pregatit ceva, tu nu stii multe, dar nu poti sa te ocupi prea mult de firma, pentru ca ai probleme „grave” in secretariat, mai nou de acolo se dau dispozitiile , asa se vorbeste prin tirg. Tu crezi directore ca Dana de la personal, mai poate rezista in caz de control la acte sau acum ai adus o alta persoana pe doamna TRIF sau TRIFAN sa acopere magariile, o femeie care a stat pe tusa atitia ani iti va fi loiala, ca ai ridicato din sud si ai aduso in fata.
    Directore lai pus pe rasuflatul de fost sef la resurse sa intocmeasca un cod etic al personalului colterm, te apuca risul daca il citesti sau poate tu nu l-ai vazut si a fost dat OK de asistenta ta? te rog publical pe saitul firmei sa poata fi citit de toata lumea! sunteti penibili!!

  2. Dar schimbati dracului de parveniti ce sunt, domnule Robu! Auzi, un cacat de muncitor are 32000 lei salariu ……. si eu, cu studii superioare lucrez pe 800 lei??????????Asa ceva…….. este strigator la cer, Timisoara! Faceti dreptate sau va ajunge peste tot in lume aceasta stire! Timisoara are o administratie proasta, imi pare rau! Rusine, Robu! Habar n-ai sa te ocupi de oras, dupa cate se vede……. imi pare rau! Daca nu-ti vei dovedi competentza in administrarea orasului, ma tem ca trebuie sa fi schimbat, da?

    • asculta mai Clara
      nu tzo zis niminia ca clasa muncitoare ie fortza iconducatoare in statul democrat , hai?????????
      de ce ne faci kktz nenorocito, ca ai facut facultate pe banii nostri ai muncitorilor care sintem creatori de bunuri materiale si nu voi astia cu scoli inalte care numa scartza scartza pe hartii. noi ve dam voo caldura nu voi noo sa fie clar. si sa respecti clasa muncitoare. sa fie clar. ca noi suntem motorul societatii si nu voi mici burghezi fonctionari.

    • Stimata doamna Clara spuneti ca aveti studii superioare dar dupa vocabularul pe care il folositi nu se pare a fi o intelectuala .Acel muncitor inghite tone de praf indura caldura vara si gerul iarna pt ati da tie caldura la birou si acasa .Daca nu cunosti situatia nu te baga ca musca in lapte .Pacat de bani care iau cheltuit parintii sa te tina in facultate ,mai bine te tineau dracu la coada vaci ca tot na i invatat nici macar cum sa te comporti daramite vreo meserie si mai te lauzi ca ai studii superioare vinzatoare de butic ce esti

    • Tanti clara, tu ai facut gramatica in clasa a IV-a? Mda, nu prea cred, si nici facultatea nu prea te-a ajutat, de aia ai ramas cu diploma-n mana… mare bargain, hai pa.

  3. Salar MEDIU al unui muncitor 3200 LEEEEEEEIIIIIIIIIIII???Parca ar lucra pentru Microsoft astia.
    Ce consiliu local a aprobat si impreuna cu care primar?
    A fost sedinta secreta?

    • salar mediu pe companie ba desteptule asta nu inseamna ca un muncitor are salar de 3200 salariile sunt sus nu la muncitori. Daca esti curios un muncitor care lucreaza in 3 schimburi inclusiv simbata ,duminica sau sarbatori legale cind tu stai la caldura sau prin baruri incaseaza maxim 2000-2300 lei

  4. STITI CUM SAU FACUT DISPONIBILIZARI LA SC .COLTERM . SA PRIN AMENINTARILE LUI PAMPU ASUPRA SUBALTERNILOR SEFI ATELIER COMBUSTIBIL, MAISTRU ,PE MOTIVUL FACUTI LA PUNCTAJ PE FATA PE 2012 DE CEI DOI SEFI DIN COMBUSTIBIL LA COMANDA LUI PAMPU.

  5. TRAIM INTR-O TARA UNDE SE PROTEJEAZA INFRACTORI RUSINE AUTORITATILOR LOCALE ASA ZISUL PARTID .PSD.CARE A FACUT ANGAJARI LA COMANDA IN SC .COLTERM . SA RUSINE PRIMARULUI ROBU CARE IL PROTEJEAZA PE PAMPU .

  6. La asociatia noastra formata din doua scari se trage in prezent coloana de gaz si fiecare apartament isi v-a monta centrala termica de apt.la fel se face si la blocul de vis-a-vis deci la anul 4scari(78 apt.) se debranseaza de la Colterm,valabil ptr.alti concitadini cand nu mai pot cheltui banul public ii v-a durea mai mult

  7. costul per apartament cu centrala si toate cele este de aprox.1150 euro dar banii sunt scosi in 4 ani si numai vorbim de confort,cand dai drumul sa curga apa calda nu stai 35 minute sa se incalzeasca dar e facturata ca si apa calda plus toate pierderile aruncate asupra contribuabilului eu la doua camere am platit anul trecut intre 590 si 680 lei doua persoane,cam mult dar trebuie sa trec anul asta la anul nu mai au ocazia…

  8. Sper sa dea faliment aceasta firma isi bate joc de abonati. Tot mai multi timisoreni pleaca din sistem si bine fac. Colterm furnizeaza gratis caldura debransatilor si ii beleste de bani pe cei care raman in sistem.

  9. cum ai convinso pe trif sa vina sa te ajute?, pampule? cu salariul pe care i l-ai dat? de 4600 lei? sau sa-si plateasca politele de acum 14 ani cand a fost scimbata din sef personal(ironia sortii) cu popa si acum exact invers schimbat popa cu ea (trif). Oamenilor care au atributii suplimentare nu vrei sa le dai o marire de salar ca doar muncesc dar sefilor care te slugaresc nu ai nici cea mai mica retinere. Oare marcel de ce este asa de cuminte de cateva zile? Se apropie ceva? Pe Titi Vidanje il tii ascuns si te folosesti de el? In cladirea de cristal cred ca bintuie a ceva si cred ca, Pampule iti este foarte frica cu toate ca nu vrei sa o arati, Parca si Esti este cam speriata stie ca odata cu tine pleaca si ea? dupa comportamentul ei cu colegii nu stiu care o va mai accepta ca si colega din asistent Managerrrr. Puscaria te mananca.

  10. SPER SA SE FACA DREPTATE DE CATRE ITM PRIVIND DISPONIBILIZARILE LA COLTERM CET SUD ATELIER COMBUSTIBIL CEI DISPONIBILIZATI STIU CUM SAU FACUT ANGAJARI SI DISPONIBILIZARI .

  11. Ma surprinde afirmatia ca salariul mediu al unui muncitor angajat la Colterm ar fi 3 200 lei/luna si sunt ferm convins ca informatia este exagerata si eronata.

    Sustin aceasta deoarece am lucrat ca inginer in acesta societate pana de curand, cand am plecat, vazand care este competenta (mai bine zis incompetenta) noii conduceri si linia pe care acesti asa-zisi directori, aterizati acolo de nicaieri, fara vreun concurs pe post, doreau s-o imprime companiei.

    Era evident ca un comportament de tip „mosier pe plantatie” practicat de noua echipa manageriala, combinat cu incompetenta de notorietate a directorului general, nu putea sa aduca Coltermul decat exact acolo unde este acum:
    in pragul falimentului, un paradis pentru invartitorii de…”afaceri personale” ( si sunt multi), o societate cu personalul complet bulversat, cu nulitati in functii importante ( si sunt foarte multi), cu oamenii capabili si buni profesionisti „redusi la tacere” si tinuti in umbra sau chiar mai rau – „sub papuc” (si sunt foarte multi)…ce mai, un rai pentru unii si un adevarat iad pentru cei mai multi.

    Da…deci, dupa cum spuneam, cifra lansata de 3 200 ca fiind salariul mediu pentru un muncitor nu poate fi adevarata. Eu, ca inginer cu peste 20 de ani vechime, am avut in anul 2012 un salariu net care nu atingea 2000 lei/luna plus 4 prime anuale ( de Pasti, de Craciun, de concediu, de ziua energeticianului). Incepand cu acest an, cele 4 prime anuale s-au introdus in salariu, dand impresia ca acesta a crescut, dar de fapt, veniturile anuale ale angajatilor au ramas aceleasi.

    Cu exceptia noilor directori care si-au marit salariile de vreo 3 ori ( directorul general aflat in functie anterior a avut un salariu lunar sub 4000 lei), a catorva persoane proaspat angajate – vreo 50 la numar (imediat dupa ce societatea a trecut printr-o restructurare), si a altor catorva zeci de nulitati ajunse intre timp vedete, in rest veniturile anuale ale angajatilor n-au crescut.

    Asa ca nu exista decat doua variante: ori jurnalistul nu a inteles bine, ori echipa de control din partea ITM a avut un cu totul alt scop decat acela de a face lumina in ” afacerile intunecate” ale actualei echipe de conducere. Inclin sa cred ca a doua varianta este cea valabila.

    Ar mai fi o varianta posibila, o eroare de comunicare – ar putea fi vorba eventual de venitul mediu lunar brut al unui angajat la Colterm, care tine cont de toti angajatii, nu doar de muncitori, din care daca se scad impozitul, CAS, somaj, etc sa se ajunga la un venit net de cca 2 000 lei/ luna; tinand cont ca la venitul mediu al unui angajat intra in calcul si salariile uriase ale acelor 4 sau cinci directori…pana la urma constatam ca nu este mult.

    O alta informatie gresita, de fapt un soi de ” adevar mistificat” este faptul ca cei doi lideri de sindicat ar fi incasat salarii compensatorii (adica ar fi fost disponibilizati) dupa care ar fi fost reangajati.
    De fapt este vorba de sotia unuia dintre cei doi lideri care a fost restructurata in jurul anului 2000 si apoi s- a reangajat cca 10 ani mai tarziu.
    Celalalt lider a plecat cu salarii compensatorii in urma cu vreo 2 ani, dar nu s-a mai reangajat. A avut insa „tupeul” sa ramana lider de sindicat si dupa plecare, ceea ce nu convine deloc actualei conduceri, cu care a avut intelegerea ca primeste salarii compensatorii cu conditia sa nu mai „atace” cu nimic conducerea si, mai ales, sa nu mai dea in judecata firma sau pe cei care o pastoresc.

    In rest, din pacate, toate cele dezvaluite presei de cei doi lideri de sindicat sunt corecte, intamplate si…consumate.
    Si toate, absolut toate pot fi dovedite cu mare usurinta, cu o singura conditie insa, sa existe interes din partea autoritatilor locale si a organelor abilitate sa faca curatenie.

    Cu toate ca nu prea exista semne ca se doreste vreo primenire, momentul ar fi tocmai potrivit…s-ar incadra perfect in perioada actuala cand toata suflarea se pregateste sa faca curatenia de iarna!

  12. TOTI operatorii pt au un salariu de incadrare de 1550. TOTI, de cind a venit noua conducere toate salariile operatorilor au fost egalizate. pina atunci erau diferente de una sau doua grile cu toate ca toti faceau acelasi lucru. diferenta era facuta pe ,,simpati” de catre sefi de formatie sau sefi de sectie,mai nou de atelier. Cu tot cu sporul de fidelitate si vechime 25% nu depasesti salariu de baza.

  13. domnule director, pe tion au aparut slugile tale care vasazica se dezic de ghenea, cine sunt acestia, oare ghicim? poate nicu toma, una dintre slugille tale pe care lai mintit continuu si anul trecut era suparat ca nu a primit si el post, dar i-ai transmis ca nu are studii, celalalt de la transporturi poate este milos, care mai nou a trecut la nusfelean in sindicat,sau poate celalat staicu de frica sefului, iar cel de al treilea nu este greu de ghicit daca este din combustibil, oare este belu, din frustrare ca nu a reusit sa ajunga lider sau de teama ta directore sau poate i sa promis un post si lui ca doar are studii superioare? sau poate stirea este inventata de cei de la relatii presa ca doar ai acum doi jurnalisti si se mai vorbeste ca au si influenta la Tion, oare este intoxicare?Sa nu iuti domnule director, ca sosesc sarbatorile si ar fi bine sa ai sarbatori fericite in familia unita, dar poate doamna tamara nu te mai vrea in familie, ca doar a auzit si dinsa cit de voios esti la lucru si acasa foarte suparat, de vina poate este departarea de….. secretariat atunci cind esti acasa si abia astepti sa te intorci la lucru, cred ca acasa nici ceaiul nu mai este asa de bun, poate din cauza dulcetiiii. Se aude domnule director prin cladire ca Mircea si Marcel, pot sa dea drumul la un dosar despre dumneata, este adevarat oare? si sa stii ca asa sa laudat unul dintre ei, poate stii tu care, pe la diverse persoane. Ai grija cum te comporti cu marcelus ca se supara si anunta pe nasul nego si te schimba din post si daca nu vrei sa il superi pe Marcelus intreabal ce doleante mai are, poate o angajare a unui nepor sau vecin, poate o marire de salariu pentru „nepotii” care sunt angajati, ca transpira din cauza…….muncii de stat, sau poate mai o casa asa ca la Vali Instalatorul, pentru nepotul, sau poate un post de sef ca face si scoala la doamna Tamara sau pentru doamna lui marcel ca si ea este la scoala(apropo ea a fost restructurata din vechiea Termoelectrica si angajata de tine dupa un an, cind sau terminat banii din transe, asta ca tort ai facut referire la sotia lui ghenea). Domnule director mai bine ai face daca te dai la o parte si lasi pe altii , care pot face treaba mai bine ca dumneata ai aratat de ce esti in stare, zero barat, dar cum poti sa faci asta ca nu ai demnitate, iar cei de linga dumneata pot pleca si ei pentru ca unii nu stiu nici macar sa lege doua fraze dar sa mai intocmeasca si diverse acte necesare bunului mers al societatii, intreaba si dumneata asa intr-o zi citi dintre cei numiti in diverse functii au macar abecedarul pentru a lucra pe calculator, sa stie saintocmeasca acte? cred ca secretara a invatat sa redacteze la calculator sau tot pe aurica o cheama cind are nevoie urgent sa scrie ceva? dar ca sa fii zbir in secretariat nu trebuie sa ai habar de PC, terbuie sa ai pile(pe Marcel sau pe Pateanu) sau sa fii dotata. Daca vrei si alte persoane cautale singur ca nu este greu, daca nu ti le voi trimite eu intr-un plic .

  14. IN URMA CORPULUI DE CONTROL ALEXANDRU CHIRILA TRIMIS DE PRIMARUL TIMISOAREI LA SC.COLTERM.SA NU SE STIE NIMIC.IN URMA CONTROLULUI ITM TRIMIS DE CATRE PREFECTUL TIMIS CUM SAU FACUT ABUZURI, ANGAJARI SI DISPONIBILIZARI NU SE STIE NIMIC ….PRAF IN OCHI …PROTEJATI INFRACTIUNILE SI FURTURILE DEMITETI TOATA CONDUCEREA SC .COLTERM.SA .

  15. STITI CINE NE CONDUCE NISTE CORUPTI CARE FURA CA IN CODRU .IN URMA CONTROLULUI …ITM…LA COLTERM SA MASAMULIZAT TOTUL DOAR NU DE MULT A FOST ANGAJATA FICA DIRECTORULUI ITM LA COLTERM …JOS USL..CORUPTIE JEGOASA.

  16. Tot acest control al itm a fost de fatada asupra modului cum s-a facut disponibilizari la sc colterm sa domnul Kasai este membru psd pus la comanda politica sa musamalizeze caurile de coruptie din colterm doar a angajato pe nepoata sa in aceasta societate nu uita pampule peste 2 ani nu vei mai fii in functie vei avea de tras ce ai facut cu oameni .si cate blesteme ai din partea lor ,exista un Dumnezeu ptr. fiecare.

  17. DIRECTORUL SC COLTERM SA PAMPU PETRICA ARE IN FOLOSINTA 2 MASINIDE SERVICIU CU O MASINA PLEACA ACASASI O FOLOSESTE IN TIMPUL LUI LIBER VINE LA SERVICIU CU EA,IN TIMPUL SERVICIULUI ARE O ALTA MASINA CARE O CONDUCE SOFERUL,PE MASINA CU CARE MERGE ACASA SI O FOLOSESTE IN TIMPUL LIBER DECONTEAZA PE EA 100/200 LEI PLUS BENZINA.CANDPLEACA INDELEGATIE LA BUCURESTI MASINA DE SERVICIU PLEACA INAINTE SI IL ASTEAPTA PE EL LA AEROPORT EL VENIND CU AVIONUL DUPA CE COBOARA DIN AVION ESTE PLIMBAT CU MASINA DE SERVICIU PRIN BUCURESTI SI URCA IN AVION SI MASINA DE SERVICIU VINE LA TIMISOARA GOALA.ISI PERMITE ACEST LUX PENTRU CA NU CHELTUIE BANI LUI CI BANI TIMISORENILOR ARE UN SALARIU DE…10.000 LEI…PLUS 2000 LEI FACAND PARTE DIN CONSILIUL DE ADMINISTRATIE.MASURILE CARE SE IA SUNT CONCEDIEREA SALARIATILOR,DAR FARA NICI O RESTRICTIE IN CEA CE PRIVESTE AVANTAJELE LOR MATERIALE.PRIMARUL NU IA NICI UN FEL DE MASURI PERMITAND LUXUL SI ABUZURILE ACESTUI DIRECTOR.

Dă-i un răspuns lui sly Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.