19 decembrie 1989, ziua în care a fost pusă în aplicare cumplita...

19 decembrie 1989, ziua în care a fost pusă în aplicare cumplita „Operațiune Trandafirul”

1
DISTRIBUIȚI

timisoara-1989jpg

19 decembrie 1989 a fost una dintre cele mai ciudate și interesante din timpul Revoluției de la Timișoara. A fost ziua în care s-a întâmplat un lucru cumplit: timişorenilor le-au fost furaţi morţii.

Cei care au participat la evenimente își amintesc că în principalele intersecții fuseseră desfășurate efective ale armatei, alături de mașini de război, tancuri sau tab-uri. Militarii, majoritatea soldați în termen, mai că nu aveau curaj să privească protestatarii care le reproșau că nu sunt alături de ei, împotriva regimului.

t8

Apoi s-a aflat vestea cutremurătoare: cei împușcați în zilele precedente și depuși la morga Spitalului Județean, după miezul nopții au fost încărcați într-un tir frigorific, care a plecat într-o direcție necunoscută.


Manevra primise numele de cod ”Operațiunea Trandafirul”. Mai apoi s-a aflat că trupurile eroilor au ajuns la București și au fost incinerate la Crematoriul Cenușa. Regimul voia să şteargă orice urmă a revoltei. Revoluţionarii nu se dădeau însă bătuți, „azi în Timişoara, mâine-n toată ţara”, sloganul lui Ion Frenț era pe buzele miilor de oameni ieşiţi pe străzile oraşului.

timisoara_1989

În 19 decembrie 1989, Elena Ceaușescu a fost lider suprem al României. Nicolae Ceaușescu era plecat din țară într-o vizită oficială în Iran. Înainte de a se urca în avion, ordonase deschiderea focului împotriva manifestanților de la Timișoara. ”Morții nu ne lasă să plecăm acasă!” scandau a timișorenii ieșiți cu zecile de mii pe străzile orașului.

 

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui a Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.