Cum a construit profesorul de fizică timișorean Sandu Golcea un satelit dintr-o...

Cum a construit profesorul de fizică timișorean Sandu Golcea un satelit dintr-o doză de Coca-Cola, sub strălucirea aurorei boreale FOTO

6
DISTRIBUIȚI

03.12.2013 Azi, o plimbare de pranz(!)

Aflat timp de aproape o săptămână în zona arctică, la Andøya, profesorul timişorean Sandu Golcea a avut parte de un program ieşit din comun, în care partea ştiinţifică a acestuia a fost completată cu distracţii şi peisaje superbe şi deopotrivă stranii, care nu se pot vedea decât în zonele polare. Profesorul de fizică la liceul timişorean „C.D. Loga” se află timp de o săptămână printre cei 24 de participanţi din Europa la un curs CanSat pentru profesori, care se va desfăşura la Andøya Rocket Range. Este o mică localitate norvegiană aflată mult mai la nord de Rovaniemi, orăşelul finlandez în care legenda spune că s-a născut Moş Crăciun şi prin care trece Cercul Polar de Nord. Dr. Sandu Golcea este singurul din zona de vest a ţării care a fost contactat de ROSA (Romanian Space Agency), cu propunerea de a intra în acest program, care se va desfăşura în primele zile ale lunii decembrie. În doar câteva zile, documentaţia de calificare pe care a trimis-o organizatorilor a fost acceptată, profesorul timişorean fiind selectat în acest proiect.

„Am fost 21 de profesori din Europa, cu reprezentantul ESA (European Space Agency) cu tot. Din România am participat patru  profesori, toţi de fizică. În afară de mine, a mai participat prof. Corina Toma din Cluj, prof. Octavian Georgescu din Craiova şi prof. Victor Sutac din Suceava, care este şi preşedinte al societăţii ştiinţifice Cygnus. Programul nu a fost deosebit de sever. Dimineaţă aveam cursuri teoretice – limbaj de programare Arduino (Wirirng), hidrodinamică şi aerodinamică, radiocomunicaţii – iar după-amiaza lucram în atelier, unde fiecare echipă avea de construit câte un minisatelit a cărui masă maximă admisă era de 250 de grame. Împreună cu colegul meu, un irlandez, am construit un minisatelit care intră într-o doză de Coca-Cola şi e foarte deştept. Poate măsura direct temperatura, presiunea, acceleraţia pe trei coordonate şi, indirect, altitudinea. Informaţiile sunt transmise prin radio şi recepţionate direct pe calculatoarele personale.


Condiţiile de construcţie sunt severe, deoarece la lansare se pot atinge şi acceleraţii de 90 G. După construcţie se revine în laborator, unde are loc testarea şi calibrarea iar în final, tot în atelier are loc montajul mecanic. Baza de lansare se află într-un golf, mărginit pe o parte de Marea Norvegiei şi pe cealaltă, de pereţi abrupţi şi înalţi. La ora 17.00, tot personalul pleca acasă şi rămâneam singuri în bază. Uşile erau închise electronic şi le puteam deschide cu un card care avea un cod PIN, iar în cazul în care uitam codul am fost sfătuiţi să apelăm la un taximetrist, deoarece ei au codurile de acces în clădiri. Cum timpul nu a fost favorabil lansărilor mari, în ziua programată pentru acestea am fost la staţia de control a acestora – un fel de buncăr antiatomic – la simulatorul de zbor spaţial pe naveta <<Aurora>> şi la rampele de lansare a rachetelor de diferite categorii şi, ca să treacă timpul, am participat la o competiţie între noi: fiecare echipă şi-a construit propriile machete de rachete, pe care le-am lansat cu ajutorul aerului comprimat la diferite distanţe”.

În ţinuturile nordice, peisajul şi viaţa de toate zilele sunt adevărate curiozităţi pentru cei obişnuiţi să trăiască pe alte coordonate geografice. „În această perioadă a anului se luminează de ziuă la 10.30 şi se întunecă la ora 13.30. Am prins zile cu vânt foarte puternic şi zăpadă din belşug. În pauza de masă încercam să mai ieşim până la Marea Norvegiei. Cel puţin în anotimpul acesta, marea îţi lasă o senzaţie teribilă de teamă şi de întuneric. Am văzut o singură ambarcaţiune şi, sincer, i-am compătimit pe marinarii aceia, oricât de curajoşi or fi fost. Cea mai apropiată localitate de locul în care ne aflam era Andenes, la o distanţă de patru kilometri şi jumătate, seara vedeam doar luminile, căci şi drumurile sunt iluminate electric, ca peste tot în nord, şi acoperite de zăpadă uscată. Impresia noastră a fost că maşinile circulă cu viteză foarte mare, ca şi când zăpada n-ar exista”.

Participanţii la acest program au stat într-o seară şi la „vânătoare” de auroră boreală, aşteptând momentul de vârf în jurul orei 22.00, şi au reuşit, în comun, să facă fotografii foarte reuşite cu timpi de expunere mari, fiindcă efectul este relativ slab în acest moment al anului, când, cu ochiul liber, se vede doar o zonă luminoasă lăptoasă. Programul s-a încheiat cu o cină festivă la Andenes şi cu o experienţă de neuitat.

6 COMENTARII

  1. Un om si un DASCAL deosebit!O inteligenta sclipitoare!O persoana cu care Timisoara si Romania se mandresc!Unii nici nu pot visa la asemenea realizari,dar „vulpea care nu ajunge la struguri spune ca sunt acrii”.

Dă-i un răspuns lui Marina Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.