Motivul pentru care trupa Cargo nu se implică în protestele din România

Motivul pentru care trupa Cargo nu se implică în protestele din România

4
DISTRIBUIȚI

cargo

Formaţia timişoreană Cargo nu se implică în protestele care au loc în aceste zile în ţara noastră, motivul acestei neutralităţi fiind explicat prin faptul că, în opinia muzicienilor, „exerciţiul democratic se face prin vot“. „Primim zilnic mesaje în care suntem întrebaţi de ce nu ieşim în stradă să ne implicam în proteste.  CARGO este din TIMIŞOARA. Întâmplător astăzi este 17 Decembrie, zi în care o parte din noi au fost cu piepturile goale în faţa mitralierelor! În războiul din Jugoslavia, am sărit în ajutorul fraţilor noştri, şi am mers la Beograd să apărăm podul care urma să fie bombardat de armata americană. Noi am supravieţuit mitralierelor, prieteni de ai noştri nu. Pentru noi, Revoluţia nu este doar o filă îngălbenită de istorie, şi pentru noi <<Fraţii noştri căzuţi în Revoluţie” nu este doar o sintagmă panglicară. Acum trăim în democraţie, iar exerciţiul democratic se face prin VOT. Am câştigat dreptul de a vota infractori condamnaţi, plagiatori, securişti, şi chiar pe cei care ne-au ucis în Revoluţie.


 Ar trebui să ieşim oare în stradă împotriva românilor care au votat aşa? De data asta alegem să petrecem Crăciunul aşa cum se cuvine, împreună cu familiile noastre, în miros de brad vanilie şi scorţişoară, dăruind primind şi cântând! Vă iubim, Sărbători Fericite!“, spun membrii trupei, într-un comunicat postat pe reţeaua de socializare Facebook.

Pe de altă parte, alţi muzicieni din oraşul nostru s-au implicat trup şi suflet în protestele care au loc în ţara noastră. Formaţia Burning Table a compus o piesă în care muzicienii iau atitudine împotriva exploatării de la Roşia Montană, piesa Selling Eden, fiind interpretată în cadrul concertului recent pe care băieţii l-au susţinut în clubul Daos.

„Până nu am ajuns la Roşia Montană, nu am înţeles dimensiunea acestui conflict. E o manipulare sinistră, minciună şi dezinformare. Natura e foarte prietenoasă iar satul e minunat. Nu am putut rămâne indiferenţi la ce se întamplă acolo şi textul piesei Selling Eden este rezultatul acestei indignări generale din trupă. Încrederea în sistemul administrativ şi politic din România este la o cotă foarte scăzută, media şi vizualul cotidian este controlată de o mână de oameni din fostul aparat de securitate ce acum sunt oameni de afaceri“, a declarat Saşi Vuşcan, din partea trupei. O serie de trupe timişorene au sprijinit de-a lungul anilor mişcarea Salvaţi Roşia Montană, prin concerte dedicate sau participarea la protestele de stradă, printre aceştia numărându-se Implant pentru Refuz, Methadone Skies, Faceplant,  Petrică Ionuţescu (Blazzaj), Alin Stoianovici (Nuevo Tango Quintet), Gabi Almaşi, Gabriel Maga (Negură Bunget) şi alţii.

4 COMENTARII

  1. Nu stiu daca au fost sau nu, si pana la proba contrarie ii cred pe cuvant, ca mi-s dragi banatenii mei falosi ! Cat despre faptul ca SECURITATEA conduce azi Romania, si nu Parlamentul ales, e una… si exemplul cel mai bun e ala de are ULTRA MEGA IMUNITATE, Dictatoru’ de la Cotroceni. Ala de striga si zbiara ca comunistii si securistii au praduit tara ( el fiind cel mai smeker securist comunist care a reusit sa ajunga PRESEDINTE ! )

Dă-i un răspuns lui R9 Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.