Robu și Bojin au uitat ce au promis și nu au alocat...

Robu și Bojin au uitat ce au promis și nu au alocat niciun leu pentru modernizarea Clinicii de Chirurgie Vasculară. De unde a venit un sprijin neașteptat

2
DISTRIBUIȚI

mihai ionac

Clinica de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Județean din Timișoara, singura din vestul țării în care medicii încearcă să le salveze picioarele pacienților cu probleme vasculare grave, este alcătuită din nouă saloane care au funcționat „într-o mizerie incredibilă”, atrage atenția șeful clinicii, Mihai Ionac. În urmă cu o lună, medicii au inițiat o amplă campanie cu scopul de a strânge cei 150.000 de euro necesari renovării saloanelor și achiziționării aparaturii necesare.


Le-au dat o mână de ajutor diferite companii private, două primării din județul Timiș, Parța și Moravița, însă promisiunea făcută de primarul Robu și președintele CJ Timiș, Titu Bojin, de a aloca sume importante, de zeci de mii de euro, a fost uitată. „Am reușit să modernizăm trei saloane cu banii strânși până în acest moment, băile sunt așa cum ne-am propus, bolnavii pot intra în cărucioare, a fost montat sistemul de alarmă în băi și în camere în cazul în care pacienților li se face rău. Mă bucur pentru că s-au făcut primii pași deoarece am funcționat într-o mizerie incredibilă”, a explicat Mihai Ionac.

Potrivit acestuia, cele trei saloane au fost modernizate cu 40.000 de euro din total de 70.000 de euro strânși. Printre cei care au sărit în ajutorul clinicii s-au numărat și reprezentanții Mitropoliei Banatului, care în urmă cu o săptămână au donat 10.000 de euro.

În urmă cu o lună, Nicolae Robu și Titu Bojin se lăudau că vor aloca aproximativ 75.000 de euro, dar nu au mai făcut nimic în acest sens. „Banii promiși de la Primăria Timișoara și CJ Timiș nu au mai venit, am întreprins demersurile necesare și sperăm să primim un răspuns. Sunt încrezător că vom primi acei bani ca să putem moderniza complet clinica”, a mai precizat Mihai Ionac. Anual, în cadrul Clinicii de Chirurgie Vasculară sunt tratați 3.000 de pacienți din tot vestul țării. Dintre aceștia, 1.800 au fost supuși unei intervenții chirurgicale.

2 COMENTARII

  1. Au spus foarte clar ca banii vor fi alocați in 2014, după ce se va aproba bugetul… Deci nici Robu nici Bojin nu au uitat de promisiunea făcută…

  2. Felicitări domnule profesor Ionac să stiti că vor vebi bani ,,lucrurile mari care rămîn se fac cu bani de la oameni obisnuiti ,,bogati au impresia că nu mai mor .Dumnezeu să vă ajute .

Dă-i un răspuns lui Mia Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.