TIMIŞOARA UITATĂ Zbaterile din cetate pentru Marea Unire

TIMIŞOARA UITATĂ Zbaterile din cetate pentru Marea Unire

5
DISTRIBUIȚI

rezolutie alba iulia 1918

Încheierea dualismului austro-ungar, în 1867, a dus, în plină epocă de desfăşurare a mişcărilor naţionale şi de constituire a naţiunilor, la intensificarea politicii de maghiarizare, pein care se dorea refacerea Ungariei medievale. La sfârşitul primului război mondial, după ce încercarea de salvare a monarhiei printr-o federalizare a imperiului a eşuat, la sfârşitul lunii octombrie 1918, împăratul Carol I de Habsburg i-a dezlegat pe toţi ofiţerii şi soldaţii din armata austro-ungară de jurământul de credinţă. În lunile care au urmat, Banatul a devenit o provincie extrem de disputată.

Unirea sau „republica bănăţeană”

Noul guvern de la Budapesta, condus de Károly Mihály, dorea o „republică autonomă bănăţeană” în cadrul statului maghiar şi era susţinut, la Timişoara, de avocatul dr. Otto Roth, numit comisar guvernamental al Banatului de către guvernul din Budapesta, care ducea o vie propagandă împotriva unirii cu Regatul României. Agitaţiile au atins apogeul în 31 octombrie, una din cele mai zbuciumate zile în acea perioadă de sfârşit a războiului. Otto Roth a ţinut o cuvântare în piaţa primăriei oraşului, prezentând  proiectul de constituire a „republicii bănăţene”. Discursul său a provocat revolta lui Aurel Cosma, fost ofiţer în armata imperială şi preşedinte al organizaţiei comitatense a Partidului Naţional Român, care a cerut ofiţerilor români să părăsească imediat Cazinoul aflat în aceeaşi piaţă. Cu toţii s-au îndreptat spre sala mică a restaurantului „Kronprinz”, unde au constituit Consiliul Naţional Militar Român, alcătuit doar din ofiţeri şi prezidat de Aurel Cosma, primul de acest fel  pe teritoriul Banatului sau al Transilvaniei, care şi-a asumat şi un rol politic, transformându-se apoi în Consiliul Naţional Român. Imediat, ofiţerii şi-au îndepărtat însemnele armatei imperiale de pe uniformă, urmând ca acestea să fie înlocuite cu cocarde în culorile tricolorului românesc. S-a trecut la constituirea gărzilor naţionale, iar ofiţerii germani şi sârbi şi-au alcătuit, la rândul lor, propriile consilii. În acest interval, Otto Roth îşi continua demersurile şi înfiinţa, în sala de consiliu a primăriei, un aşa-numit „Sfat al poporului”, subordonat Consiliului Naţional Maghiar din Budapesta. Roth a fost numit de „sfatul” pe care l-a înfiinţat comisar civil al Banatului, iar lt. col. Albert Bartha comisar militar, după care cei doi au încercat să preia conducerea militară şi civilă a oraşului, vizând controlul întregului Banat. Reacţia românilor nu a întârziat. Locuitori din Fabric, Maiere şi Mehala, precum şi ţărani din satele aflate în jur au venit la Timişoara şi, după un discurs ţinut de Aurel Cosma, în care le-au fost prezentate hotărârile luate, au pornit într-un marş demonstrativ pe principalele străzi ale oraşului, cântând cântece naţionale şi strigând lozinci pentru unitate naţională.

Ocupaţia militară sârbească

În noiembrie 1918, Banatul a fost ocupat de armata regală sârbă, intenţia sârbilor fiind aceea de a se prezenta la viitoarea conferinţă a păcii ca deţinători ai acestei provincii şi a pune ţările participante în faţa unui fapt împlinit. Sârbii au preluat şi administraţia militară, dar administraţia civilă a rămas în seama autorităţilor maghiare, creându-se o dualitate a puterii. Sârbii, care urmăreau anexarea întregului Banat la Regatul Sârbo-Croato-Sloven, au săvârşit numeroase abuzuri, aidoma unei armate de ocupaţie. Armata sârbă a confiscat instalaţiile de la poşta centrală din Timişoara, a inventariat bunurile de la curtea de apel, tribunal şi judecătorie pentru a le transporta pe teritoriul sârbesc, a rechiziţionat arhiva inspectoratului cadastral, mobilier de la prefectură şi primărie, din şcoli şi spitale, medicamente din farmacii, bani din caseriile unor întreprinderi şi instituţii, doar o parte din bunuri fiind recuperate ulterior de autorităţile române.


Tot în timpul ocupaţiei militare sârbeşti, din colecţiile muzeului au fost rechiziţionate însemnate valori culturale care au fost transferate peste graniţă. Printre acestea s-a aflat tabloul „Venus şi Adonis” de Tizian, din pinacoteca Eszterházy, o copie după tezaurul de aur descoperit la Sânnicolau Mare, sute de obiecte din secolul al XVIII-lea – obiecte etnografice, gravuri, sigilii, diplome, scrisori, obiecte militare şi portrete de ofiţeri, distincţii şi decoraţii – care nu au mai fost recuperate niciodată, în ciuda negocierilor ulterioare. Şvabii bănăţeni, ale căror dorinţe erau iniţial împărţite, au susţinut, în cele din urmă, alipirea Banatului cu Regatul României, iar o delegaţie a acestora avea să plece la Paris, pentru a-şi face cunoscută poziţia la conferinţa de pace.

 Timişorenii au ales: Unirea cu România

Încă din 18 octombrie, în parlamentul de la Budapesta, Alexandru Vaida-Voevod făcuse cunoscută intenţia românilor de a se aşeza „printre naţiunile libere”, iar, după ce tratativele de la Arad din 13-15 noiembrie între delegaţii Consiliului Naţional Român Central care se constituise la sfârşitul lui octombrie şi reprezentanţii guvernului Károly au eşuat, s-a decis convocarea adunării plebiscitare de la Alba Iulia, în 1 decembrie. Cu toate piedicile puse de armata de ocupaţie sârbă, şi la Timişoara, ca în întregul Banat, au avut loc alegeri pentru desemnarea delegaţilor care aveau să participe la marea adunare de la Alba Iulia din 1 decembrie, unde transilvănenii şi bănăţenii aveau să-şi facă cunoscută voinţa de unire cu Regatul României. Un tren special cu delegaţi care purtau drapele tricolore româneşti şi cântau cântece patriotice precum „Deşteaptă-te române” sau „Pe-al nostru steag e scris unire” a plecat şi din Timişoara în data de 30 noiembrie. Dintre cei care au plecat, peste 40 erau timişoreni. A doua zi, numeroşi români s-au adunat în sala festivă a liceului de muzică, unde au hotărât înfiinţarea unui cor românesc. La Alba Iulia,  44 de bănăţeni, dintre care trei timişoreni – Aurel Cosma, Stan Vidrighin şi Lucian Georgevici – au fost cooptaţi în Marele Sfat Naţional Român iar Caius Brediceanu şi Traian Novac s-au numărat printre cei şase secretari ai acestuia. Cu toate piedicile, 321 de delegaţi bănăţeni, inclusiv din actualul Banat sârbesc, au ajuns la Alba Iulia, unde au reprezentat 271 de localităţi bănăţene pentru „Unirea Banatului fără condiţiuni cu Patria Mamă – România”.

Împărţirea Banatului

Ca urmare a nemulţumirilor provocate de armata sârbă, în 2 decembrie a sosit la Timişoara o divizie colonială franceză condusă de generalul Gambetta, iar mai apoi generalul francez Berthelot a fost trimis pentru a se informa asupra situaţiei politice reale din Banat. Acesta a cerut ca trupele sârbeşti să fie trimise la vest de Tisa, iar regiunea să fie ocupată de armata franceză până la încheierea păcii, primind acceptul prim-ministrului Franţei, Georges Clemenceau. La conferinţa de pace de la Paris începută în ianuarie 1919, situaţia Banatului a avut parte de o atenţie specială, în final hotărându-se ca două treimi din Banatul istoric – respectiv fostele comitate Timiş, Caraş şi o parte din Torontal – să revină României, iar o treime, Regatului Sârbo-Croato-Sloven. După retragerea definitivă a sârbilor s-a trecut la instaurarea administraţiei româneşti în zona recunoscută României. În 28 iulie Aurel Cosma a fost instalat prefect de Timiş. La 15 octombrie 1922, în Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, a avut loc încoronarea Regelui Ferdinand ca „Rege al tuturor Românilor” şi a Reginei Maria, care au avut meritul de a susţine dorinţa populaţiei din toate provinciile româneşti care au militat pentru unire. La încoronare, Regele avea să spună: „Vreau ca în timpul domniei mele, printr-o întinsă şi înaltă dezvoltare, patria noastră să-şi îndeplinească menirea de civilizaţie ce-i revine după atâtea veacuri de cumplite zbuciumări”.

Basarabia a fost prima provincie românească în care, în primăvara anului 1918, s-a proclamat voinţa de unire cu Regatul României, în toamnă Sfatul Naţional din Bucovina a votat alipirea necondiţionată cu România iar în 1 decembrie Transilvania şi Banat au hotărât, la Adunarea Naţională de la Alba Iulia, unirea cu patria-mamă, voinţa poporului român fiind ulterior consfinţită prin tratatele de pace încheiate. Unirea provinciilor româneşti s-a încadrat într-un proces european, la sfârşitul războiului constituindu-se mai multe state independente pe criterii naţionale.

 

5 COMENTARII

  1. Hai-hai, Banatul sarbesc este un teritoriu, iar Babanat autentic timisorean este pamant romanesc! O reintregire a banatului nu se poate face in ziua de azi pentru ca sunt tratate, conventii internationale, semnate, parafate, etc., deci nu se poate face aiurea-n tramvai, da? Atat, nu mai comentez!

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.