Timişorenii de la JazzyBIT lansează “Touch the Sky”, albumul lor de debut:...

Timişorenii de la JazzyBIT lansează “Touch the Sky”, albumul lor de debut: „Pur şi simplu am început să cântăm ceea ce ne face plăcere”

0
DISTRIBUIȚI

jazzyzbit

Trupa timişoreană JazzyBIT lansează albumul de debut, intitulat “Touch the Sky”, printr-un concert extraordinar care se va desfăşura duminică, 2 februarie 2014, la ora 19.00, în Sala de concerte “Mihai Perian” a Colegiului Naţional de Artă “Ion Vidu” din Timişoara. Evenimentul va fi prezentat de scriitorul Andrei Cherăscu (The Music and Myth). Primul album al trio-ului instrumental format din Teodor Pop (pian, orgă Hammond, sintetizator), Mihai Moldoveanu (chitară bas) şi Szabó Csongor-Zsolt (tobe, percuție) apare la exact doi ani după primul lor concert. “Touch the Sky” conţine 10 piese originale înregistrate de către Uţu Pascu şi Octavian Horvath la studioul Audio TM din Timişoara. Materialul a fost mixat de Uţu Pascu. „Ttoate piesele de pe album sunt originale, compuse de noi, dintre care nouă sunt compuse de Teodor Pop, iar una de către mine. Sunt piese inspirate din jazz, latin, funk, blues şi din muzica ce o ascultăm noi. Nu ne-am gândit foarte mult la o abordare, noi pur şi simplu am început să cântăm ceea ce ne face plăcere“, ne-a declarat basistul Mihai Moldoveanu.

JazzyBIT a luat naştere în toamna anului 2011, urmând ca în primii doi ani de activitate să concerteze în cadrul celor mai renumite festivaluri de gen din România – Gărâna Jazz Festival, Câmpina Jazz Rock Festival, Festivalul Internaţional de Jazz – Sibiu, Festivalul Internaţional Studenţesc de Jazz – Târgu Mureş, Roland Jazz Festival – Sângeorz-Băi, Timişoara Capital Jazz Festival, Alba Jazz Festival şi Green Hours International Jazz Festival – Bucureşti.


Pe lângă acestea trupa a mai susţinut concerte în Alba Iulia, Arad, Bucureşti, Cluj, Oradea, Sibiu, Târgu Mureş, Timişoara, Budapesta şi Szeged (Ungaria).

În ceea ce priveşte scena muzicală timişoreană actuală, muzicianul consideră că lucrurile merg într-o direcţie pozitivă. „Este o scenă muzicală în mare expansiune. Sunt foarte multe trupe mișto care fac treabă foarte faină, într-un mod foarte profesionist. Sunt locuri unde se poate cânta și este public interesat. Nu ne putem plânge de nimic. Lucrurile merg destul de bine“, a completat Mihai Moldoveanu. Biletele pentru concertul de lansare a albumului se vor găsi la intrare şi costă 25 Lei (cu CD “Touch the Sky” inclus) sau 15 lei (fără CD). CD-uri vor putea fi cumpărate şi separat la preţul de 20 Lei. Se vor putea comanda CD-uri şi online, pe site-ul oficial al formaţiei ( www.jazzybit.ro ), unde “Touch the Sky” va putea fi ascultat gratuit începând cu 3 februarie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.