Vacanța de la plata abonamentelor RATT s-a terminat

Vacanța de la plata abonamentelor RATT s-a terminat

0
DISTRIBUIȚI

ratt_abonamente

Este oficial: din 15 ianuarie, timişorenii care circulă cu RATT vor achita din nou abonamente sau îşi vor cumpăra bilete. La jumătatea lunii decembrie a anului trecut municipalitatea a decis ca toţi timişorenii care câştigă mai puţin de 2.000 de lei pe lună să circule gratuit cu tramvaiele şi troleibuzele regiei până la 15 ianuarie 2014. Odată cu adoptarea hotărârii de consiliu local, primarul Nicolae Robu explica faptul că măsura are rol de test pentru a vedea câţi timişoreni vor profita de transportul gratuit.


Un alt motiv s-a legat de reducerea aglomeraţiei din trafic specifice de sărbători.

Acum, la finele perioadei de gratuitate, după ce până la data de 30 decembrie nu mai puţin de 10.000 de timişoreni şi-au făcut carduri de gratuitate, primarul este mulţumit de modul în care a fost primită iniţiativa sa. Mai mult, acesta a admis şi că măsura a fost un test pentru a vedea câţi contravenienţi circulă cu RATT. Cât despre posibilitatea de prelungire a gratuităţii şi pentru luna februarie, primarul spune că este exclusă din start. Asta pentru că o prelungire at trebui adoptată de CLT, iar aleşii locali nu s-au întrunit în acest an. Mai mult, Robu spune este necesară o evaluare a costurilor pentru a vedea despre câţi bani ar fi vorba. Totodată, edilul a precizat şi că gratuităţile nu sunt rentabile în orice perioadă. Vă reamintim că ideea acordării de transport gratuit pentru locuitorii orașul de pe Bega a fost enunţată de Robu în 2013, atunci când promitea şi un referendum pe această temă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.