Primarul Timișoarei Nicolae Robu continuă tradiţia de duminică şi postează un nou sondaj pe Facebook. După ce a întrebat timișorenii despre subiecte precum renovarea unor bulevarde, gratuități pe tranportul în comun sau mutarea Statuii Fidelității, primarul a trecut la consultări pe domeniul cultural. Edilul a anunțat că „recent, am decis organizarea, începând din acest an, a Festivalului Artelor Timişorene.
Ne propunem ca, pe parcursul unei săptămâni întregi, artiştii Timişoarei în mod exclusiv -muzicieni de toate genurile, dansatori, actori şi alţi prestatori în teatru şi film, scriitoră , pictori, sculptori, arhitecţi şi designeri- să apară în faţa timişorenilor şi a vizitatorilor şi să-i încânte cu talentul lor. Apariţiile vor avea loc atât în aer liber -în Piaţa Victoriei, pe str. Mărăşeşti, în Parcul Rozelor, pe malul Begăi, pe pista aeroportului, posibil pe stadion, în cartiere, etc.-, cât şi în spaţii închise”. Ca de obicei, timișorenii care sunt de acord cu ideea primarului sunt invitați să dea like postării, iar cei care nu sunt de acord să posteze textul dislike.
O idee buna.
Astept sa vad comentariile artistilor locali 🙂
Mai astept sa vad cum vor fi platiti artistii care vor participa.
Si, nu in ultimul rand, astept sa vad cati timisoreni vor asista la aceste evenimente 🙂
seamana cu festivalul saltimbancilor.