Profesorul “foarte bun” şi profesorul “insuficient”

Profesorul “foarte bun” şi profesorul “insuficient”

4
DISTRIBUIȚI

mirela stoeac-vladuti

Şcoala românească este bolnavă. Deşi există excepţii, elevi geniali, profesori dăruiţi, câteva proiecte pe fonduri europene, în ansamblul lui, învăţământul a devenit frivol. Nimeni nu îşi asumă, însă, responsabilitatea acestui eşec. Părinţii fac tot ce pot, contribuind cât mai mult la bunăstarea şcolii, profesorii au grijă ca elevii să tocească, fără să proceseze prin propriul filtru,  tomuri întregi de matematică, fizică, biologie, chimie ş.a, iar directorii să dea cât mai bine în evaluările făcute de miniştrii momentului. Îmi amintesc când, în liceu, o profesoară de geografie s-a supărat că, de 8 Martie, a primit din partea clasei noastre un  cadou “prea simbolic”. Dacă îmi aduc bine aminte, era vorba de o eşarfă de mătase şi o statuetă la mare modă pe vremea aceea, care, într-adevăr, nu era la fel de consistent ca cel pentru dirigintă sau profesoara de română. Replica ei a fost: “La atât mă evaluaţi voi pe mine? Aveam pretenţii de la o clasă ca a voastră”. A lăsat “atenţia” pe catedră şi a părăsit clasa nervoasă, chiar de la începutul orei. Reacţiile celorlalţi profesori nu au fost, aşa cum v-aţi putea aştepta, de blamare, ci, din contră, am fost admonestaţi că nu am fost mai atenţi cu doamna profesoară ale cărei pretenţii erau cvasi-cunoscute. Ameninţarea şi-a făcut efectul. Diriginta, părinţii, elevii, cu toţi am intrat în priză şi, după îndelungi tatonări şi scuzele “că, totuşi, copiii au fost să cumpere cadouri şi ei nu se prea pricep”, profa’ de geografie a avut mărinimia de a spune exact ce îşi dorea, iar dorinţa i-a fost împlinită.


Nu îmi amintesc exact ce a primit, părinţii au avut grijă să fie cadoul perfect, însă nu o să uit niciodată sentimentul pe care l-am încercat atunci. Sentimentul de a-ţi fi ţie, elev, ruşine de ruşinea unui om care ar trebui să fie un îndrumător, nu numai în cadrul şcolii, ci şi un exemplu de urmat.

 “Cine vrea să înveţe carte, poate învăţa, dacă vrea cu adevărat”. Ştim acest lucru, încă de când ne toceam (la propriu) coatele pe băncile de lemn, scrijelite de timp şi de peniţele care lăsau de zor mesaje pentru generaţiile viitoare. Ne-au spus-o şi părinţii, ne-au spus-o şi profesorii, ba chiar şi bunicii pentru care şcoala era un fel de vest sălbatic, în care sistemul de notare era invers: zece arătătoare peste degete, pentru cei mai slabi, mai puţine pentru cei mai buni. Ei, bine, dar ce se întâmplă dacă nu ai carte? Dacă părinţii nu îşi permit să cumpere toate manualele şi caietele alternative, dacă şcoala nu are bani nici de cretă sau diriginta/învăţătoarea vrea să schimbe tot mobilierul şi să transforme clasa într-un lounge pe care să-l inividieze şi cei mai reputaţi designeri de interior, cum rămâne cu accesul la învăţământul gratuit, garantat de Constituţia României?

Recent, profesorii din Timiş s-au hotărât, cel puţin la nivel declarativ, să nu mai ceară nici un ban părinţilor, de frică să nu intre în mijlocul unor scandaluri de presă. Asta nu înseamnă, însă, că părinţii nu vor mai scoate bani din buzunar, că nu vor strânge fondul clasei pentru a se asigura că elevii vor beneficia de minimul necesar, care ar trebui plătit de şcoală. Cunosc destui părinţi care, în relaţia cu învăţătorii sau profesorii copiilor lor se comportă de parcă ar fi elevi. Frica de sistem, teama de persecuţie, îi pune pe aceşti oameni, mulţi dintre ei cu joburi de succes, în postura elevului scos la tablă, care nu şi-a învăţat lecţia. Nu e nimic de condamnat. Cine ar putea condamna un om care face tot posibilul pentru a se asigura că fiul sau fiica sa are cele mai bune condiţii pentru a învăţa şi cine s-ar risca să supere dascălul care îl poate transforma pe copil din “foarte bun” în “insuficient”.

4 COMENTARII

  1. Sunteti complet pe dinafara! Nu aveti idea ce inseamna educatia si invatamantul cu adevarat! In ccea ce priveste cadoul, sa nu generalizam…

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.