ALARMĂ Un copil de doi ani a dispărut din fața casei. Dacă...

ALARMĂ Un copil de doi ani a dispărut din fața casei. Dacă îl vezi, sună la 112. UPDATE 1 Ce variante noi iau în calcul anchetatorii

1
DISTRIBUIȚI

minor disparut cs

Alarmă de gradul zero după ce un minor de doi ani a dispărut, astăzi, în jurul orei 18,30, din fața casei sale din comuna Ocna de Fier din județul Caraș Severin. Tatăl micuțului a  sesizat Poliţia Oraşului Bocşa prin apelul unic de urgenţă că  fiul său, Bobic Emanuel Beniamin, s-a făcut nevăzut din faţa locuinţei, aflată în apropierea pădurii,  unde se afla împreună cu fratele său. Imediat a început o amplă operațiune de căutare la care participă peste o sută de persoane, la operațiunile de scotocire participând  lucrători de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Caraş-Severin, jandarmi, localnici, pădurari, vânători, pompieri și poliţişti de frontieră.


Autoritățile folosesc doi câini de urmă și echipamente de termoviziune. La data dispariţiei era îmbrăcat  cu o bluză albă, căciulă albă cu şnur, pantaloni negrii simpli şi ghete portocalii. Semnalmente: blond, tuns scurt; ochi albaştri; înălţime 85-95 cm și aproximativ 15-20 kg. Oricine l-a văzut şi poate da informaţii cu privire la identificarea acestuia  este rugat să sune la 112 sau să informeze cea mai apropiată unitate de poliţie.

UPDATE 1 Poliția Caraș-Severin a organizat, în această dimineață, o conferință de presă având ca principal subiect operațiunile de căutare a micuțului de 2 ani dispărut sâmbătă după-amiază din fața casei. Până la această oră nu a fost găsit, chiar dacă numărul forțelor de ordine care-l caută a fost suplimentat, ajugând la aproximativ 250 de persoane. Echipele formate atât din oameni ai legii, cât și din voluntari, îl caută pe o rază de un kilometru în jurul locuinței. Polițiștii au discutat cu vecinii, însă până acum nu au primit informații esențiale care să ducă la găsirea copilului. Un cioban a susținut că la un moment dat ar fi auzit, dinspre pădure, un scâncet de copil, dar nu s-a dus să vadă ce se întâmplă. Polițiștii iau în calcul toate variantele, chiar dacă nu există elemente care să indice că băiatul ar fi fost răpit. Căutările continuă în zona localității Ocna de fier.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.