Cum a uitat Primăria Timişoara să inaugureze un parc de 60.000 de...

Cum a uitat Primăria Timişoara să inaugureze un parc de 60.000 de euro, sponsorizat de o companie privată

1
DISTRIBUIȚI

continental

Anul trecut, Timişoara a stat sub semnul tăierilor de panglică. Edilul şef Nicolae Robu a scos presa în stradă pentru fiecare petic de asfalt, fiecare realizare legată de infrastructură fiind astfel imortalizată.

Şi totuşi, o investiţie de nu mai puţin 60.000 de euro a fost uitată ca prin minune, asta deşi bucăţile de asfalt inaugurate nu săreau, ca valoare, de câteva zeci de mii de lei.


Astăzi, conferinţa săptămânală de la primăria Timişoara a fost susţinută de viceprimarul Dan Diaconu, care a anunţat că „lucrările au început în cursul acestei săptămâni într-o zonă neîngrijită din Timişoara care se va transforma într-o oază de verdeaţă. Este vorba despre scuarul Hunedoara, care va avea spaţii verzi, pergole, bănci. Valoarea lucrărilor se ridică la 65.000 de lei, din care 25.000 de lei sunt sponsorizări de la o companie locală care produce vin”.

Diaconu a mai informat că s-a dat ordinul de execuţie şi pentru lucrări de insfrastructură în Zona Câmpului, Ciarda Roşie şi pe strada Gheorghe Cotoşman. Revenind la subiectul sponsorizărilor, Diaconu a dezvăluit că firma Continental a sponsorizat nu mai puţin de 60.000 de euro pentru amenajarea unui parc cu spaţii joacă în zona UMT. Întrebat de ce locul sponsorizat de compania împotriva căreia cetăţenii au ieşit în stradă pentru că poluează cu miros de cauciuc, Diaconu a spus simplu: „Ne-a scăpat”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.