Studenţii din Timişoara îşi pot lua adio de la „xeroxurile” din garaje....

Studenţii din Timişoara îşi pot lua adio de la „xeroxurile” din garaje. Ce nereguli a descoperit viceprimarul Traian Stoia

3
DISTRIBUIȚI

garaje complex

Primăria Timişoara continuă să facă inventarul garajelor din oraş. Dacă până acum au fost demolate mai multe astfel de construcții de pe strada Podeanu, şi urmează discuţii pentru cele de pe Brătinau şi alte spaţii din Soarelui, care au fost declarate de interes local, viceprimarul Traian Stoia a prezentat o nouă lista cu garaje care funcţionează fără a respecta legea.

Mai exact, este vorba despre garajele din zona Complexului Studenţesc, situate în vecinătatea căminelor Universităţii Politehica din Tmişoara.


Aici, în zeci de garaje, se defăşoară activităţi comerciale. În vreme ce primăria primeşte circa 100 de euro pe an pentru fiecare garaj, proprietarii le închiriază cu nu mai puţin de 500 de euro pe lună. Desigur nimeni nu plăteşte taxe pentru ocuparea domeniului public sau defășurarea de activităţi comerciale. În acest sens, Stoia a promis că lucrurile se vor schimba.

Pratic, fie garajele vor fi demolate şi spaţiile vor deveni SAD-uri, fie oamenii vor plăti taxele care se cuvin muncipalităţii pentru desfășurarea unei activități comerciale în respectiva locație. Totodată, Stoia spune şi că rulota din faţa unui hotel situat lângă sala Olimpia va trebui fie să dispară, fie să achite taxă pentru activităţi comerciale. Vicele spune că ilegaliştii au fost avertizaţi verbal, dar că în primă fază va trimite poliţia locală să lipească notificări pe uşi.

3 COMENTARII

  1. Dar chioscurile plantate in intersectii si in statiile de troleibue si tramvaie au actele in regula.?Unul construit recent la intersectia L.Rebreanu cu Martirilor, care vinde mezeluri Agil , constructie in toata regula beton armat, dupa ce chioscul existent de 20 de ani a fost demolat din motive estetice.Primaria asta este pt unii muma, pt altii ciuma si doar pe criterii stiute doar de ei.

  2. Exat,iar la departamentul de circulatie sint incompetentii ca sa nu zic deficitarii ..mintal! hallooooo..lasati pilele nesimtitilor si punetii oamenii capabilii pt ca cetatenii va injura zilnic pt prostiile care le puneti in practica iar noi le suportam.

  3. Chiosul Agil nu se poate demola ca doar e vorba de Agil! Cine da locuri de munca in Timisoara?! Sa le arate si primaria putina recunostinta! Mda, pentru unii muma pentru altii CIUMA!

Dă-i un răspuns lui carina Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.