Profesorii și elevii de la Colegiul Național “C. D. Loga” din Timișoara nu vor mai fi nevoiți să pună găleți în pod pentru ca apa de ploaie să nu ajungă în sălile de clasă, din cauza acoperișului spart. Și asta pentru că, în această săptămână, au început lucrările de reabilitare capitală a acoperișului clădirii. Acesta va fi reparat de către firmele Constructim și Alex Dia Construct, iar valoarea lucrărilor se ridică la suma de aproape un milion de lei, bani care vin de la Banca de Dezvoltare a Germaniei KFW. Acoperișul va fi reabilitat în cel mult 12 luni.
Nicolae Robu nu a putut să aducă vești bune și în ceea ce privește începerea lucrărilor de reabilitare a clădirilor în care își desfășoară activitatea Colegiul Național “C. D. Loga”, dar și Liceul Teoretic “Nikolaus Lenau” și Liceul Teoretic “ J.
L. Calderon”. La Liceul “Nikolaus Lenau” clădirea a început să fie reabilitată tot din fonduri de la Banca de Dezvoltare a Germaniei, dar pentru că firma care a câștigat execuția acestora a intrat în faliment, lucrările au fost stopate anul trecut, astfel că elevii sunt nevoiți să învețe tot printre schele.
Edilul șef s-a gândit la o variantă inedită prin care municipalitatea să poată renova aceste clădiri vechi. Și anume, reprezentanții Primăriei Timișoara au organizat licitația pentru contractarea unui executant al lucrărilor, deși nu există fondurile necesare pentru a se putea realiza. “Am reușit să facem asta pentru că am prevăzut o clauză în procedura de achiziție publică cum că se va semna contractul de execuție a lucrărilor, doar în măsura în care se va identifica o sursă de finanțare. Ar fi extraordinar ca aceste trei licee ale Timișoarei să poată beneficia de astfel de lucrări care să schimbe radical condițiile în care învață copiii”, a precizat, astăzi, Nicolae Robu. Edilul șef speră că municipalitatea va reuși să atragă fonduri de la Uniunea Europeană ca să poată duce la bun sfârșit aceste lucrări.