Timișorenii vor copaci pe strada pietonală Mărășești. De ce nu este de...

Timișorenii vor copaci pe strada pietonală Mărășești. De ce nu este de acord primarul Nicolae Robu

6
DISTRIBUIȚI

Strada-Marasesti-Timisoara.01-OM205812IH

“Vrem copaci pe pietonala Mărășești” este numele paginii create pe Facebook în urmă cu câteva zile care a adunat, deja, peste 1.500 de like-uri. Mai mulți timișoreni sunt nemulțumiți de aspectul străzii Mărășești și consideră că ar trebui plantați copaci, la fel ca în alte orașe europene care au străzi pietonale, cum este Barcelona, Madrid, Atena sau Munchen.


“Mi-e teamă că ne vom alege doar cu niște ghivece cu palmieri pe mijloc”, a scris o tânără din Timișoara.

Pe de altă parte, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, nu este de acord ca pe strada pietonală Mărășești să fie plantați palmieri sau altfel de arbori din simplul motiv că nu este loc de pomi în acea zonă. Totuși, edilul șef al urbei de pe Bega recunoaște că nu este foarte mulțumit de aspectul străzii și tocmai de aceea vrea să ia măsuri în următoarea perioadă.

“Putem să decorăm mai bine strada Mărășești, să o echipăm cu mobilier stradal, pot fi puse mai multe jardiniere, anumiți arbuști în ghivece, statuete, lucruri obișnuite pentru astfel de străzi. Dar nu este un loc în care să se potrivească copaci pentru că nu este largă”, a explicat, astăzi, Nicolae Robu. În ceea ce privește statuetele pe care dorește să le aducă pe strada Mărășești, primarul Robu a ținut să precizeze că acestea vor fi valoroase și vor fi amplasate în locuri care să atragă atenția trecătorilor.

“Sunt mulțumit de stradă până la un punct, că Timișoara are o stradă pentru promenadă, dar această stradă a fost amenajată într-un timp foarte scurt, fără investiții speciale. Va veni momentul în care, evident, și această stradă va fi pavată, ea va fi mult mai animată decât acum, cu activități comerciale, pentru că nu e firesc să rămână acolo spitale, clinici, sedii de activități militare, locul unor astfel de activități nu este într-o zonă care este predestinată pe loisir”, a mai explicat Nicolae Robu.

6 COMENTARII

  1. printre putinele mele sustineri o aveti si pe aceasta dl.Robu,aveti dreptate ca nu este o straduta ce se preteaza la plantare de copaci ornamentali dar partea cu pavajul nu stiu cat este de buna, deoarece vad zilnic tineri cu role,skate-uri si domnisoare cu tocuri si cred ca se va ingreuna astfel deplasarea acestora,in rest astept realizari spre binele comunitatii si o buna si corecta gestionare a banului public

    • Nu e „străduţă”… înaintea lui Robu, când aveam şi noi un primar mai normal la cap, Mărăşeşti a fost stradă în toată regula cu două trotuare, loc de parcare… mult mai lată ca Alba Iulia!
      Robu a luat decizia de a o asfalta pentru a arăta că „el face ceva”… nu s-a consultat cu nimeni, nu a întrebat pe nimeni… Nu pavele, Nu mobilier urban, NU insule de verdeaţă… ci model Bocsig, 1960! asfalt negru!
      Aşa am ajuns să testăm vara în amiază, o minunată temperatură de 70 de grade …

  2. Daca nu vreti sa consulati un psihiatru, ce se impune urgent cand este vorba despre deciziile luate de novicii care decid soarta acestui oras superb, ctitorit de cei care au creat si lumea noua numita „America”, atunci aveti decenta si bunul simt sa consulati macar un arhitect priceput ( preferabil din Austria sau Germania ) atunci cand decideti sa modificati arhitectura ( mult prea anvangardista inca pentru mediocrii si prosti ) acestui oras cu adevart european.

  3. Da este o strada foarte urata! Este buna insa pentru biciclisti, care fac slalom printre pietoni pe orice trotuar din Timisoara, mai ales dupa ce au baut si o bere pe terasa. Chiar asa domnule primar, se poate circula pe oriunde cu bicicleta?! In care oras din Europa se mai circula, cu bicicleta printre pietoni?

Dă-i un răspuns lui cetatean Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.