Așa e făcută lumea asta de azi – tot ce e bun, sănătos, frumos, curat, înălțător trebuie cumpărat. Cu bani. Cu cât e mai frumos și mai înălțător și mai sănătos, cu atât e mai scump. Asta ne enervează când vine vorba de mâncare sau gadgeturi, dar ar trebui să ne bucure în cazul culturii, atunci când, bineînțeles, se întâmplă și asta.
La noi în țară, Cultura adevărată – că vorbim de cea mai serioasă, tradițională, că vorbim de arta nouă – încă se plimbă cu bicicleta sau merge cu tramvaiul. Și de multe ori, o ia pe străzi lăturalnice, unde nu se va întâlni niciodată cu publicul care, chiar și inconștient, o caută. Și în Occident (că tot ne place să ne comparăm) Cultura se zbate, între finanțare și PR, între surse private și bugete de stat lovite de sărăcie și de ignoranță. Dar acolo ea mai merge din când în când și cu limuzina, este servită cu caviar și șampanie, iar respectul sincer îi face chiar și pe cei mai puțin interesați de fenomen să-i sărute frumos mâna.
Ce ne lipsește nouă atunci? Banii, ar spune mai ales cei implicați în domeniu.
Cu anumite excepții, mai ales în cazul unor evenimente ce au reușit să se afirme de-a lungul anilor la noi – de la Festivalul Enescu și până la TIFF – finanțarea actelor de cultură devine un proces anevoios și umilitor pentru cei care le întreprind. Autoritățile locale sau centrale se gândesc, bineînțeles, de șapte ori până să pună ștampila pe un proiect – mai întâi pâinea, și apoi circul, nu? Iar mecenații sunt rari pe la noi.
Tocmai în această situație se deosebesc cei care au refuzat să-și deplângă, comod, soarta. Cei care s-au vindecat de sindromul Mioriței și s-au pus pe treabă. Sunt manageri de teatre mari și mici, sunt inițiatori de festivaluri, concerte, sunt producători muzicali, scriitori, actori care au dovedit că, în România, cultura poate însemna business. Au dovedit că arta nu trebuie să-și arate fundul la televizor ca să fie răsplătită. Ei sunt Rezistența prin cultură, o insulă de frumos ca o inimă pulsând, plină de adrenalină și de sânge bun. Nu o să-i vedeți la vreo televiziune mare, nu o sa auziți vorbindu-se de ei la coadă la supermarket. Produsele lor sunt însă tot mai vizibile, arta veritabilă aduce bani, iar asta înseamnă, vrem noi sau nu, „biletul” pentru normalitate într-o țară în criză de suflet.
