EXCLUSIV Şeful PDL Timiş, împreună cu deputaţii Popoviciu şi Sămărtinean, cercetaţi penal...

EXCLUSIV Şeful PDL Timiş, împreună cu deputaţii Popoviciu şi Sămărtinean, cercetaţi penal de DNA pentru afacerile de la aeroportul Timişoara UPDATE 5 Acuzațiile oficiale FOTO

30
DISTRIBUIȚI

alin popoviciu 7

Președintele PDL Timiș, Constantin Ostaficiuc, împreună cu colegii săi de partid, deputații Alin Popoviciu și Cornel Sămărtinean, au fost chemați, astăzi, la sediul DNA Timişoara pentru a fi audiați în dosarul închirierii spațiilor comerciale de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia”. Vă reamintim, faptul că PRESSALERT.ro a dezvăluit, în perioada când aeroportul era condus de Sămărtinean, cel care a fost numit la conducerea instituţiei de Ostaficiuc după ce a condus o fabrică de ciorapi, majoritatea spaţiilor comerciale au ajuns la firma Trinvest Bakery, controlată de Cristian Iga, nimeni altul decât vărul lui Alin Popoviciu. Desigur, că spaţiile au fost închiriate pe preţuri şi de patru ori mai mici decât chiriile anterioare. S-a ajuns până acolo, încât s-a falsificat şi contractul de închiriere, prelungindu-se cu doi ani, până în 2015. Ilegalităţile au fost constatate, ulterior, şi de un control al Curţii de Conturi.

Fostul director al aeroportului Cornel Sămărtinean este acuzat de abuz în serviciu, în timp ce Ostaficiuc şi Popoviciu sunt anchetaţi penal pentru instigare la abuz în serviciu. Deputatul Popoviciu a negat în permanenţă că ar avea vreo legătură cu firma verişorului său. „Vărul meu poate să apară peste tot. Eu apar undeva în acte, că toată lume în aeroport spune că este barul lui Popoviciu?, pentru că este vărul meu nu mai are voie să facă nicio afacere în ţara asta. Este o simplă întâmplare că acest văr al meu a vrut să facă ceva la gară şi mai apoi a mers la aeroport.Ce să faci, asta e, rudele nu poți să ți le alegi”, declara în 15 mai a.c. la PRESSALERT LIVE, deputatul democrat liberal. Tot în emisiune, Popoviciu a susţinut că nu-i este frică de anchete „nu are de ce să îmi fie frică, nu am de ce să le spun procurorilor cum trebuie să îşi facă treaba. De ce să îmi fie teamă?”. Audierile în acest dosar au început încă din săptămânile trecute, apărătorul unuia dintre cei care au dat declaraţii în faţa anchetatorilor, declarându-se intrigat de faptul că dosarul penal are număr de înregistrare încă din 2011.

Deputatul PD-L Alin Popoviciu a încercat, astăzi, să-şi ascundă chemarea procurilor pentru a da declaraţii, intrând cu maşina condusă de avocatul său în subsolul clădirii unde este sediul DNA Timişoara cu puţin timp înainte de ora 11 şi  acoperindu-şi faţa cu mâna. „Am fost chemat aici, să fiu întrebat în legătură cu nişte contracte. Nu ştiu mai multe. Vorbim după”, a declarat, în exclusivitate, pentru PRESSALERT.ro, Alin Popoviciu.

UPDATE 1 Alin Popoviciu a plecat tot pe ascuns după ce a stat în sediul DNA extrem de puţin la audieri. La ora 12,20, deputatul PDL Cornel Sămărtinean a venit la audieri singur. „Mi s-a spus să vin aici. Toate acţiunile mele de la aeroport au fost în favoarea aeroportului. Este un proces pentru constatările Curţii de Conturi. E contestat”.

UPDATE 2 La ora 13.05, Cornel Sămărtinean a ieşit  din sediul DNA fără a mai avea zâmbetul afişat la intrarea la audieri. „O să dau o declaraţie în următoarele zile”, au fost singurele cuvinte spuse de fostul director al aeroportului.

UPDATE 3 Constantin Ostaficiuc a ajuns, la 15,20, la sediul DNA Timișoara, fiind așteptat de avocatul său. Liderul PD-L Timiș nu a scos niciun cuvânt la întrebările presei.

UPDATE 4 Ostaficiuc nu a stat decât câteva minute la discuții cu procurorii anticorupție. Avocatul lui Alin Popoviciu, Sabou, a confirmat că niciunul din cei trei nu a dat declarații, prevalându-se de dreptul la tăcere.


Ancheta va continua săptămâna viitoare.

UPDATE 5 DNA a transmis un comunicat de presă în care anunță anchetarea penală a celor trei pedeliști, dar și a altor suspecți. Sămărtinean este acuzat de de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale) și conflict de interese, iar Ostaficiuc și Popoviciu de instigare la abuz în serviciu. De asemenea, este acuzat și fostul director comercial al Aeroportului Internațional „Traian Vuia” Timișoara, Marius Mezin, de abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale) și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată (zece acte materiale). Doi dintre administratorii firmelor care au depus oferte la pseudo-licitațiile organizate la aeroport, Tiberiu Penescu și Lucian Blaga, sunt acuzați de mărturie mincinoasă pentru că nu au spus adevărul legat de modul în care au depus ofertele care să justifice licitaţia cu dedicaţie.

Suspecții SămărtineanCornel Mircea şi Mezin Marius Florin au participat la luarea deciziei și apoi au aprobat toate fazele unei proceduri frauduloase de selectare a unui agent economic care să închirieze spații aflate în incinta aeroportului.
Societatea comercială favorizată era controlată, în fapt, de către suspecții Popoviciu Alin Augustin Florin și Ostaficiuc Constantin, persoane cu care Sămărtinean Cornel Mircea s-a aflat în raporturi comerciale, fiind chiar asociat în cadrul unei alte firme cu primul dintre cei doi suspecți. Concret, suspecții Popoviciu Alin Augustin Florin și Ostaficiuc Constantin, în scopul obținerii de beneficii materiale în cuantum de aproximativ 4.000 euro/lună, l-au determinat pe fostul director al A.I.T. să declanșeze procedura de închiriere a spațiilor comerciale din incinta aeroportului. Această procedură viza impunerea pentru foștii chiriași a unor condiții care să-i determine să renunțe la închirierea pe mai departe a acelor spații și astfel, inclusiv prin vicierea procedurii de organizare a licitației, spațiile comerciale urmau să fie preluate de firma controlată prin interpuși de către cei doi suspecți. De asemenea, această societate comercială urma să plătească o chirie mult diminuată față de foștii chiriași și față de plafonul minim stabilit de Consiliul de Administrație al A.I.T. În acest sens, suspectul Mezin Marius, fiind desemnat președinte al celor două comisii de organizare a licitațiilor, pentru închirierea spațiilor comerciale din incinta aeroportului, a conceput și dispus unui alt funcționar, ce nu cunoștea adevărata stare de fapt, redactarea unor acte ce reflectau în mod nereal respectarea procedurilor legale.
Scopul urmărit de acesta a fost ca, în eventualitatea unui control ulterior, să nu se mai poată constata că licitațiile din datele de 27.10.2010 și 03.11.2010 au fost denaturate, în sensul asigurării adjudecării contractelor de închiriere de către firma controlată de suspecții Popoviciu Alin Augustin Florin și Ostaficiuc Constantin”, se arată în comunicatul DNA. Prejudiciul adus aeroportului se ridică la 239.570,3 lei, procurorii DNA beneficiind de sprijinul SRI.

 

30 COMENTARII

  1. Cit de ordinar si de nesimtit trebuie sa fi ca falsifici un contract si sa crezi ca nimeni nu isi va da seama?…………cit de prost trebuie sa fi?…..cit de analfabet si ignorant?…………….cum? …cind ne zimbea din Mertanul lui ,arogant,ne considera pe toti niste idioti…………

  2. Poate vor lua la puricat si Regionala cfr Timisoara, cu directorul ei, Simu care are parcarea din gara. Nu de alta dar psdistii din Timis sunt atat de buni ca leo trebuit director de la pdl.

  3. Sa vina DNA-ul si la gara ca vor avea mult de lucru. Peste tot s-a intins gasca lui Popo . Sa nu mai amintesc si de clubul CFR din centru unde, culmea, tot Popoviciu este implicat. Popbabil ca noul director PDL-ist de la CFR va ascunde mizeriile facute de nimeni altcineva decat nasul sau Trica si mana dreapta la lui Popo la CFR. Dormi linistit PSD !!! ca te fac pdl-istii !!!

  4. si pompoviciu si ostafriciuc au bilito. merje ambi amandoi la popa sapca. hahaha. baietz ne vin prospaturi. ce buza groasa are pompoviciu,,, ii astieptam la dushuri…

  5. Si oamenii de pe langa ei? Aghitantul cociobea? In sfarsit se va curata si pdl timis de mortii astia care l-au ingropat! Si au alungat oamenii corecti sa poata stapanii ei tot!

    • Daca vine DNA-ul si verifica contractele de la CFR il agata urgent si pe Cociobea. Anii trecuti pe vremea lui Trica era abonat cu SC SifcoPlast SRL la contractele cu CFR-ul. Domnul Bostina sper sa nu te opresti doar la aeroport.

  6. Sunt prietenii lu Caprariu de la Casa de Pensii ca deaia nu lor schimbat pe vremea PDL .Nu pot crede ca nu se gaseste unu sa vrea functia ca de la comunism e tot el . E asa un capabil ? mai degraba un lingau un traseist „politic”

  7. Da mai tampitule..Caprariu e un capabil cum nu vei fi tu niciodata…..cretinule…ce are Su.. cu Pref…..?…Doamne multi tampiti ai in gradina..

  8. DNA fa o vizita si la Directia Fiscala Timisoara,unde BODO taie (la propriu impozite si taxe la firme si persoane care i-l sustin ) si spanzura…da afara,angajeaza pile,ultimii angajati luna asta,pe care i-a tinut pana acum pe posturi inventate de el,iar acum i-a angajat definitiv…o sa-si faca cruce DNA ce gaseste la Directia fiscala… contractul pt programul informatic de calcul impozite si taxe locale…atribuit fara licitatie la o firma cu 2 angajati din Mioveni,jud Arges ! ca la Timisoara nu sant informaticieni capabili…program informatic care nici azi nu functioneaza cum trebuie ! dubleaza sume,sau nu calculeaza deloc ! s.a.m.d …

  9. Domnule Dragos Bota!!!acest infractor deosebit de periculos,inca nedovedit!!!,de ce oare?,pe nume DEPUTAT SAMARTINEAN CORNEL MIRCEA,cum il numea intr-un proces penal la ICCJ,o X judecatoare,scapa de fiecare data !!!Acest dosar penal cu prejudiciu adus aeroportului Traian Vuia,care se ridică la 239.570,3 lei,este infim pe langa cel cu dividentele acordate celor 290 de angajati ai aeroportului din 2010-2012(au fost acordate,
    iar,ulterior au fost luate inapoi,cu un motiv ilar !!!Abuzul asupra angajatilor care in 2010,luna martie,au tras un semnal de alarma,dar mafia PDL ia executat fara drept de apel!!!au fost indepartati prin metode staliniste.Un martor cheie care trebuie neintarziat adus in fata DNA este COVASA IOANA(peste 35 de falsuri premeditate la ITM !!!),PREUNCA MIRCEA(consilier pe probleme de dosare penale fabricate !!!),CARAGUI CRISTIAN(tortionar,fost revolutionar la 17 ani !!!),care impreuna au nenorocit zeci de familii,prin MINCIUNA,PROSTIE CRUNTA si JAF !!!Poate scapa de acest dosar penal.fara parnaie !?!,dar de „umbra” celor umiliti NICIODATA…

  10. Extraordinar ca si Caprariu Directorul de la pensii nu mai este nimeni in judet un comunist batrin smecher si cu multe fete de aceea in fenteaza pe toti indiferent de partid

  11. E frica mare ca peste doi ani nu se stie cine iese si tov Caprariu se muta iar cu partidu ca nici in pozele cu ministra muncii nu s o inghesuit la randu din fata ce altadata nu l rata stie ca nu o mai duce la infinit are multe bube negre nu e un sfant cum vrea sa para.

  12. Raportari false pentru a primi ajutor de stat

    Directorul Aeroportului Timisoara, Cornel Samartinean, a modificat mai multe raportari privind numarul total de pasageri, in cursul anului 2010. In rapoartele inaintate de catre acesta, numarul de pasageri era de fiecare data sub un milion. Motivul este unul simplu: cu o cifra sub un milion de pasageri, aeroporturile din Timisoara, Suceava si Cluj primeau ajutoare financiare din partea statului roman, in valoarea totala de 240 de milioane de euro.

    Cornel Samartinean, singur in afara Schengen. Cu talent, pune umarul la falimentul aeroportului pe care il conduce.

    In urma scandalurilor privind terminalul non-Schengen si a celui privind plecarea Wizz Air, directorul aeroportului din Timisoara a recunoscut in luna noiembrie 2010 ca numarul pasagerilor care tranziteaza depaseste un milion de persoane. Astfel, Aeroportul Timisoara mai pierde si ajutoarele financiare de stat. La aceasta situatie a contribuit si compania Carpatair, care a depus o plangere la Comisia Europeana, in urma careia s-a blocat acordarea ajutoarelor de stat catre aeroportul din Timisoara.

  13. Aprobarea contractării unei linii de credit în valoare de 1,5
    milioane de euro cu posiblitatea prelungirii anuale , fără a depăşii trei ani de la data primei acordări cu BRD GSG destinată
    cheltuielilor curente. Totodată împuterniceşte directorul general, directorul economic şi directorul comercial al Societăţii să
    semneze contractul de credit; să semneze în numele şi pe seama societăţii, în forma şi conţinutul aprobate de adunarea generală extraordinară a acţionarilor; să semneze, să expedieze şi
    să primească, în numele şi pe seama Societăţii, toate documentele aferenente contractului de credit în legătură cu aceasta; să
    reprezinte Societatea în faţa oricăror autorităţi publice, notari
    publici, şi a persoanelor fizice în scopul îndeplinirii tuturor formalităţilor necesare sau utile pentru încheierea şi perfectarea
    valabilă a contractului de credit şi să ducă la îndeplinire în numele şi pe seama societăţii, toate formalităţiile care ar putea
    fi necesare pentru validitatea şi obligativitatea contractului de
    credit faţă de Societate, conform art. 14 alin. (7), lit. r din Statutul S.N. Aeroportul Internaţional Timişoara – „Traian Vuia“
    S.A. – Nota 11.139-29.06.2011.

  14. Cornel Sămărtinean nu au putut fi contactat, după ce și-a blocat numărul de telefon, apelurile fiind „redirecționat către o destinație invalidă”. Mircea Preunca nu a fost nici el mai darnic cu declarațiile. „Sunt într-o ședință, nu pot vorbi”, a spus acesta. Noua conducere a aeroportului a depus, luni, o plângere penală la Parchet, pentru supravegherile ilegale.

  15. Alt candidat care naște probleme este amintitul Sămărtinean. Deocamdată e subiect doar de presă, dar ar putea ajunge și pentru procurori. A jonglat cum a vrut cu banii instituției pe care a lăsat-o într-un colaps financiar. A inventat contractele de 14.900 de euro, pentru a face achiziții prin încredințare directă, eludând licitațiile și procedura cererii de oferte.

  16. La toate acestea se adaugă şi alte pagube. O lucrare de 1,5 milioane de euro pentru terminalul non-Schengen, anchetata de Comisia Europeana dar şi procese cu angajaţi concediaţi abuziv, pentru a face loc apropiaţilor PDL. Ca exemple, în cazul economistei Popa Gabriela Andreea, concediată, ea a câştigat procesul, fiind despăgubită,tot din banii statului în numele aeroportului Timişoara. Alte victime ale lui Sămărtinean,, precum angajaţii Mihuţiu sau Peianov, au de primit despăgubiri de 20 de mii de lei fiecare. Bani care vor trebui plătiţi tot din conturile Aeroportului Timişoara.

  17. Angajatul aeroportului Traian Vuia,cu o vechime de 35 de ani, subing.Nicolae Mihutiu a decedat la inceputul lui 2012,din cauza stresului pricinuit de dipl.ing.director general Samartinean Cornel-Mircea.Concedierile abuzive de la Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” Timişoara încep să “muşte” din bugetul instituţiei, după ce instanţele au constatat ilegalităţile comise. Există deja o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care un subinginer electromencanic, Nicolae M., a obţinut reîncadrarea şi plata salariilor din urmă plus a cheltuielilor de judecată, toţi aceşti banii fiind plătiţi din banii statului. Modul în care s-au desfăşurat ostilităţile, dar şi modul în care au acţionat cei din conducerea aeroportului sunt halucinante. Dupa o pauza in campul muncii,in decembrie 2009, subinginerul a semnat un contract de muncă, urmând ca de a doua zi să se prezinte la lucru, documentul fiind semnat din partea instituţiei de directorul din perioada aceea, Dan Idolu. Cu toate acestea, a doua zi i s-a dat un telefon prin care i s-a transmis că există unele probleme şi să rămână acasă. Angajatul a cerut o copie după contractul său de muncă, dar i s-a răspuns de către directorul Cornel Sămărtinean, asociat cu fiica şefului PD-L Timiş Constantin Ostaficiuc şi cu deputatul Alin Popoviciu, că nu este posibil acest lucru deoarece este “considerat un document intern nul”. Nicolae M. a cerut sprijinul celor de la Inspecţia Muncii, dar nici măcar aceştia nu au avut succes, transmiţându-i-se petiţionarului că la control reprezentanţii aeroportului au refuzat să pună la dispoziţie contractul de muncă.

    Bărbatul a cerut instanţei să fie repus în funcţie şi să-i fie plătite salariile din urmă. Conducerea de la “Traian Vuia” a refuzat să trimită contractul de muncă inclusiv judecătorilor, motivând că documentul nu mai există “în stare fizică”. Deşi are departament juridic, şefii de la aeroport au angajat şi o casă de avocatură pentru acest proces. Toate scuzele invocate au picat în instanţă. De departe cea mai amuzantă susţinere fiind aceea că omul nu putea să semneze contractul pentru că nu avea analizele medicale făcute, deşi documentul era înregistrat la ITM. Tribunalul Timiş i-a dat dreptate angajatului, obligând Aeroportul Internaţional “Traian Vuia” Timişoara să-l reangajeze pe perioadă nedeterminată şi să-i plătească salariile restante indexate cu rata inflaţiei plus onorariul avocatului. Aeroportul a făcut recurs împotriva acestei sentinţe, susţinând nici mai mult, nici mai puţin că nici măcar nu există un contract de muncă încheiat cu subinginerul. Curtea de Apel Timişoara a respins recursul. În urma sentinţei, aeroportul a plătit peste 25.000 lei angajatului, conform informaţiilor obţinute de PRESSALERT.ro. Alte procese legate de concedierile abuzive se află pe rolul instanţelor. Reprezentanţii aeroportului “Traian Vuia” au refuzat să facă orice fel de comentariu pe motiv că directorul este în concediu.

  18. Neregulile contestate de conducerea aeroportului se refereau la deficienţe în actele contabile ori la sume neîncasate din diferite contracte care au păgubit bugetul instituţiei conduse la vremea respectivă de pedelistul Cornel Sămărtinean. Comisia de control a constatat că la mai multe spaţii închiriate există diferenţe de suprafaţă care nu au fost facturate iar chiriile au fost mai mici faţă de tarifele aprobate de consiliul de administraţie, estimând un prejudiciu de 1.603.913,44 lei, cu TVA inclus. După ce aeroportul a făcut o altă experiză în urma căreia a rezultat o a treia variantă a suprafeţelor închiriate, Curtea de Conturi a ajuns la concluzia că, de fapt, nu se cunosc suprafeţele reale ale spaţiilor şi chiriile nu erau corect calculate. S-a constatat, de asemenea, că în 2010 şi 2011, potrivit contractelor pentru servicii aeroportuare, aeroportul a încasat bani mai puţini de la Carpatair şi Tarom faţă de tarifele prevăzute de consiliul de administraţie, deficitul fiind estimat la 1.711.943,67 lei. Un prejudiciu de 269.450 lei a fost stabilit ca urmare a subdimensionării spaţiului închiriat firmei Trinvest Bakery SRL şi a diminuării tarifelor aprobate prin hotărârea consiliului de administraţie.

  19. Nu au fost prezentate documente justificative care să confirme că o echipă de auditori ar fi identificat deficienţe de securitate a sistemului de stocare şi de transmitere a datelor şi nici vreun plan de măsuri pentru eficientizarea sistemului de supraveghere întocmit de firma Pre Quality, rezultând un prejudiciu de 130.466 lei. Pentru contractele de lucrări şi de furnizare semnate de Cornel Sămărtinean cu firmele MT Systems şi Agora SRL nu a fost prezentat un proiect tehnic sau de execuţie pentru instalarea sistemului de alarmă şi de supraveghere, nu există documente care să ateste lansarea comenzii, furnizarea produselor şi recepţionarea acestora ci doar un proces verbal de recepţie parţială care nu confirmă realizarea lucrării, plata făcându-se doar în baza facturii emise de furnizor.

    Printre deficienţele care nu au fost contestate de conducerea aeroportului pot fi amintite neurmărirea respectării clauzelor contractuale referitoare la termenele de plată şi necalcularea de penalităţi pentru achitarea cu întârziere a chiriei sau achiziţionarea unor maşini, echipamente, mobilier, aparatură birotică sau soft fără avizul ministerului de resort, aşa cum prevede legea. Curtea de Conturi Timiş a apreciat că bugetul de cheltuieli al aeroportului a fost depăşit în 2011 cu 110,22%, respectiv 3.567.870 lei.

  20. Directorul Cornel Sămărtinean, nu a gestionat în condiţii de calitate activitatea economico-financiară

    În concluzie, conducerea Aeroportului, în frunte cu directorul Cornel Sămărtinean, nu a gestionat în condiţii de calitate activitatea economico-financiară. La evaluarea sistemului de control intern/managerial s-au constatat următoarele: nu a fost elaborată o procedură privind managementul riscurilor; nu au fost elaborate/actualizate şi aprobate programele de dezvoltare a sistemelor de control intern/managerial care trebuie să cuprindă obiectivele, acţiunile, responsabilităţile, termenele precum şi alte componente ale măsurilor respective. Neevidenţierea în mod distinct în program a acţiunilor de perfecţionare profesională atât pentru persoanele cu funcţii de conducere, cât şi pentru cele de execuţie; nerespectarea prevederilor legale referitoare la supervizarea misiunilor de audit public intern, nu s-a elaborat un program de asigurare şi îmbunătăţire a calităţii sub toate aspectele activităţii de audit public intern, astfel încât să asigure ca normele, instrucţiunile şi codul etic să fie respectate de auditorii interni; nerespectarea prevederilor Legii nr. 672/2002 referitoare la modul de desfăşurare a misiunilor de audit (nu s-au întocmit: un proiect de raport de audit, o minută a reuniunii de conciliere); au fost elaborate normele metodologice proprii privind activitatea de audit public intern în cadrul entităţii, dar nu au fost avizate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.Conform Raportul public pe anul 2011, inspectorii Curții de Conturi au găsit o serie lungă de nereguli la Societatea Națională „Aeroportul Traian Vuia” Timișoara. Ca urmare a controlului s-a constata nestabilirea, neevidenţierea, neurmărirea şi neîncasarea veniturilor proprii de 3.585 mii lei.

  21. Una dintre cele mai neinspirate si paguboase numiri facute de catre fostul presedinte al CJ Timis, Constantin Ostaficiuc, a fost cea a lui Cornel Mircea Samartinean in functia de director general al Aeroportului International Timisoara. Dupa ce , in doar 2 ani a reusit sa puna aeroportul pe butuci si sa intre in combinatii si licitatii investigate acum de catre Curtea de Conturi si de catre Parchet, inginerul specialist in vandut ciorapei si chilotei de dama, isi da ca un mare specialist in aviatie, cu parerea despre viitorul dezastruos al aeroportului timisorean. Si nu oricum, ci intr-un text metaforic, cu proprietati vomitive si reverberante istorice, gazduit intr-o publicatie pe care, de altfel, o apreciez: Timpolis.

    De la aceasta tribuna media locala, veneticul cu aere de timisorean, face scenarii apocaliptice despre prabusirea si izolarea Timisoarei din cauza miscarilor pe care companiile aeriene le fac pe aeroport. De unde atata interes brusc pentru binele Timisoarei?

  22. Cum ramane cu dividentele,banii cheltuiti in primele 6 luni din 2012,spionajul angajatilor,mai inginere netimisorean,ai uitat cumva cum ai inchiriat spatiile lui Popoviciu cu 40 de euro fata de 160 de euro,ne iei cu Eugeniu de Savoya,ai uitat cum ai indepartat prin metode securiste,gen Preunca oameni de valoare din aviatia civila,pentru ce,ca n-au semnat contracte in favoarea PDL!?!Daca esti un OM,da un drept la replica pentru cazul ing.Iesan,fost sef compartiment IT,l-ai facut peste noapte ZIDAR!?!Rusine!!!”

    “Comisioane intre 2-3%pentru orice contract semnat,1,5 milioane euro pentru diverse,bani aruncati pentru spionaj in birouri,drumul perimetral asfaltat numai 20% din cei 12 km,pasageri de la 1,4 milion scad peste noapte la 1 milion ca sa primesti acel ajutor!?!cu Eugen de Savoya ne intoxici,domnule ing.fara dipl.!!!”

    “in primul rind , compania austrian airlines nu pleaca de capul ei de pe aeroportul din timisoara, aceasta decizie fiind luata in cadrul unor dezbateri mai ample in interiorul star alliance, ca o strategie pe termen mediu si lung. Pentru curiozitatea domnului samartinean , aceasta decizie a fost luata in anul 2011, cind inca era la sefia aeroportului. Probabil star alliance vazind managementul lui samartinean a luat aceasta decizie. Oricum , masura este temporara, urmind ca de la inceputul lui 2013 austrian airlines sa revina cu noi destinatii. Pentru cei neaveniti, ca samartinean, aceasta masura a fost luata ca urmare a modificarii de operare a hubului de la viena la munchen. deci domnule samartinean , nu te mai excita in halul asta, ca tu ai inventat chilotii zburatori…., putina decenta…..”

    “Domnule Dipl. Ing. Cornel Mircea Samartinean. pe aceasta cale va anunt ca impotriva dumneavoastra a fost inregistrata o plangere penala, cu referire la un fals in acte, si careia i-am dat curs , aceasta facind motivul deschiderii unui dosar penal si inceperea urmaririi penale. Fiind un procuror de buna credinta, si cu frica de basescu va sfatuiesc sa-l anuntati si pe fostul director operational caragui asupra unor aspecte ce tin de libertatea dansului si a dumneavoastra. Anume, raportarea catre itm a unui numar fals de angajati, falsificarea unor declaratii impotriva angajatilor aeroportului (cu ajutorul lui dan alin), spionarea angajatilor , etc…..vad ca nu te potolesti…. tu singur ai dat drumul la dulaii din cusca . asteapta-te la ce-i mai rau. o fii bine domnu\’ samartinean ? nu-i bine domnu samartinean”

  23. Așa se face că, timp de aproape 5 ani de zile, conducerea AIT, reprezentată de pesedistul Dan Idolu, deși știa realitatea suprafeței portante a aeroportului ”Traian Vuia”, a preferat sa tacă și să ascundă sub preș probleme de importanță vitală privind securitatea aeronavelor și pasagerilor. Unde mai pui că amble studii, atât cel de la IPTANA SA cât și cel de la ICERTRANS SA, au costat aeroportul bănățean o groază de bani, circa 180.000 RON! Concluziile autorităților sunt și ele pe măsură: ”…având în vedere ca institutul de cercetare, care a elaborat studiul respectiv, era un institut recunoscut și acreditat de către Autoritatea Aeronautică Civilă Romană – AACR, la data când s-a luat la cunoștință despre o astfel de scădere a capacității portante, de la valoarea publicată (ne referim la pista de decolare-aterizare în special) PCN 49 la PCN 39, conducerea executivă a Aeroportului Timișoara trebuia să publice de îndată noua valoare, întrucât aeronavele cu ACN – „Aircraft Clasification Number” mai mare decât 39 nu aveau voie să opereze, putând pune în pericol siguranța zborurilor”. Așa că, în baza acestor constatări, Dan Idolu s-a ales și cu o plângere penală, sub o formă sau alta, pentru atentat la siguranța zborurilor.

  24. Incidente de securitate

    Aceste două mașini ”noi-nouțe”, pentru care AIT plătește o grămadă de bani unei companii bucureștene, în loc să fi cumpărat unele noi, iar cu banii de chirie să fi plătit rate de leasing, astfel încât, la final, să devină proprietar, au istoria lor, încă din momentul în care au fost aduse pe ”Traian Vuia”, chipurile, pentru a crește protecția PSI a aeroportului bănățean. În primul rând, la nici două luni de la ”inaugurare”, unul dintre Titanii lui Dan Idolu a ”cedat nervos”, in sensul că, la o presiune de: 6 atmosfere, unul dintre cauciucuri, fix cel care fusese reperat ca fiind ”uzat pana la limitatorul de uzură”, a explodat ! Noroc ca nu era nici un pompier lângă mașină, când s-a întâmplat ”cataclisma, dar e cert un lucru: înlocuirea cauciucului a durat două săptămâni, din lipsa de bani pentru AIT, întrucât o anvelopa, la asemenea forme și dimensiuni, costă nici mai mult nici mai puțin de 20.000 RON! O lună mai târziu, adică în aprilie, în timpul unui exercitiu, s-a spart blocul motor la Titan2…cel nou-nouț! Așa că, a fost adusă o a treia masina, până s-a inlocuit bloc motor la Titan 2, evident, pe banii AIT. Unde mai pui că, la defectiunile inițiale, constatate visual de angajații AIT, chiar în momentul preluării autospecialelor, s-au mai adăugat, la o verificare amanunțită, garniturile și cuplele metalice de la ambele la mașini, atât Titan1 cât și Titan2. Asta pentru că la prima proba de umplere cu apă a tancurilor interne, s-au golit de lichid, de la sursa de alimentare și pana la biuța PSI, adică în vreo 200 metri, parcurși în 2 minute. Pe ceas! Și atunci, revenid la comunicatul din mass-media de casă a lui Daniel Idolu, cum rămâne cu capacitatea mașinilor de pompieri, de a face posibilă ”orice intervenție în nici 3 minute”, dacă pista AIT are 3500 m, iar titanii ăștia au reușit performanța de a parcurge, în 2 minute, nici 200 m?!? În fine, la toate aceste mașini ”noi-nouțe”, AIT a mai cumpărat și garnituri pentru rezervoarele de spumă, pe aceleași considerente ca și cele legate de pierderile masive de apă! Și, ca să încheim și acest episod, în același stil triumfalist, tocmai pentru că Dan Idolu este un mare amator al acestui gen de rapsodii, vă mai spunem că, în urma întocmirii raportului inițial, în care s-au constatat defecțunile la cei doi Titani, seful PSI de pe AIT, Horia Secăcean, a fost destituit din funcție! Și asta pentru că omul e un ”amator”, iar Idolu a mizat pe faptul că cele două mașini de pompieri noi- nouțe – nu-i așa? – vor primi recepția pe semnatură, fără a se face constatările de defectiuni la preluarea de catre Aeroportul Internațional Timișoara. Curat ghinion pentru Horia Secăcean care, mai nou, face pe taximetristul…

Dă-i un răspuns lui Alex Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.