Primarul Nicolae Robu s-a pripit. De ce nu se poate deschide încă...

Primarul Nicolae Robu s-a pripit. De ce nu se poate deschide încă traficul pe Michelangelo

3
DISTRIBUIȚI

robu_michelangelo

În săptămâna care tocmai se încheie, Nicolae Robu a lăsat să se înţeleagă că traficul peste podul Michelagelo va fi reluat astăzi.


Ieri, edilul spunea că totul depinde de cât de rapid merge asfaltarea şi că nu exclude posibilitatea ca sâmbătă, înainte de alegeri, să taie panglica celei mai râvnite rute din urbea de pe Bega, a cărei închidere a pus la grea încercare nervii şoferilor. Sâmbătă după-amiaza, edilul şef a trimis un comunicat de presă care a contrazis tot ceea ce spunea vineri.

“Pe pod încă nu sunt montaţi parapeţii, gurile de canalizare nu sunt aliniate la nivelul asfaltului, peste câteva zile trebuie să se toarne stratul de asfalt de uzură. Consider ca aceasta este poziţia responsabilă, detaşată de tot ce se întamplă pe scena politică – alegeri, etc. – şi de orice altceva străin de interesele bunului mers al acestui greu proiect, cel mai important pe care l-a avut Timişoara vreodată, respectiv pe care îl are”.

Cel mai probabil traficul va fi redeschis abia de luni într-o săptămână, întrucât primarul va fi plecat în Singapore şi Vietnam. Deşi circulaţia ar putea fi reluată şi fără ca Robu să fie pe şantier, acesta a spus că ar fi păcat ca, după toate eforturile pe care le-a depus pentru a gestiona proiectul, să nu fie chiar el primul şofer care să circule pe ruta finală de pe axa Sud – Nord.

3 COMENTARII

  1. „Deşi circulaţia ar putea fi reluată şi fără ca Robu să fie pe şantier, acesta a spus că ar fi păcat ca, după toate eforturile pe care le-a depus pentru a gestiona proiectul, să nu fie chiar el primul şofer care să circule pe ruta finală de pe axa Sud – Nord.” ….. Deci….. despre ce vorbim aici…… Toata timisoara trebuie sa mai sufere o saptamana pentru ca ar fi pacat sa nu…… NO COMMENT

Dă-i un răspuns lui unguru Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.