BACALAUREAT 2014 Astăzi este proba scrisă la Limba Română UPDATE 4 Vezi...

BACALAUREAT 2014 Astăzi este proba scrisă la Limba Română UPDATE 4 Vezi baremele de corectare atât pentru profilul uman, cât și pentru profilul real GALERIE FOTO

1
DISTRIBUIȚI

bacalaurea 2014 04_resize

Începe greul pentru absolvenții de liceu! Astăzi are loc prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat, la Limba și Literatura Română. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș, sunt așteptați în sălile de examen aproape 4.500 de candidați.

“În total, la Bacalaureat s-au înscris 4.932 de absolvenți de liceu, dar susțin proba scrisă la Limba Română doar 4.440, și asta pentru că restul au promovat deja această probă în sesiunile anterioare. În județul Timiș avem 16 centre de examen și cinci de evaluare”, ne-a declarat Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

Nu toți elevii vor primi subiectele la Limba Română identice, ci acestea diferă în funcție de profilul pe care l-au absolvit, în condițiile în care elevii de la profilul real au studiat limba română în mai puține ore decât cei de la uman.

Ministerul Educației Naționale a publicat modelele de subiecte pentru fiecare profil în parte, ce pot fi consultate AICI, iar baremele de corectare AICI.

Calendar Bacalaureat 2014:

30 iunie: Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă

1 iulie: Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

2 iulie: Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

4 iulie: Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

7 iulie: Afişarea rezultatelor (până la ora 12.00)

7 iulie: Depunerea contestaţiilor (orele 12.00 – 16.00)

8 – 10 iulie: Rezolvarea contestaţiilor

11 iulie: Afişarea rezultatelor finale.

Foto: Adrian Pîclișan

UPDATE 1 Elevii de la profilul real au primit un text la prima vedere din opera literară Omul din vis de Cezar Petrescu, pe baza căruia au avut de dat antonime pentru două cuvinte, de explicat rolul unei cratime, de indicat două motive literare şi perspectiva narativă, de explicat rolul verbelor la imperfect şi de demostrat prin două argumente că textul aparţine genului epic, precum şi comentat o secvenţă.

La subiectul al doilea, aceştia au avut de redactat un eseu în care să-şi exprime părerea despre rolul campaniilor de promovare a unui stil de viaţă sănătos.

La subiectul al treilea, elevii de clasa a XII-a de la profilul real trebuie să scrie un eseu despre tema şi viziunea despre lume într-un text poetic studiat de Mihai Eminescu.

UPDATE 2 “Nu ne așteptam la subiectul trei să ne pice Mihai Eminescu. Am scris despre Luceafărul, la simulare am luat 6, sper să iau mai mult acum”, a spus un elev de la Colegiul Național “C. D. Loga” la ieșirea din sala de examen.
„Ca toată lumea, am avut emoții.


La subiectul trei, de la profilul uman, am avut de ales între o poezie de Tudor Arghezi, Nichita Stănescu sau Ion Barbu. Nu m-am așteptat, m-am axat mai mult pe roman, dar asta este, sper să iau peste 7. Eu am ales Arghezi, nu s-a putut mișca nimic, în sală, nici măcar nu am încercat”, a precizat o altă elevă de la Liceul “J. L. Calderon” din Timișoara.

UPDATE 3 Vezi subiectele primite de elevii de la uman și de cei de la real, la proba scrisă la Limba română.

Subiectele la profilul real

poz-â 1(6)

poz-â 2(6)

Subiectele la profilul uman


poz-â 1(7)

poz-â 2(7)

UPDATE 4 În galeria foto de mai jos puteți vedea baremele de corectare atât pentru profilul uman, cât și pentru real.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Christina Antaluta Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.