Cum a dat din colţ în colţ, la PRESSALERT LIVE, viceprimarul Dan...

Cum a dat din colţ în colţ, la PRESSALERT LIVE, viceprimarul Dan Diaconu, confruntat cu dovezi privind acţiunile dubioase din contractul cu firma colegului de partid Palade VIDEO

7
DISTRIBUIȚI

dan diaconu 03Dezvăluirile liberalului Cristian Palade, asociat la firma Proiect C&A, care a acuzat faptul că a fost păcălit pentru realizarea proiectelor aferente anvelopării a peste 60 de blocuri din Timișoara, au fost negate cu vehemență de viceprimarul orașului, Dan Diaconu, care nu a putut însă să găsească o explicație logică atunci când a fost confruntat cu dovezi. Vă reamintim că Palade a susţinut că după ce a văzut că este nevoit să execute lucrări ce treceau de 250.000 de euro în baza unui contract generic pentru 15.000 de euro în care nu erau trecute date precum numărul de lucrări sau de blocuri la care se vor face proiecte, a refuzat să mai semneze nişte devize cerute de Agenţia de Dezvoltare Regională 5 Vest, astfel ajungând ca municipalitatea să îi rezilieze contractul. Palade a afirmat că a început să lucreze cu mult timp înainte să semneze contractul cu Primăria Timişoara.

Prezent în această seară la PRESSALERT LIVE, Diaconu a spus că „acea cerere de ofertă care nu se încrie în pragurile de licitaţie a fost făcută către mai multe firme printre care şi a lui Palade. Mie acestă discuţie îmi lasă un gust amar pentru că un astfel de proiect pe care ţi-l asumi până la final şi mai apoi refuzi să îl termini și pui în pericol confortul a zece mii de oameni nu mi se pare normal, dincolo de valoarea contractului.


E o saga care se va sfârşi în justiţie”.

Când i s-a prezentat formularul cererii de finanţare depusă de Primăria Timişoara în care care arată că în şase zile de la data lansării procedurii de achiziţie era elaborată documentaţia, viceprimarul Diaconu a susţinut că este posibil ca data de 17 decembrie 2012 să fie data când firma lui Palade a început să lucreze. Când i s-a spus că, de fapt, contractul a fost semnat abia la o lună distanță, în 14 ianuarie 2013, viceprimarul s-a scuzat că ”e posibil să fie o greşeală”. Atenționat că este vorba de un document oficial asumat cu ştampilă şi semnătură depus la ADR pentru obținerea de finanţare, Diaconu nu a mai știut ce să spună și s-a cramponat de faptul că Palade a fost numit coleg de partid. „Ce relevanţă are că e coleg cu mine de partid? E un contract deosebit de avantajos pentru primărie, dar care nu a fost dus la final.(…) Data semnării contractului este o greşeală care trebuie modificată. Data ultimei avizări a documentației de avizare reprezintă o documentaţie a primăriei, nicidecum a proiectantului. El nu avea cum să producă documente înainte de semnarea contractului. El este reprezentantul unei firme de proiectare, ce legătură are că e membru PNL? A avut un contract pe care şi l-a asumat, a avut o anexă pe care şi-a asumat-o, după care nu mai a vrut să meargă mai departe”. Viceprimarul a negat cu vehemență că în cauză ar fi vorba de o sifonare a banulu public și a admis că nu este mulțumit de cum a gestionat situația, dar a conchis că „avem nevoie rapidă de contracte care să fie depuse la ADR. Uneori graba mai şi strică treaba”.

7 COMENTARII

  1. Don Robu .. se poate ??
    Sa trimiteti baiatul asta tanar in gura lupului ?
    Chiar asa ? Nu va e mila de el, de saracul baiat, de familia lui ?

    Nu era mai corect sa mearga imensa dvs personalitate acolo ?
    Ii faceai praf pe aia din studio .. ce ziceti ?
    Dati s idvs un telefon si le ziceti sa mai bage o data emisinuea, dar cu dvs in locul lui baiatul Dan.

  2. Am urmarit interviul si pot sa spun ca ziaristul a fost cel putin rau-intentionat. Are cineva pretentia ca cineva sa stie pe de rost toate actele care se semneaza si care se fac? Eu lucrez printre altele si cu acte, intro firma privata, si habar nu as avea despre ceva ce am semnat in urma cu un an de zile. As mai adauga si modalitatea secursitica de a arata niste hartii la camera si de a pretinde ca avand acele hartii detii adevarul absolut este doar un circ ieftin demn de anii 90. Poate sunt eu deplasat insa mie mi s-a parut ca acest ziarist nu a fost deloc un moderator ci mai degraba s-a comportat ca un inchizitor sau ca un inamic politic al viceprimarului. Pacat ca viceprimarul este un tip prea simtit, eu l-as fi facut trecut la interogatoriu si l-as fi facut albie de porci pe domnul ziarist. Punem pariu ca ziaristul habar nu are cand si-a semnat contractul de inchiriere pe spatiu? Sau data cand ii expira buletinul personal? Sau data de cand are permis de conducere? etc…
    Si mai e ceva…observ foarte multe reclame in site-ul prezentei fituici ce apartin firmelor fratilor Cristescu. Tinand cont de faptul ca Diaconu si Robu ii tin departe pe fratii Cristescu si ca PSD-ul este foarte apropiat de acesti frati si interesele lor, atunci imi este foarte clar ca acest ziarist este doar o trompeta a fratilor Cristescu, cei care au distrus o mare parte a industriei timisorene si a locurilor de munca din oras.

    • Draga Geo, inainte de a te lua de ziaristi cred ca ar trebui sa pui mina pe gramatica limbii romane si sa incerci sa o studiezi temeinic. Ai nevoie, chiar daca ai lucrat „intro firma”. Pe de alta parte, daca ziaristii nu sint inchizitori, cine sa mai scoata la lumina potlogariile nesimtitilor astia de bugetari saraci si cinstiti. Vezi de exemplu cazul Basescu. Ce s-ar fi intimplat daca presa punea batista pe tambal asa cum sugerezi tu?

  3. GEO , fa-te ca lucrezi …. altceva. Ma , voi sunteti atat de prosti incat si cu proba in fatza incercati sa aburiti lumea…… chiar asa de tampiti ii credeti voi pe timisoreni ? …. chiar n-aveti pic de rushine ? … asazisul primar fara obraz ( ales de USL si care acum se leapada de ,,ciuma rosie”) crede el ca mai prinde un mandat ?……nu va dati seama ca fara PSD , ajungea primar la calendele elene ?…. n-ati vazut ce procent ati luat la europarlamentare ? … acum va uniti cu partidul celui mai spurcat ins din Romania , ca sa ce ? …. o sa vedeti ca din doua partide mici va rezulta unul si mai mic…. marsh de aici !

    • igitur, tu „gaudeamus” cred ca esti un adolescent dat cu smirghel pe zonele unde trebuia sa ai circumvolutiuni, altfel nu poate fi explicat comentariul tau scuipat cu atata patos. o sa te maturizezi si tu pana la urma.
      p.s. „ciuma rosie” a mai existat in Romania asa ca tot romanul trebuie sa lupte impotriva partidului stat rosu.

Dă-i un răspuns lui ilia-srb Renunțați la răspuns

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.