Regizorul Ioan Cărmăzan va primi titlul de cetățean de onoare al comunei...

Regizorul Ioan Cărmăzan va primi titlul de cetățean de onoare al comunei Satchinez. Când are loc evenimentul

0
DISTRIBUIȚI

ioan_carmazan Regizorul și scenaristul Ioan Cărmăzan va primit titlul de cetățean de onoare al locului natal, comuna Satchinez. „Țapinarii”, „Sania albastră”, „Casa din vis” sau „Lotus” sunt doar câteva filme pentru care regizorul, în vârstă de 66 de ani, este cunoscut. Ioan Cărmăzan este încântat că va primi titlul de cetățean de onoare pentru că, spune el, nu s-a putut dezlipi de locul în care s-a născut.


Decernarea titlului va avea loc vineri, 27 iunie, de la ora 10.00, la Căminul Cultural din Satchinez, chiar de ziua regizorului.

„Voi fi numit cetățean de onoare vineri, 27 iunie chiar de ziua mea. Eu m-am născut în 27 iunie 1948 la Satchinez. Tata a fost directorul școlii de acolo între 1941 – 1951 și m-am născut acolo. Dar din 1952 ne-am mutat la Bocșa. Sunt legat de Satchinez pentru că acolo m-am născut. Ulterior m-am gândit ce mai este pe acolo și am aflat. Acolo s-a născut Pavel Chinezu și pentru mine e o mare aventură că primarul de acum s-a gândit să îmi acorde acest titlu. Eu am o emisiune la TVR1 și el e fanul emisiunii. S-a uitat mai atent și a văzut că sunt din Satchinez. Vineri, împreună cu mai mulți prieteni din Timișoara, ne vom întâlni și ca urmare voi primi acea distincție”, a declarat pentru PRESSALERT.RO Ioan Cărmăzan.

Sursa foto: jurnalul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.