Șeful PSD Timiș promite că trădătorul care l-a ajutat pe Diaconu să...

Șeful PSD Timiș promite că trădătorul care l-a ajutat pe Diaconu să rămână viceprimar va fi exclus din partid. De ce durează atât de mult ancheta

1
DISTRIBUIȚI

 

consiliul local timisoara nou

Ancheta internă de la PSD Timiş, cauzată de suspiciunea de trădare din partea unui consilier local care a facilitat rămânerea în funcţie a viceprimarului PNL Dan Diaconu, merge în ritm de melc.

„Suntem în analiza a cine a trădat, sigur că nu ne vom opri până nu aflăm. Este mai delicat să vedem dacă nu este de la noi din partid, cine a fost şi ce măsuri se vor lua, dar indiferent de unde va fi va trebui să plătească.


Vom fi convinşi cu certitudine, pentru ca să nu păcătuim, să nu greşim. Când suntem convinşi, o vom face”, a spus Bojin.

Acesta a completat şi că „eu cred că trebuie făcută o treabă foarte clară, o să avem discuţii cu toţi cei are au fost în mintea noastră şi cei care sunt din sursele voastre, să vedem cine a fost, şi fiţi convinşi că dacă a fost oricare dintre cei care sunt la nivelul consiliului local, din punct de vedere al PSD va fi exclus fără probleme”.

Cât despre schimbarea lui Diaconu, acesta pare să fie o dorinţă de domeniul trecutului. „La primăria Timişoara nu am pierdut nimic. Nu am reuşit să îl schimbăm pe domnul Diaconu, dar nu este neapărat să îl schimbăm. Important este să ne impunem şi noi punctele de vedere cu privire la proiectele Timişoarei. Deocamdată trebuie să ne clarificăm şi noi ce avem de clarificat, să vedem dacă se poate colabora la primăria Timişoara din punct de vedere al proiectelor”, a declarat Bojin.

Un lucru este cert. Bojin a mai promis că astăzi în cadrul unei şedințe a PSD Timiş se va discuta situaţia directorilor de deconcetrate de la toate partidele. Aşa cuma făcut de multe ori până acum, însă fără vreun rezultat concret, Bojin a promis că aceştia vor fi schimbaţi.

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.