Timișorenii, invitați să meargă desculți pe cărbuni încinși. Când are loc evenimentul...

Timișorenii, invitați să meargă desculți pe cărbuni încinși. Când are loc evenimentul și cât costă „distracția” VIDEO

1
DISTRIBUIȚI

60432943

Timișorenii sunt invitați să își stăpânească emoțiile călcând în picioare cărbuni încinși. oricât de incredibil pare, evenimentul este pe bune, și e organizat de unul dintre cei mai apreciați ”antrenori într-ale vieții”, Mircea Chira.

Mersul pe cărbuni încinşi este practicat sub diverse forme de mii de ani. Tehnică de autocontrol, mersul pe cărbuni încinși este, în anumite culturi, ”probă” pentru demonstrarea credinței religioase.

Practicanții susțin că lecţia pe care o învaţă cei care trec prin această experienţă este că pot reuşi să facă orice atâta timp cât ei au încredere în forțele lor.

”Învață în doar cinci ore cum să eliberezi forţa din tine şi să transformi teama în putere pentru a-ți depăși limitele”, așa este anunțat seminarul care va avea loc pe 25 iunie, la Timișoara, și la finele căruia, după ce vor fi ajuns să pășească pe cărbuni încinși, participanții vor deveni mult mai stăpâni pe sine.

Seminarul se adresează celor care doresc să își depășească limitele și să își descopere adevăratul potențial, trecând peste barierele pe care și le-au impus singuri.

”Acesta este un seminar inedit în cadrul căruia vei avea ocazia și curajul să calci pe un pat de cărbuni încinși și vei realiza că orice este posibil, dacă vrei asta cu adevărat.


Înveți cum să faci față celor mai mari provocări: experiența de a merge pe cărbuni încinși te ajută să îți depășești barierele și să-ți transformi teama în putere.Îți descoperi potențialul ascuns: înveți cum să atingi performanța în orice activitate folosind cel mai accesibil instrument de dezvoltare personală, propria ta persoană. Îți distrugi prejudecățile care te limitează: îți formezi o nouă reprezentare interioară despre propriile posibilităţi de a atinge succesul şi te vei convinge personal că acestea sunt nelimitate. Dărâmi frica și o transformi în energie pozitivă: îți dezvolți capacitatea de a te automotiva să îți transformi frica în putere pentru a putea depăşi toate obstacolele ivite în drumul spre success”, explică Chira.

Cei care doresc să participe la seminar trebuie să plătească 100 de lei, taxă în care intră și „kitul participantului”.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.