Scene rupte parcă din filme, într-un oraș din vestul țării. O persoană a făcut un apel la 112 prin care anunța că într-o mașină se află un bărbat fără cunoștință. În scurt timp, la fațalocului a sosit un echipaj SMURD și o ambulanță, care au încercat să execute manevre de resuscitare asupra bărbatului, însă fără succes. Bărbatul a fost găsit dezbrăcat în autoturismul parcat la marginea orașului Caransebeș, ieri, iar polițiștii au piste clare că acesta ar fi avut contact sexual, cu o persoană pe care nu au reușit încă să o găsească, chiar înainte de a deceda, însă se pare că aceasta era o prostituată cunoscută în zonă.
„Bărbatul de 41 de ani era dezbrăcat iar spătarele scaunelor autoturismului erau rabatate.
Mai exact, autoturismul se transformase într-o cămăruţă cu canapea, dar în care temperatura era foarte ridicată. Tot acolo se afla şi o femeie care după ce a dat câteva amănunte medicilor, a încercat să se facă nevăzută”, scrie portalul infocs.ro.
După ce s-au chinuit câteva minute bune să scoată bărbatul gol din maşină, personalul medical a încercat să-l resusciteze, dar după o oră de manevre, au renunţat fiindcă bărbatul nu dădea semne de viaţă. Poliţiştii au demarat o anchetă pentru a stabili în ce împrejurări a survenit decesul şi din ce cauze. Poliţiştii vor verifica dacă decedatul figura în evidenţa medicilor cu afecţiuni cardiace.