Protest la sediul Ambulanței, din cauza „metodelor dictatoriale de conducere”. Ce solicită...

Protest la sediul Ambulanței, din cauza „metodelor dictatoriale de conducere”. Ce solicită angajații

1
DISTRIBUIȚI

protest ambulanta arad newsar_ro

Aproximativ 30 de angajaţi s-au adunat joi dimineața în faţa sediului Ambulanței Arad, într-un protest la adresa managerului Roberto Schill, pe care îl acuză că de când se află în funcție, adică de opt ani, practică „metode dictatoriale de conducere”.

Angajații se plâng de concedieri abuzive, de faptul că orele suplimentare nu le sunt plătite, spun că sunt persecutați și lucrează sub presiune, pentru că managerul, căruia i-au cerut demisia, a instalat în garaje camere de supraveghere.

Nemulțumiții nu se bazează în protestul lor pe sindicat, pe care îl acuză că este aservit conducerii. Protestatarii sunt angajați ieșiți din tură, proaspăt concediați sau chiar oameni care au venit în timpul lor liber, serviciul de ambulanță funcționând normal în timpul protestului.

Protestatarii au transmis o scrisoare Instituţiei Prefectului, Direcţiei de Sănătate Publică, Ministerului Sănătăţii şi lui Raed Arafat.

Iată, integral, textul memoriului semnat de angajaţii Serviciului de Ambulanţă:

„Subsemnatii, nominalizati conform tabelului centralizator prevazut in Anexa nr 1, in calitate de angajati a Serviciul de Ambulanta Arad cu sediul social situat in Municipiul Arad, Str Oituz nr 1-5, jud Arad, dorim pe aceasta cale sa va semnalam un fenomen ingrijorator cu grave repercursiuni asupra desfasurarii normale a raporturilor de serviciu, fenomen generat de conducerea abuziva a echipei manageriale a Serviciului de Ambulanta Arad.

Cerem schimbarea de indata a echipei manageriale a Serviciului de Ambulanta Arad alcatuita din Dr. Schill Roberto impreuna cu ec. Delia Lapusca in calitate de director economic deoarece am ajuns la capatul puterilor.

Suntem pur si simplu epuizati fizic, psihic si financiar datorita politicii manageriale defectuoase si abuzive, exercitata timp de 8 ani de catre actuala echipa manageriala.

Suntem disperati si total dezorientati urmarea unui management eminamente abuziv, la care se adauga modalitatea de supravegere ‘’sistem penitenciar’’ la care suntem supusi in permanenta. Acest lucru ne inspira teama si tensiune psihica, incompatibila cu efectuarea in conditii optime a serviciului nostru, care prin natura lui este suficient de stresant.

Am ajuns in aceasta stare si prin decimarea capitalului uman la care am fost supusi neincetat de cei doi, cu rabdare si dibacie rautacioasa, prin tot felul de mijloace sugerate sau impuse, constrangeri sau hartuiri, marginalizari ale angajatilor intr-o asemenea maniera incat sa ceara la modul personal plecarea din unitate.Prin urmare din 01.06.2006 si pana astazi au plecat din SAJ Arad peste 100 de angajati care nu au mai rezistat vietii de calvar si presiunii psihice impuse.

Managerul SAJ Arad dr. Schill a pornit de la premisa ca «nimeni nu este de neinlocuit» transformand aceasta maxima care, de altminteri opereaza pe piata fortei de munca cu mult inainte de infiintarea capitalismului ex-occidental, intr-o modalitate personala de comportament, cautand cu tot dinadinsul sa scoata din om ceea ce este mai rau. Asa se explica ca, la data cand s-au sustinut interviurile ori examenele in vederea ocuparii unor posturi libere, nu s-a prezentat nimeni, fiind de notorietate nu doar in lumea medicala dar si in cea sociala si publica, atitudinea despotica si umilitoare, de incalcare a demnitatii de om si transformare in niste angajati mecanici.

Am ajuns transformati si reconfigurati profesional, intr-un soi de iobagi moderni aserviti domnului manager care isi exercita atributiile manageriale doar dupa cum are chef, acesta cunoscand ca nu poate fi tras la raspundere cata vreme a fost si este numit pe criterii PDL-iste. In prezent muncim ceea ce ne-am ales si o facem cu placere dar sa muncim cu uniforme si bocanci de proasta calitate, pe conditii meteo nefavorabile la care se adauga totala absenta a reprezentantului nostru sindical cumparat si aservit conducerii, sa efectuam ore suplimentare de munca chiar daca nu sunt legale si obligatorii si pentru asta sa fim platiti cu bani de mizerie intre aprox. 2,5 si 4,5 lei ora, nu credem sa existe cineva din afara sistemului care afland despre toate acestea sa doreasca sa vina in interiorul nostru.

Am ales sa servim aceasta profesie pentru intr-ajutorarea celor aflati in suferinta, nicidecum sa inghitim mizeria echipei manageriale pusa pe despotism si agoniseala.

Intelegem ca trebuie sa muncim; in fond este ceea ce ne-am ales, dar reducerea numarului de angajati la cota de avarie se datoreaza indiferentei si desconsiderarii fata de noii a managerului si directorului economic. Am ramas putin peste 100 de angajati operativi din 180 cati eram inainte de 2006 si nu reusim sa mai facem fata ritmului infernal de munca pe care trebuie sa il depunem. Suntem hotarati si va cerem cu determinare inlocuirea indiferent pe ce cale a managerului actual dr. Schill Roberto si a directorului economic Lapusca Delia.

S-a depasit demult limita de toleranta si suportabilitate si ne este vadit imposibil de a mai putea continua sa muncim, alaturi de acesti tirani.

Suntem convinsi si putem intelege ca orice masura luata de staff-ul unitatii se face pentru eficientizarea actului medical sau prestarii serviciilor pe aceasta directie, dar nu putem tolera in continuare abuzurile si atitudinea de umilire si desconsiderare exercitata de catre cele 2 persoane din conducerea unitatii.

Persoane-cadre medicale si nu numai, au trebuit sa paraseasca unitatea, fie prin demisii fortate, fie prin marginalizarea acestora intr-o asemenea maniera incat sa ceara la modul personal, plecarea din unitate.

Angajatii aflati pe diferite posturi care, prin natura relatiilor de serviciu stiau sau puteau sti de existenta unor daruri sau comisioane substantiale primite sau care urmau sa fie primite de catre cei doi, urmarea derularii unor contracte de achizitie sau prestari servicii, au fost redusi la tacere, fie scosi de pe aceste posturi, fie amenintati, trebuind sa plece.

Consilierul juridic al unitatii care prin natura profesiei si atributiilor prevazute de lege si statut era garantul legalitatii tuturor operatiunilor si inscrisurilor derulate in aceasta unitate, a fost mutat pe postul de asistent medical iar postul a fost desfiintat, spre a nu fi periclitate interesele personale ale Managerului General.

La fel s-a intamplat cu Directorul tehnic al unitatii care, vazand si cunoscand prea multe, a fost nevoit sa plece din unitate cerandu-i-se direct demisia.

Au avut loc inscenari create la modul deliberat impotriva persoanelor antipatice Directorului General sau Directorului economic, ori celor care, direct sau indirect nu au mai intrat in gratiile acestora. Astfel, doctorului Durnea Radu i s-a efectuat un control la trusa sanitara din gestiunea acestuia in lipsa, fiindu-i gasite in bagajul medical de urgenta medicamente expirate desi cu numai o zi in urma controlase personal trusa, fiind de notorietate probitatea morala si profesionala a acestui om. Controlul s-a efectuat in lipsa medicului, omul fiind pus in fata faptului implinit, lucru stiut atat de el cat si de catre colegi ca «probele» au fost intentionat plantate pentru compromiterea acestuia.

De asemenea doctorita Ordean Rita actual medic de baza al ambulantei private din Timisoara Neuromed care isi desfasoara activitatea in Arad, nefiind pe placul managerului a fost hartuita in mai multe feluri, ultimul care a pus capac si plecarea acesteia, a fost cel prin care a trebuit sa dea nota explicativa, (care bineinteles era urmata de penalitati banesti) pentru ca nu a purtat sapca din dotare pe cap cand s-a intors sau a plecat in cursa.

De putina vreme directorul medical si asistentul sef, doi oameni cu care mai colaboram, dar care nu puteau face nici ei nimic fara stirea sefului si care pe parcursul mandatului lor au primit suficiente sanctiuni cu 5 sau 10% pentru ca l-ar fi suparat pe Don Roberto si-au dat demisia pentru ca sefu’ le-a cerut-o.

Prin urmare nu mai avem: director medical, director tehnic, asistentul sef jurist, fiind de ajuns cele doua persone care ne conduc- managerul si directorul economic- adica cabinetul 1 si 2.

In viziunea lor totalitarista toti angajatii sunt demisionabili daca nu sunt pe placul conducerii, maxima: «nimeni nu este de neinlocuit» reprezentand un mod de a rezolva absolut orice fel de probleme de serviciu.


Toti colegii sunt indepartati cu brutalitate pe motiv ca sunt «putori», «cinici», «curiosi», epitete lansate de catre oameni care nu numai ca nu au nici o chemare pentru intr-ajutorarea celor aflati in suferinta dar au imense goluri manageriale dar mai ales, lipsuri pe linia celor 7 ani de acasa.

Nu stim daca colegilor de la Statiile de Ambulanta din tara sau strainatate le sunt interceptate mesajele ori discutiile purtate, fie prin telefon cu rudele sau prietenii fie direct si personal intre acestia. Este o situatie de neimaginat. Managerul general a angajat pe postul de inginer electronist pe fratele Directorului economic (el fiind si nasul copilului acestuia), montand in incinta unitatii un nr de 8-10 camere video de supraghere, plus un set de microfoane cuplate la fiecare calculator din unitate, interceptandu-se astfel toate convorbirile avute de catre angajati. Mai mult managerul urmareste in permanenta din orice loc tot ceea ce se intampla in unitate, chiar si din incinta aeroportului atunci cand merge sa arbitreze la concursurile internationale canine, cerand chiar note explicative daca constata abateri de la regulamente!

Aceasta reprezinta o grava incalcare a dreptului persoanei, fiind expres prevazute de lege situatiile in care interceptarea ori inregistrarea convorbirilor sau comunicarilor efectuate prin telefon ori alt mijloc de comunicare se face numai cu autorizarea motivata a judecatorului si numai la cererea procurorului care supravegheaza sau efectueaza urmarirea penala.

Nu ne referim la interceptari sau inregistrari in legatura cu primirea ori inregistrarea dupa caz a apelurilor de urgenta !

Interceptarea unor discutii pur private si personale datorita microfoanelor amplasate in calculatoare si centralizate in serverul principal la care are acces doar Managerul general este un abuz nemaintalnit.

Abuzurile si sistemul dictatorial, efectiv ca si pe propria mosie, au generat nemultumiri si frustrari pe care nici unul dintre serviciile de ambulanta din tara nu le traiesc. Suntem constransi prin regulamentele de ordine interioara, fisa postului si contractul individual de munca, toate modificate dupa bunul plac al managerului, sa suportam rigori care sunt pe deplin cunoscute doar de catre cei care au trait in vechiul sistem totalitarist.

Iubim disciplina dar nu si despotismul.

Iubim morala, si chiar daca uneori nu o intelegem , totusi o toleram fiindca asa trebuie si este necesar.

Suntem o echipa care, pe parcursul a zeci de ani ne-am format ca o mare familie ne intelegem, ne respectam si suntem alaturi oricand de ceilalti. Noi traim dupa singura maxima, «sa ajuti bolnavul» iar daca cineva nu poate sa inteleaga acest lucru, nu este binevenit in randurile noastre.

Suntem modificati din echipaj si tura fara motiv, la discretia managerului pentru a nu se stabili in randul nostru relatii de amicitie amenintatoare pentru sistemul creat de manager si director economic.

Din cauza lipsei de personal sunt adusi angajati din substatii la statia central sau din statia central la substatii in majoritate fara decontul cheltuielilor ocazionate cu transportul.

Medicii care nu sunt agreati sunt pedepsiti disciplinar cu efectuarea serviciului de dispecerat care te distruge psihic, de altfel nimeni nu a luat nici o masura pentru acordarea unui spor de periclitate pentru emisiile de radiatii la care sunt supusi la locul de munca.

Soferii care lucreaza in tura de noapte pe ambulante de tip ACD sunt obligati sa munceasca concomitent si pe o ambulanta de transport completand in acest fel 2 foi de parcurs, 4 jurnale de bord si efectuand 2 alimentari fiind epuizati dupa o tura de noapte si platiti ca si cum ar fi lucrat pe o singura ambulanta.

Reducerea personalului vechi neagreat si inlocuirea acestuia cu angajati noi care nu au sentimentul care a fost odata, acela ca serviciul este ca si familia, a determinat suprasolicitarea personalului ramas si prin urmare acceptarea multora dintre abuzurile la care am fost supusi, acesta fiind si motivul pentru care angajatii si-au lasat demnitatea calcata in picioarele in fata acestor doi oameni. Atitudinea aroganta, ostentativa, insultatoare si plina de duritate a managerului a dus la plecarea tuturor celor care si-au gasit de lucru in alta parte si au avut un gram de demnitate in plus.

Pentru salarizarea care este la ora actuala cea mai mica din tara,managerul s-a straduit mult sa ajunga aici, acesta marind doar salariile unor persoane pe care stie ca se poate baza in anumite imprejurari. Managerul cunoaste pe toti angajatii care sun datornici la banci, dar si la CAR, recent prin shimbarea presedintelui CAR din unitate cu unul dispus de el, asa incat stie cati angajati sunt legati de acest salariu si asa mic pe care oricand poate sa ii umileasca dupa bunul plac .

Sanctiunile abuzive indreptate impotriva celor care se fac vinovati de incalcarea involuntara a regulamentelor interne este cercetata de o comisie formata din cateva persoane marioneta compusa in general din auditorul unitatii, doi medici loiali si liderul sindical, care de cele mai multe ori in loc sa ne apere din exces de zel face chiar el propunerile de sanctionare. Aceste propuneri pentru a fi pe placul managerului, niciodata nu pot fi mai mici de 5% sau10% pe 1,2 sau 3 luni in conditiile in care avem cele mai mici salarii la nivel national. Recent am avut un coleg care a primit chiar doua sanctiuni si pedeapsa pecuniara si care a fost detasat pe mijloace banesti personale pentru o luna si jumatate la substatia Pecica. Totul a pornit de la o reclamatie telefonica total nefondata facuta de catre o asistenta medicala de cabinet scolar a caror probleme de sensibilitate psihica sunt recunoscute si in scoala. Nu s-a efectuat nici o cercetare prealabila, nici o ancheta disciplinara prin care omul sa aiba la dispozitie argumente in apararea sa, iar totul s-a decis pe cale unilaterala.

In cursul anului 2013 angajatii SAJ Arad au desfasurat peste 20 000 de ore de munca suplimentare urmare a lipsei de personal, iar rezultatul s-a concretizat odata cu o emisiune televizata cand managerul nostru a anuntat pe post ca acest lucru poate fi considerat ca si ore de munca voluntara.

Un alt aspect al organizarii totalitarist abuzive a managerului este si acela de atragere a liderului sindical de partea sa, lucru a fost posibil prin oferirea unor salarii satisfacatoare acestuia si sotiei sale, asistenta medicala la noi in unitate.

Nu putem sa schimbam liderul sindical in aceste conditii deoarece vom fi hartuiti prin mijloacele cunoscute ( controale inopinate) de catre managerul nostru. Cu un sindicat aservit din toate punctele de vedere, care nu a comunicat niciodata situatia disperata si deplorabila existenta la noi, nici nu se poate ca managerul sa nu conduca in mod tiranic.

Nu au loc sedinte de informare privind apararea drepturilor si intereselor angajatilor, nu ni se apara efectiv aceste drepturi, nu se stie destinatia si alocarea cotizatiilor sindicale, nu am fost si nici nu suntem informati cu privire la CCM la nivel de ramura sau unitate, iar sindicatul nu a luat niciodata masuri impotriva abuzurilor vadite ale conducerii.

Noi nu dorim sa demisionam. Ne place ceea ce facem, iubim munca noastra si statia de salvare care reprezinta mai mult de 80 % din casa noastra. Refuzam categoric sa mai fim umiliti, batjocuriti, insultati si tratati ca niste sclavi dupa bunul plac, de catre doi oameni care habar nu au ce inseamna urgentele medicale.( Managerul nostru a cochetat cu vechiul SIAMUD dar dupa desfiintarea acestui serviciu a continuat munca nu in spital ci intr-un birou la Casa de Asigurari Arad, pentru care se pare ca a avut afinitate mai mare decat pentru ceea ce s-a angajat cand a depus sacrul juramant hipocratic ). Raportat la relatiile inter-umane si sociale, Directorului economic i se potriveste o functie de gardian sef la vreunul din Penitenciarele din Arad. Poate fi intrebata orice contabila din unitate despre atitudinea “ supervizorului”.

Va rugam pe aceasta cale sa faceti demersurile necesare pentru schimbarea din fruntea Ambulantei Arad a celor doi numiti, si sa asigurati de indata un interimat intrucat am indurat cat nu se mai poate si am ajuns aici unde niciodata nu ne-am gandit, intr-o disperare comuna de a ne redobandi demnitatea pierduta…”.

Foto: newsar.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Introdu rezultatul corect * Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.